Regimul plăcerilor

        Aşadar, actele sexuale trebuie să fie supuse unui regim extrem de prevăzător. Dar acest regim este foarte diferit de ceea ce ar putea fi un sistem de prescrieri care ar încerca să definească o formă „naturală”, legitimă şi acceptabilă de practici. De remarcat că în aceste regimuri nu se spune aproape nimic despre tipurile de acte sexuale acceptabile sau despre cele respinse de natură. Rufus, de pildă, aminteşte în trecere relaţiile cu băieţii; mai face aluzie şi la poziţiile posibile ale partenerilor: dar nu o face decât pentru a traduce imediat primejdiile în termeni cantitativi; anumite poziţii cer un consum mai marc decât altele. Este remarcabil, de asemenea, caracterul mai mult „concesiv” decât „normativ” al acestor regimuri. Abia după ce a amintit efectele patogene ale activităţii sexuale – dacă este exagerată şi practicată într-un mod necuvenit –Rufus va propune regimul pe care-l crede el potrivit, după ce afirmă în principiu că aceste acte „nu sunt neapărat dăunătoare, sub toate aspectele, cu condiţia să se ţină cont de oportunitatea actului, de măsură şi de starea sănătăţii persoanei care-l practică”2.

        Tot într-o manieră restrictivă Galcnus recomandă să nu se „interzică total oamenilor practicarea raporturilor sexuale”3. Acestea ' Rufus din Efes, înOribases, VI, 38; voi. III, pp. 540-541. Rufus mai notează că poziţia în picioare e obositoare.

        fbid., p. 541.

        Galcnus, în Oribases, Livres incertains, VIII; voi. III, p. 110. De observat la Celsus o judecată moderată. „Nu trebuie nici să exagerezi, darnici să te temi de coit” (Trăite de medecine, l, l, p. 41).

        Sunt regimurile circumstanţiale care vor necesita mai multe precauţii pentru a se stabili condiţiile ce vor stânjeni cel mai puţin actul sexual şi pe cele în care el va afecta cel mai puţin ansamblul echilibrelor. Sunt reţinute patru variabile: cea a momentului util pentru procreaţie, cea, a vârstei subiectului, cea a momentului (anotimp sau oră a zilei) şi cea a temperamentului individual.

        L. Regimul plăcerilor sexuale şi procreaţia. Era o temă tradiţională aceea că pentru a avea descendenţi reuşiţi – euteknia – sunt necesare anumite precauţii. Dezordmile*în procreare marchează progenitura. Nu numai pentru că descendenţii le seamănă părinţilor, ci pentru că poartă în ei trăsăturile actului datorită căruia s-au născut. Vă amintiţi recomandările lui Aristotel şi ale lui Platou.

        Faptul că actul sexual, în finalitatea sa procreatoare, necesită multă grijă şi o pregătire detaliată este un principiu recurent în regimurile medicale ale epocii imperiale. Acestea prescriau în primul rând o pregătire îndelungată; este vorba despre crearea unei condiţii generale a trupului şi a sufletului, menită să producă sau să păstreze în individ calităţile cu care ar trebui să fie impregnată sămânţa şi care îşi vor pune amprenta asupra embrionului; părinţii trebuie să se constituie pe ei înşişi ca imagine prealabilă a copilului dorit. Un pasaj din Ateneus, citat de Oribascs, este foarte explicit: cei ce-şi propun să aibă copii trebuie să aibă sufletul şi trupul în cea mai bună condiţie posibilă; cu alte cuvinte, sufletul să fie liniştit şi complet scutit de durere, de griji şi oboseală sau de altă afecţiune: trupul să fie sănătos şi în perfectă stare în toate privinţele2. Mai este necesară şi o pregătire mai apropiată: o oarecare abstinenţă în timpul căreia sperma să se acumuleze, să se adune, să prindă putere, iar excitaţia să capete intensitatea necesară (raporturile sexuale prea frecvente împiedică sperma să atingă gradul de elaborare maxim în care are putere deplină); este prescris un regim alimentar destul de strict: fără hrană prea fierbinte sau prea umedă, ci un

        C f. L'Usage des plaisirs, cap. 3.

        Athcnaios, în Oribases, Livres incertains, VII; voi. III, p. 107.

        Simplu „prânz uşor ce va pregăti excitaţia necesară actului sexual care nu trebuie să fie stânjenit de elemente abundente”; vor fi evitate proasta digestie şi starea de beţie; în fond, este necesară o purificare generală a trupului pentru a se atinge liniştea necesară funcţiei sexuale, aşa cum „ţăranul îşi seamănă ogorul după ce 1-a curăţat de toate plantele parazite”1. Când dă aceste sfaturi, Soranus nu este de aceeaşi părere cu aceia care recomandă,pentru o bună procreaţi e, perioada lunii pline; esenţial este să se aleagă „momentul în care individul se bucură de plenitudinea sănătăţii sale”; aceasta, din raţiuni fiziologice (umorile nocive care se produc în corp riscă să împiedice sămânţa să adere la peretele uterului), dar şi din raţiuni morale (embrionul se impregnează cu starea părinţilor).

