VIII.

Şi aşa, zilele mele fericite au trecut ca să înceapă cele plicticoase. In luna din urmă m-am obişnuit atât de mult să mă grăbesc cu bucurie la lucru, la întâlnirile atât de plăcute cu Feodor Mihailovici, să am cu el discuţiile acelea animate, încât toate acestea au devenit pentru mine o necesitate. Toate preocupările mele de mai înainte nu mai mă atrăgeau cu nimic şi-mi păreau serbede şi inutile. Chiar şi vizita promisă de Feodor Mihailovici nu numai că nu mă bucura, dar mă şi apăsa. Înţelegeam că nici buna mea mamă şi nici eu nu putem fi nişte interlocutoare interesante pentru un om atât de inteligent şi de talentat. Dacă până acum discuţiile mele cu Feodor Mihailovici erau animate, asta se întâmpla (credeam eu) doar pentru că se purtau în jurul unui lucru care ne interesa pe amândoi. Acum însă, Feodor Mihailovici va veni la noi ca un musafir pe care va trebui neapărat să-l „amuzăm”. Am început să inventez teme de discuţie şi mă chinuia gândul că impresia drumului obositor până la periferia noastră şi a unei seri plicticoase vor şterge din sufletul lui Feodor Mihailovici, un om extrem de impresionabil, amintirea fostelor noastre întâlniri şi că el va regreta că s-a invitat la nişte oameni atât de plicticoşi. Visând să-l văd pe Feodor Mihailovici, eram totuşi gata să doresc ca el să uite de vizita promisă.

Fiind o fire foarte activă, am căutat să fiu ocupată şi să-mi spulber gândurile triste, mai bine zis neliniştite: am fost la o prietenă, iar în seara următoare m-am dus la lecţiile de stenografie. Olhin m-a întâmpinat cu felicitări pentru modul în care am lucrat. Feodor Mihailovici îi scrisese despre asta şi-i mulţumise pentru stenografa recomandată, cu ajutorul căreia a putut să-şi termine la timp romanul. Feodor Mihailovici a adăugat că noul mod de lucru îi pare comod şi că socoteşte că va recurge la el şi de acum încolo.

Joi, 3 noiembrie, am început de dimineaţă să fac pregătiri pentru întâmpinarea lui Feodor Mihailovici: m-am dus să cumpăr pere din cele care-i plăceau şi dulciurile cu care mă servise uneori. Toată ziua am fost neliniştită, iar spre ora şapte emoţia mea a devenit maximă. Ceasul, însă, a bătut şapte şi jumătate, opt, iar el tot nu venea şi am crezut că s-a răzgândit sau că a uitat de promisiune. La opt şi jumătate, însă, a răsunat mult aşteptata sonerie. M-am grăbit să ies în întâmpinarea lui Feodor Mihailovici şi l-am întrebat:

— Cum de m-aţi găsit, Feodor Mihailovici?

— Ei, asta e bună, îmi răspunse el amical, o spui pe un ton de parcă ai fi nemulţumită că te-am găsit. Şi te caut de la şapte, am colindat toate împrejurimile şi am întrebat pe toată lumea. Toţi ştiu că pe aici pe undeva există strada Kostromskaia, dar nimeni nu ştie cum s-o nimereşti. Noroc că s-a găsit un om de treabă care s-a urcat pe capră lângă vizitiu şi i-a arătat pe unde să meargă.

A intrat mama şi m-am grăbit să i-l prezint pe Feodor Mihailovici. Galant, acesta i-a sărutat mâna şi i-a spus că-mi este foarte obligat pentru ajutorul pe care i l-am dat. Mama a început să toarne ceaiul, iar Feodor Mihailovici îmi povestea între timp cât zbucium i-a pricinuit predarea manuscrisului lui Stellovski. După cum prevăzuserăm, Stellovski a recurs la un vicleşug: a plecat în provincie şi servitorul a anunţat că nu se ştie când se va întoarce. Atunci, Feodor Mihailovici s-a dus la birourile editurii lui Stellovski şi a încercat să înmâneze manuscrisul şefului de birou, acesta, însă, a refuzat categoric, spunând că nu e împuternicit de patron. Feodor Mihailovici a întârziat la notar, iar la secţia de poliţie nu era nimeni dintre şefi şi Feodor Mihailovici a fost rugat să treacă spre seară. Toată ziua a petrecut-o într-o mare nelinişte şi abia la zece seara a reuşit să-şi predea manuscrisul la cancelaria secţiei de poliţie şi să primească o chitanţă de la comisar.

Am început să bem ceaiul şi să discutăm la fel de vesel şi de firesc ca totdeauna. A trebuit să renunţ la temele pe care le inventasem, atât de multe şi de interesante au fost cele noi. Feodor Mihailovici a fermecat-o cu totul pe mama, la început oarecum intimidată de vizita „celebrului” scriitor. Feodor Mihailovici ştia să fie fermecător şi mai târziu mi-a fost dat să văd cum chiar unii oameni porniţi împotriva lui erau cuceriţi de el.

Feodor Mihailovici mi-a spus, printre altele, că vrea să se odihnească timp de o săptămână şi pe urmă să se apuce de ultima parte a romanului Crimă şi pedeapsă.

— Aş vrea să apelez la ajutorul dumitale, buna mea Anna Grigorievna. Mi-e atât de uşor să lucrez cu dumneata. Am să dictez şi de acum încolo şi sper că n-ai să refuzi să colaborezi cu mine.

— V-aş ajuta cu plăcere, îi răspunsei eu, dar nu ştiu ce-o să spună Olhin. Poate că pentru o viitoare lucrare s-a gândit la vreun alt elev sau elevă.

— Dar m-am obişnuit cu maniera dumitale de lucru şi sunt cu totul mulţumit de ea. Ar fi şi ciudat ca Olhin să-mi recomande un alt stenograf cu care, poate, nici nu m-aş înţelege. Dealtfel, poate că dumneata însăţi nu mai vrei să lucrezi cu mine? In cazul acesta, sigur, nu mai insist…

Era vădit necăjit. Am căutat să-l liniştesc, i-am spus că, probabil, Olhin nu va avea nimic împotriva acestui nou angajament, dar că e de datoria mea să-l întreb.

Pe la unsprezece, Feodor Mihailovici s-a ridicat să plece şi m-a pus să-i promit că am să vorbesc cu Olhin chiar la prima lecţie şi că am să-i scriu despre asta. Ne-am despărţit în modul cel mai prietenesc şi m-am întors în sufragerie încântată de discuţia noastră atât de vie. N-au trecut, însă, nici zece minute şi a venit servitoarea care ne-a povestit că vizitiului care îl adusese pe Feodor Mihailovici cineva i-a furat, pe întuneric, perna din sanie. Vizitiul era disperat şi numai promisiunea lui Feodor Mihailovici că-l va despăgubi a putut să-l liniştească.

Eram atât de tânără, că întâmplarea aceasta m-a tulburat mult: m-am gândit că va influenţa atitudinea lui Feodor Mihailovici faţă de noi şi că n-o să mai vrea să mai vină aşa de departe, unde poate fi jefuit cum i-a fost jefuit vizitiul. Îmi venea să plâng de ciudă că impresia unei seri petrecute atât de plăcut se va destrăma din cauza unei întâmplări stupide.