IIDIETETICA

        Meditaţia morală a grecilor asupra comportamentului sexual n-a urmăritsă justifice nişte interdicţii, ci să stilizeze o libertate: cea exercitată, în activitatea sa, de omul „liber”. Apare aici ceea ce poate părea, la prima vedere, un paradox: grecii au practicat, au acceptat, au evaluat legăturile dintre bărbaţi şi băieţi; dar filosofii lor au conceput şi au clădit, în privinţa acestui subiect, o morală a abţinerii.

        Acceptau că un bărbat căsătorit poate să-şi afle plăcerile sexuale în afara căsătoriei şi, totuşi, moraliştii lor au conceput principiul unei vieţi conjugale în care bărbatul avea relaţii doar cupropria-i soţie. Ei n-au considerat niciodată că plăcerea sexuală era în sine un rău, sau că putea ţine de stigmatele naturale ale unui păcat; dar medicii erau interesaţi de relaţia dintre activitatea sexuală şi sănătate şi au construit o întreagă teorie asupra primejdiilor practicării ei.

        Să luăm mai întâi acest ultim punct. Trebuie precizat că ideea lor nu se orienta în primul rând asupra analizei diverselor efecte patologice ale activităţii sexuale; ea nu încerca nici să structureze acest comportament ca un domeniu în care s-ar putea distinge între comportări normale şi practici anormale sau patologice. Desigur, aceste teme nu erau cu desăvârşire absente. Dar nu aceasta era tema generală de cercetare a raporturilor dintre aphrodisia, sănătate, viaţă şi moarte. Preocuparea principală era stabilirea practicării plăcerilor – condiţii favorabile, utilitate, distanţa necesară în timp – potrivit unui anumit soi de grijă faţă de trup. Preocuparea era mai mult „dietetică” decât „terapeutică”: problemă de regim ţintind reglementarea unei activităţi admise ca fiind importantă pentru sănătate. Problematizarea medicală a comportamentului sexual s-a realizat pornind nu atât de la preocuparea de a elimina din el formele patologice, cât de la dorinţa de a-l încorpora cât mai bine posibil în administrarea sănătăţii şi în viaţa trupului.

        L