Dieta plăcerilor

        S-a păstrat până în zilele noastre conţinutul a două tratate de

        Dietetică, care făceau parte din colecţia hipocratică. Unul, mai vechi, este şi cel mai scurt: Peri diaites hugiaines [Regimulsănătos] ', mult timp s-a crezut că ar fi ultima parte a tratatului Despre natura omului'; al doilea, Peri diaites este mai extins, în plus, Oribascs a introdus, în Colecţia medicală care-i aparţine”, un text al lui

        Dioclcs, închinat igienei, în care regăsim o minuţioasă reglementare a vieţii de zi cu zi. Tot lui Diocles – care a trăit la sfârşitul secolului al I V-lca – i se atribuie un text foarte scurt, preluat în operele lui Paul din Egina': aici, autorul dă sfaturi despre felul în care individul trebuie să recunoască singur primele semne de îmbolnăvire pentru a acţiona împotriva ei, ca şi câteva prescripţii de regim, care trebuie să ţină seama de anotimp.

        Dacă Regimul sănătos trece sub tăcere total chestiunea aphrodisiei, m Peri diaites aflăm o serie de recomandări şi prescripţii referitoare la aceasta. Prima parte arc aspectul unei meditaţii asupra principiilor generale care trebuie să predomine în organizarea regimului. Autorul evidenţiază faptul că unii dintre numeroşii săi predecesori au oferit recomandări bune într-o privinţă sau alta; totuşi, ' Cf. W. H. S. JONES, „Inlroduction” la voi. IV al Operelor lui Hippocrat

        (Locb Classical Library).

        2 ORIBASES, Colleclion medicale, voi. III, pp. 168-182.

        3 PAUL DIN EGINA, Chirurgie, traducere franceză de R. Briau. În privinţa dieteticii epocii clasice, cf. W. D. Smith, „The Development of Classical

        Dietetic Tlieory”, Hippocratica (1980), pp. 439-448.

        Niciunul n-a putut realiza o prezentare completă a materiei tratate; aceasta ar fi necesară pentru „a scrie corect despre dieta umană”, pentru fi în stare „să cunoşti şi să recunoşti” natura omului în general, ca şi alcătuirea sa de început (heex arches sustasis), precum şi principiul care conduce în trup (io epicrateon en toi somaţi)1. Alimentaţia şi exerciţiile sunt concepute ca două dintre elementele de bază ale regimului; exerciţiile provoacă unele pierderi care se cuvin a fi recompensate prin hrană şi băutură.

        A doua parte dezbate aplicarea dieteticii din perspectiva însuşirilor şi a efectelor elementelor cuprinse în regim. După o serie de reflecţii asupra locurilor – înalte sau joase, uscate sau umede, expuse unui anume vânt sau altuia – sunt examinate alimentele (orzul sau grâul, după fineţea măcinării, momentul frământatului pâinii, cantitatea de apă cu care se face aluatul; cărnurile sunt clasificate după provenienţă; fructele şi legumele după soi), apoibăile (calde, reci, făcute înainte sau după masă), vomitatul, somnul, exerciţiile (normale, precum cele ale vederii, auzului, vocii, gândirii sau ale plimbării; violente, precum întrecerile de viteză sau fond, mişcările braţelor, întrecerile la sol, cu mingea sau cu mâna; luptele executate în praf sau cu trupul uns), în această enumerare a elementelor regimului, activitatea sexuală (lagneic) este intercalată între băi şi ungeri ale trupului cu ulei, pe de o parte, şi vomări, pe de alta; nu este amintită decât pentru cele trei efecte ale sale. Două sunt calitative; înfierbântarc, din cauza violenţei exerciţiului (ponos) şi eliminării unui clement umed; dar şi moleşire, fiindcă exerciţiul destinde musculatura. Un al treilea efect este cantitativ: eliminarea determină slăbiciune. „Coitul slăbeşte, moleşeşte şi încălzeşte: încălzeşte din pricina mişcării şi a secreţiei de umiditate; slăbeşte prin eliminare şi umectcază prin ceea ce rămâne în corp după destinderea produsă de exerciţiu”2.

        În schimb, în partea a treia a Regimului aflăm un anumit număr de recomandări referitoare la aphrodisia. Această parte se înfăţişează în primelepagini ca un fel de calendar al sănătăţii, ca un almanah al regimurilor în funcţie de anotimp. Autorul pune accentul

        HIPPOCRAT, Du regime, I, 2, 1.

