Cultura

Am avansat la un moment dat, pe parcursul prezentului demers, ipoteza unei burghezii care îşi aproprie treptat, de-a lungul secolului al XlX-lea, cultura clasică. Relaţia se bazează pe două identificări curente în epocă: a „burgheziei”, cu însăşi ideea de „educaţie” şi a „educaţiei”, cu ideea de „educaţie clasică”. Deşi ştiinţele îşi fac, treptat, loc în programele gimnaziale şi universitare, studiul limbilor şi literaturilor clasice rămâne elementul dominant, cel puţin sub aspectul prestigiului, al sistemului de educaţie practicat în lumea europeană până la sfârşitul primului război mondial, fapt ce se cuvine reţinut ca un argument suplimentar în favoarea ipotezei duratei lungi a Vechiului Regim.1 Ceea ce mă interesează în continuare este comportamentul imaginar al clasei care se considera legatară a clasicismului în condiţiile dispariţiei unui Vechi Regim bazat pe un izomorfism al ierarhiei politice şi culturale.

Mai precis, va fi vorba despre încercările de redefinire „tare” şi „publică” a idealului clasic al echilibrului dintre formă şi fond, dintre gândire şi corporalitate, ideal menit să compenseze efectele degenerării lumii moderne printr-o abstractizare „sterilă”. Ceea ce propun neoclasicii este abstracţia fertilă, tradusă sensibil. Dar mai este această atitudine compatibilă cu o strategie identitară identificabilă ca burgheză? Respingerea profundă faţă de „meschinăria” prezentului este foarte ostentativă în actele simbolice de revenire la „puritatea” clasică. Şi totuşi, intelectualii conservatori evoluează din acest punct – în parte, responsabilizaţi de deriva mentală şi morală a totalitarismelor etnice, care se revendicau şi ele de la tradiţii „clasice” (vezi arta oficială naţional-socialistă), în parte, datorită stabilizării lente dar sigure a democraţiilor occidentale. Formula de adaptare la „noul regim” va reprezenta o înaintare pe calea, deschisă de vizionarul Alexis de Tocqueville, către găsirea unei modalităţi de a acomoda tensiunea „verticală” a valorilor culturale cu lumea „orizontalizării” democratice.