Regândirea libertăţii.

Revenirea la o strictă definiţie negativă a libertăţii este legată de un discurs „antieroic”, al de-sublimării. Şi totuşi, încercarea lui Zygmunt Bauman de a împrumuta relativismului individualist demnitatea culturii înalte nu este singulară. Accepţia „posmo-dernă” a libertăţii este supusă nu doar redefinirii, ci unui atac virulent de către intelectualii libertarieni, pentru care nici o definiţie nu poate fi suficient de „negativă” pentru a nu fi constrân-gătoare.

Atitudinea libertariană îşi are principalele surse în revolu-ţionarea gândirii economice, după o îndelungată epocă de privilegiere teoretică şi politică a intervenţionismului statal. Un nou radicalism liberal avea să se dezvolte pornind de la redescoperirea entuziastă a teoriilor statului minimal în versiunea şcolii austriece (von Mieses, Hayek) şi a laissez-faire-ului din secolele al XVIII-lea şi al XlX-lea. Doar că de data aceasta atacul avea să treacă de argumentaţia utilitaristă, intrând direct în chestiunea fundamentală a justificării morale a existenţei statului.

Am emis mai sus ipoteza că, în perioada interbelică, o reprezentare „infraculturală” şi „infrapolitică” (aproape-biologică) asupra libertăţii individuale putea conduce la cautionarea mişcărilor mobilizatoare corporatiste şi etatiste. în epoca postbelică, aceeaşi idee va conduce, treptat, la concluzia inversă, a necesităţii acţiunii politico-simbolice, fie pentru protejarea acestei naturi profunde împotriva exceselor „culturii” (revenirea la Rousseau), fie prin afirmarea acestei naturi individuale şi libere ca premisa intangibilă a oricărei negocieri sociale şi delegitimarea, în acest fel, a statului. Curajul de a pune aceste probleme plasează libertarianismul în sfera culturii înalte, dezvăluindu-i potenţialul poetic şi imaginar de a redimensiona identitatea burgheză. Faptul nu trebuie să ne surprindă dacă ne amintim că acest discurs care intră foarte adânc în amănuntele taxării, ale cheltuirii banilor publici, ale legislaţiei concurenţiale se revendică, de fapt, de la poetul transcendentalist Henri David Thoreau, celebrul autor al romanului liric Walden şi, în acelaşi timp, un avocat fervent al dreptului la „nesupunere civică”. De asemenea, implicaţiile în spaţiul imaginar ale relativismului individualist „înalt” creează posibilitatea de a reinterpreta opere precum Prometeu descătuşat, de Shelley, Cain, de Byron, sau Faust, de Goethe, ca pe nişte mari poeme libertariene.

NOTE

1. D. Bell, The End of Ideohgy, cap. 13, „The Mood of Three Generations”, www.english.upenn.edu, p. 7.

2. Allen Guttmann, The Jewish Writer în America, Oxford University Press, New York, 1971.

3. Vezi Robert Creely, Life andDeath, New Directions, New York, 1998 şi John Berryman, The Freedom of the Poet, Farrar, Strauss & Giroux, New York, 1976.

4. Richard Rorty,„Post-Modernist Bourgeois Liberalism”, în Journal of Philosophy, nr. 80,1983, pp. 583-589.

5. Fr. Fukuyama, Sfârşitul istoriei şi ultimul om, traducere de Mihaela Eftimiu, Paideia, Bucureşti, 1994.

6. Zygmunt Bauman, Postmodern e Ethik, traducere din limba engleză de Ulrich Bielefeld şi Edith Boxberger, Hamburger Edition, Institut fur Sozialforschung, 1995, p. 12.

7. Idem, p. 28.

8. Ibid.