Concluzie.

Constatările de până aici întăresc observaţia că strategiile iden-titare centrate pe populismul „fundamentaiist” conduc, în general, în afara sferei de opţiuni şi atitudini pe care am identifica-o intuitiv ca burgheză. Experienţa istorică arată că elaborările ideologice şi politice ale fantasmei „existenţei pure” derapează cu consecvenţă spre şovinismul rasial sau social. Nu este mai puţin adevărat însă că nucleul de iradiere imaginară al „popularului” nu a putut fi niciodată complet instrumentat propagandistic. Scriitorii inovativi au marcat, în general, diferenţa toposului „stării de natură” în raport cu ideologiile ce încercau să şi-l anexeze, chiar atunci când ei înşişi participau intelectual la respectivele ideologii. Astfel, ca efect secundar şi neintenţionat al demersului lor, a fost întreţinută şi posibilitatea unei reverberaţii a temei popularului-ca-plăcere-pură-de-a-exista asupra strategiilor de autoinstituire imaginară a burgheziei.

NOTE

1. Despre originile îndepărtate ale teniei „stării de natură” vezi N. Cohn, The Pursuit ofthe Millenium, Paladin, Londra, 1972, pp. 190-201.

2. L. Strauss, „What is politica] Philosophy”, în What is Political Philosophy, p. 53.

3. August Wilhelm Schlegel, „Poezia”, în August Wilhelm şi Friedrich Schlege, Despre literatură, traducere de Mihai Isbăşescu, Univers, Bucureşti, 1983, pp. 247-248.

4. Louis Chevalier, Labouring Classes and Dangerous Classes în Paris During theFirstHalfofthe 19th Century, Princeton University Press, Princeton, 1981.

5. Motivele paternaliste, „adoptarea” familiilor muncitoreşi de familiile burgheze, în numele unui ideal al tradiţiei, supravieţuieşte până târziu, în epoca interbelică, ele dispărând abia o dată cu prăbuşirea dictaturilor totalitare sau autoritare din Germania, Franţa (mă refer Ia regimul de la Vichy), Italia sau, mai târziu, din Spania şi Portugalia. În Marea Britanie, aceleaşi idei aveau să supravieţuiască până foarte târziu, elementele paternaliste ale doctrinei conservatoare dispărând, probabil, abia în neoconservatorismul liberal al anilor ‘80.

6. Cari E. Schorske, Fin-de-siecle Vienna. Politics and Culture, Alfred A. Knopf, New York, 1961, ediţia a 6-a, 1980, p. 19.

7. Idem, pp. 214-215.

8. Ambii autori citaţi în Raymond Williams, „Theatre as a Political Forum”, în Edward Timms şi Peter Collier, Vision and Blueprints, p. 313.

9. J.- P. Morel, Le roman insupportable, Gallimard, Paris, 1985, p.109.

10. Ibid. În citat se face referire la Alexei Bogdanov, inginerul rus care, la începutul secolului XX, lansase ideea proletcultismului.

11. Keith A. Dickson, Towards Utopia. A Study of Brecht, Clarendon Press, Oxford, 1978, p. 192.

12. John Fuegi,. Feuchtwanger, Brecht and the «Epic» Media. The Novei and the Film”, în John M. Spalek (ed.), Lion Feuchtwanger. The Man, His Ideas, His Work, Los Angeles, 1972.

13. Alison Sinclair, „Elitism and the Cult of the Popular în Spain”, în Edward Timms şi Peter Collier (ed.), Avant-garde Culture and Radical Politics în Early Twentieth-Century Europe, Manchester University Press, 1988.

14. Bemd Witte, „Arbeiterliteratur. Zwischen kiinstlerischer Auseinander-setzung mit der industriellen Arbeitswelt und Wirkungen der Praxis”, în Hermand, Neues Handbuch.

15. Paul Hollander, Political Pilgrims. Travels of Western Intellectuals to the Soviet Union, China and Cuba, 1928-l978, University Press of America, Lanham, New York-Londra, 1990.

16. P. Hollander, idem, p. 210.