        1 Ibid., II, 58, 2.

        Pe faptul că este imposibil să prescrii o formulă generală pentru stabilirea unui echilibru exact între exerciţii şi alimente, dar şi faptul că este necesar să se ţină seama de deosebirile dintre lucruri, indivizi, locuri şi momente'. Calendarul nu trebuie considerat ca un ansamblu 'de reţete obligatorii, ci ca nişte principii strategice care trebuie, la urma urmei, adaptate împrejurărilor. A doua parte a textului trata mai ales despre elementele regimului în sine, după calităţile şi proprietăţile lor specifice (şi aici, aphrodisia sunt, pe bună dreptate, menţionate); partea a treia, încă de la început, este consacrată mai ales variabilelor unor situaţii.

        Anul este divizat în patru anotimpuri, iar acestea sunt subdivizate în perioade mai scurte, de câteva săptămâni sau chiar de câteva zile. Această împărţire se opera pentru că trăsăturile specifice fiecărui sezon adeseori evoluează progresiv; mai mult, schimbarea bruscă a regimului s-a dovedit întotdeauna a fi primejdioasă: ca şi excesele, modificările bruşte au efecte dăunătoare; „încetul cu încetul -'fo kala mikron) este o regulă sigură, în special în cazurile trecerii de la un lucru la altul”, în consecinţă, „în fiecare anotimp ar trebui schimbată puţin câte puţin (kata mikron) fiecare element al regimului”. Astfel, regimul de iarnă este divizat, aşa cum o cere sezonul, într-o perioadă de patruzeci şi patru de zile, de la dispariţia Constelaţiei Pleiadelor până la solstiţiu, apoi într-o perioadă echivalentă care urmează unui interval de tranziţie de cincisprezece zile. Primăvara debutează printr-o perioadă de treizeci şi două de zile, de la apariţia lui Arcturus şi sosirea rândunelelor, până la echinocţiu; începând de aici, anotimpul este divizat în şase perioade de opt zile. Apoi vine vara care include două faze: de la apariţia Constelaţiei Pleiadelor până la solstiţiu şi din acest moment încolo până la echinocţiu. Începând cu cchinoţiul şi până la dispariţia Constelaţiei Pleiadelor, pe parcursul a patruzecişi opt de zile se întinde pregătirea pentru „regimul de iarnă”.

        Ihid., 111,67, 1-2.

        „ Ibid., III, 68,10. În acelaşi sens, cf. Hippocrat, De la nature de l 'homme, 9 şi Aphorismes, 51. Aflăm aceeaşi temă la Pseudo-Aristotel, Prohlemes, XXVIII, 1; şi în Regimul lui Dioclcs, Oribascs, III, p. 181.

        Autorul nu oferă pentru niciuna dintre aceste mici subdiviziuni un regim complet. Mai degrabă este preocupat să definească prin intermediul mai multor sau a mai puţine detalii, o strategie de ansamblu, potrivit calităţilor specifice fiecărui moment al anului.

        Strategia aceasta se conformează unui principiu de împotrivire, de rezistenţă, ori cel puţin de compensaţie: frigul trebuie reechilibrat printr-un program de încălzire pentru ca trupul să nu-şi coboare prea mult temperatura; în schimb, pe vreme de caniculă se face apel la un regim de relaxare şi de răcorirc. Trebuie să se ţină cont şi de un principiu al imitaţiei şi al concordanţei: în anotimpul blând, care evoluează încetul cu încetul, se prescrie un regim moderat şi progresiv; în perioada reînvierii vegetaţiei, oamenii trebuie şi ei să se pregătească; aşa cum pe parcursul iernilor grele, arborii se fortifică şi devin mai puternici, la fel şi oamenii vor căpăta forţă, nu ascunzându-sc de frig, ci cxpunându-se lui „cu îndrăzneală”.

        În acest context general, practicarea aphrodisiei este determinată după efectele pe care le pot avea asupra jocului căldurii şi al frigului, al uscăciunii şi al umezelii, potrivit formulei generale din a doua parte a textului. Prescripţiile privind aphrodisia se regăsesc, în general, între prescripţiile alimentare şi sfaturile referitoare la exerciţii şi eliminare. Iarna, de când dispare de pe cer Constelaţia Pleiadelor până la cchinoctiul de primăvară, este o perioadă când regimul trebuie să includă mai puţine lichide şi să degajeze căldură după gradul în care anotimpul este rece şi umed: carne mai mult friptă decât fiartă, pâine de grâu, legume uscate şi vin uşor diluat şi în cantităţi mici; multe exerciţii de toate felurile (alergări, lupte, mers pe jos); băi reci după antrenamentele de alergări – care înfierbântează întotdeauna – şi calde după toate celelalte exerciţii; raporturi sexuale mai frecvente, mai ales pentru bărbaţii mai în vârstă, a căror temperatură corporală tinde să fie mai scăzută; vomitări de trei ori pe lună pentru cei care au pielea umedă şi de două ori pe lună pentru cei cu pielea uscată2. Primăvara, când aerul este

        HIPPOCRAT, Du regime, III, 68, 6, şi 9.

        ' Ibid., 111,68,5.

        Mai cald şi mai uscat, pentru pregătirea creşterii corpului c necesar să se mănânce carnea atât fiartă cât şi friptă, legume suculente, să se facă băi, să scadă numărul raporturilor sexuale şi al vomitivelor; vomatul este recomandat de cel mult două ori pe lună, chiar şi mai rar, în aşa fel încât trupul să-şi menţină „o carne pură”. După apariţia Constelaţiei Pleiadelor pe cer, la venirea verii, regimul trebuie să combată în special deshidratarea: vinuri uşoare, albe, îndoite cu apă, prăjituri de orz, legume fierte sau crude; se încetează administrarea vomitivelor şi se răresc pe cât posibil actele sexuale (toisi de aphrodisioisin h os hekista); se răresc exerciţiile, se evită alergările, care producdeshidratarea corpului, precum şi marşul prin soare, prefcrându-sc lupta în praf1, înaintând spre apariţia lui Arcturus şi spre echinocţiul de toamnă, regimul trebuie să se schimbe treptat devenind mai blând şi mai umed; nu se precizează nimic deosebit despre regimul sexual.

        Regimul lui Diocles este mai puţin amănunţit decât cel al lui

        Hipocratc. Dă, totuşi, amănunte despre folosirea timpului zilnic: de la frecarea corpului imediat după deşteptarea din somn, pentru a limita înţepeneala corpului, până la cele mai adecvate poziţii în pat, la culcare („nici prea întins, nici prea ghemuit” şi, mai ales, nu pe spate), sunt trecute în revistă toate momentele principale ale zilei, cu băile, frccţiilc, ungerile cu ulei ale trupului, eliminările, plimbările sau alimentele cele mai bune2. Numai când vine vorba despre variaţiile anotimpurilor este discutată problema plăcerilor sexuale şi a ritmului lor, după evocarea câtorva principii generale de echilibru: „Un element foarte important pentru sănătate este ca puterea corpului nostru să nu fie depreciată de o altă putere”.

        Autorul se limitează, însă, la sumare consideraţii generale: în primul rând, că nimeni nu trebuie să „se folosească frecvent şi continuu de împreunarea sexuală”; aceasta este recomandată mai mult pentru „oamenii cu pielea rece şi umedă, melancolici şi balonaţi”, dar nu şi pentru cei slabi; că există perioade în viaţă când împreunarea este de-a dreptul nocivă, cum ar fi la oamenii mai în vârstă

        1 Ibid., III, 68, 11.

        2 ORIBASES, Collection medicale, III, pp. 168-178.

        Sau la cei „în perioada de trecere de la copilărie la adolescenţă1”, într-un text redactat mai târziu, cunoscut ca o scrisoare adresată de

        Diocles regelui Antigonos, economia plăcerilor sexuale avansată de el este, în linii mari, similară cu aceea pe care o prescrie Hipocrat: deoarece în timpul solstiţiului de iarnă omul este predispus mai mult la răceli, frecvenţa practicile sexuale nu trebuie să fie micşorată, în timpul apariţiei pe cer a Constelaţiei Pleiadelor, în corp predomină umoarea fierii amare, aşa că se vor practica actele sexuale cu cumpătare şi se vor abandona cu totul în momentul solstiţiului de vară, când fierea neagră se răspândeşte în corp; tot în această perioadă, se va pune capăt vomitării provocate prin vomitive până la cchinocţiul de toamnă2.

        În acest regim al plăcerilor, este interesant de remarcat câteva lucruri, în primul rând, spaţiul limitat ocupat de problema relaţiilor sexuale, în comparaţie cu cel consacrat cxerciţiilor şi hranei, în gândirea dietetică, problema folosirii alimentelor, potrivit însuşirilor lor şi împrejurărilor (fie că este vorba de anotimp, fie de o stare anume a organismului), arc o însemnătate considerabil mai mare decât aceea a activităţii sexuale, în al doilea rând, în regim nu se vorbeşte niciodată despre aspectul actelor sexuale: nu aflăm aici nimic despre tipul de relaţie sexuală, nimic despre poziţia „firească” sau practicile anormale, nici despre masturbare şi nici despre subiectele coitului întrerupt şi a procedeelor contraceptive3 care mai târziu vor căpăta o importanţă atât de copleşitoare,. Elementele componente ale aphrodisiei sunt considerate în ansamblu, ca o activitate în care esenţialul nu este determinat de diverseleaspecte pe care le poate avea; întrebarea este dacă trebuie ca ea să se întâmple, care este cea mai potrivită frecvenţă şi în ce context trebuie să aibă loc. Problematizarea se efectuează, esenţialmente, în funcţie de cantitate şi de circumstanţe.

        , p. 181.

        2 în Paul din Egina, Chirurgie. Acest ritm sezonier al regimului sexual a fost admis multă vreme, îi vom regăsi în epoca imperială la Celsus.

        3 A se nota la Diocles (Oribases, III, p. 177) menţiunile privind poziţia spatelui care, în somn, determină poluţia nocturnă.

        Dar nici măcar cantitatea nu este exprimată sub forma unei precizări numerice exacte, ci se păstrează mereu sub aspectul unei estimări globale: să te foloseşti de plăceri „din plin” (pleon), mai puţin (elasson), sau cât mai puţin posibil (hos hekista). Lipsa acestei precizări nu înseamnă că autorii au socotit inutil să-i dea prea multă atenţie, ci că este imposibil să prcscrii dinainte şi pentru toată lumea ritmul unei activităţi care presupune însuşiri – uscatul, caldul, umedul, recele – care leagă trupul de mediul înconjurător.

        Dacă, într-adevăr, actele sexuale depind de regim şi trebuie să fie „moderate”, aceasta c doar în măsura în care clc determină – prin mişcările corpului şi eliminarea spermei – efecte de încălzire, de răcire, de uscare sau de umezire. Ele micşorează sau ridică nivelul fiecărui element pe care se întemeiază echilibrul corpului; transformă, aşadar, şi relaţia dintre acesta şi succedarea elementelor din lumea exterioară: uscarea sau încălzirea, favorabile pentru un corp umed sau rece, nu vor fi atât de accentuate dacă anotimpul ori clima sunt şi ele calde şi uscate. Regimul nu prescrie nici cantităţi, nici ritmuri: ci negociază, în relaţii în care nu pot fi stabilite decât caracterele de ansamblu, modificările calitative şi adaptările devenite necesare. Fără să insistăm prea mult asupra acestui aspect, putem spune că Pscudo-Aristotel, în Probleme, parc a fi unicul autor care ajunge la concluzia, întemeiată pe un principiu binecunoscut al acestei fiziologii calitative (în general corpul femeilor este rece şi umed, în vreme ce al bărbatului este cald şi uscat), că perioada cea mai bună pentru relaţiile sexuale nu este aceeaşi pentru cele două sexe: femeile preferă vara, iar bărbaţii iarna1.

        Aşadar, dietetica dezbate practicarea plăcerilor nu ca pe un ansamblu de acte deosebite după formele şi valoarea fiecăruia dintre ele, ci ca pe o „activitate” care trebuie să fie lăsată liberă sau controlată potrivit unor repere cronologice. Astfel, acest regim poate fi comparat şi se pot afla în el similarităţi cu unele reglementări care apar în epocile următoare în scrierile religioase creştine, într-adevăr, şi în acestea, pentru încadrarea activităţii sexuale, vor exista ' PSEUDO-ARISTOTEL, Problemes, IV, 26 şi 29 (cf. Hippocrat, Du regime, I, 24, 1).

        Anumite criterii de ordin temporal. Dar acestea vor fi nu numai cu multmai precis definite, ci vor acţiona într-un mod cu totul deosebit: vor fixa momentele când este permisă şi când este interzisă practicarea; această riguroasă distribuţie va fi stabilită în funcţie de mai multe variabile: anul liturgic, ciclul menstrual, perioada de sarcină sau de lehuzic1. În ceea ce priveşte vechile regimuri medicale, aici variaţiile sunt progresive; în loc să se structureze sub forma binară permis-interzis, ele sugerează o permanentă oscilaţie între cel mai mult şi cel mai puţin. Actul sexual nu este conceput ca o practicare licită sau ilicită conform limitelor temporale în care se încadrează: el este privit ca o activitate care – în punctul de interacţiune dintre individ şi lume, temperament şi climă, însuşirile corpului şi cele ale anotimpului – poate avea consecinţe mai mult sau mai puţin dăunătoare şi, prin urmare, este silit să se conformeze unei economii mai mult sau mai puţin restrictive. Este o practică ce pretinde judecată şi precauţie. Nu este vorba de definirea, în mod uniform şi pentru toată lumea, a „zilelor deschise” plăcerii sexuale, ci de calcularea momentelor celor mai favorabile pentru ca, precum şi de frecvenţa ei optimă.

        În această privinţă, ne vom referi la cartea lui J.

        — L. Flandrin, Un Temps pour embrasser, 1983, unde, plecând de la surse din secolul al VH-lea, se vădeşte importanţa împărţirii în momente îngăduite şi momente interzise, precum şi multiplele forme îmbrăcate de această ritmicitate. Se observă cât de diferită e distribuirea timpului faţă de strategiile dieteticii greceşti.