        Există, desigur, un moment mai favorabil decât altele în ciclul femeii. După o foarte veche metaforă, care va avea o viaţă lungă şi în creştinism, „nu orice anotimp este bun pentru însămânţare; tot astfel, nu orice moment este favorabil sămânţei expulzate în uter, prin apropieri sexuale”2. Soranus estimează acest moment favorabil imediat după menstruaţie. Argumentele sale se bazează pe metafora, care de altfel nu-i aparţine, a poftei3: uterul este avid, consumă, se încarcă de hrană: când de sânge (în timpuri normale), când de sămânţă (în momentul fecundaţici). Actul sexual, pentru a avea ca rezultat procreaţia, trebuie să aibă loc într-un moment favorabil şi în acest ritm alimentar. Nu înainte de menstruaţie, „căci aşa cum un stomac plin de hrană este gata să dea afară surplusul, să vomeze şi să arunce afară orice hrană, tot astfel se întâmplă cu uterul plin de sânge”. Nu în timpul menstruaţiei, care este un soi de vomare naturală în care sperma riscă să fie antrenată. Nici imediat după încetarea scurgerii: în acest caz, uterul, uscat şi răcit, nu mai este în stare să primească sămânţa. Momentul favorabil este acela când „scurgerea este pe cale să înceteze”, uterul este încă sângerând, încălzit şi „din acest motiv, plin de pofta de a primi sperma”4. Pofta

        Soranus, Trăite dea maladies desfemmes, ' Ibid.

        Cf., de pilda, textul Iui Galenus citat de Oribases, XXII, 3; voi. III, p. 3.

        ' Citat în Oribases, XXII, 7; voi. III. P. 70.

        Care renaşte în corp după această curăţire a uterului se manifestă la femeie printr-o dorinţă ce o îndeamnă spre raporturi sexuale1.

        Dar aceasta nu este totul, însuşi actul sexual, pentru ca fecundarea să se producă în bune condiţii şi progenitura să aibă toate calităţile posibile, trebuie să fie efectuat după ce s-au luat anumite precauţii. Soranus nu este deloc precis în privinţa acestui subiect.

        Indică doar necesitatea unui comportament măsurat şi calm, cu evitarea oricăror neglijenţe şi tulburări de care s-ar putea impregna embrionul, deoarece ci le-ar fi, într-o oarecare măsură, oglinda şi martorul: „Pentru ca foetusul să nu fie neplăcut impresionat de vederea beţiei simţurilor străine lui” se cuvine „ca femeia să fie sobră în timpul îmbrăţişărilor. Deseori copiii seamănă foarte mult cu părinţii, nu numai la corp, dar şi la spirit: este nevoie de o linişte perfectă pentru ca foctusu! Să nu semene cu un om beat în delir”2, în sfârşit, în timpul sarcinii, raporturile sexuale trebuie să fie moderate: suprimate chiar în prima perioadă, deoarece actul sexual „imprimă o mişcare întregului trup şinici un alt orgau n-are nevoie de mai multă odihnă decât uterul şi tot ce-l înconjoară: întocmai precum stomacul, îşi expulzează conţinutul atunci când este scuturat”3. Unii, cum ar fi Galcnus, consideră că raporturile sexuale pot fi restabilite în timpul sarcinii, dar cu măsură: „Nu este bine pentru femeile gravide nici să se abţină complet, dar nici să le practice prea des: căci la femeile care trăiesc în abstinenţă, naşterea este mai grea, în timp ce la acelea care practică prea des actul sexual, copilul este slab; pot chiar să şi avorteze”4.

        Există deci o întreagă guvernare a aphrodisiei al cărei principiu şi raţiunide a fi se situează în pregătirea descendenţei. Nu că practicarea raporturilor sexuale ar fi fost obligatorie doar pentru a avea copii: dacă sunt stabilite cu atâta grijă condiţiile de fecundiaceasta nu se întâmplă pentru a se fixa prin ele liSoranus, Trăite des maladies desfemmes, I, 10.

        Ibid., I, 10.

        ; W., I, 14.

        Galenus, în Oribascs, Livres incertains, VI; voi. III, p. 102.

        JJ mite ale actului legitim, ci sunt considerate sfaturi utile pentru orice om atent la progenitura sa. Şi dacă aceasta constituie o preocupare importantă pentru cei care zămislesc, este sub forma unei datorii pe care părinţii şi-o asumă faţă de copiii lor; şi totodată, ca pe o obligaţie faţă de ei înşişi, din moment ce este bine pentru ei să aibă copiii cel mai bine înzestraţi. Aceste obligaţii care înconjoară procreaţia definesc un întreg ansamblu de erori posibile. Ele sunt atât de numeroase şi fac să intervină atâţia factori, încât puţine procreaţii ar fi reuşite, dacă n-ar fi natura pentru a compensa cu abilitate lipsurile şi a evita dezastrele. Cel puţin aşa justifica Galenus necesitatea de a fi luate numeroase precauţii şi în acelaşi timp faptul că, deşi regulile nu sunt respectate, multe naşteri sunt reuşite: „Taţii care ne zămislesc şi mamele care ne hrănesc la sânul lor rareori acţionează bine şi comit deseori greşeli în timpul actului de procreare; bărbaţii şi femeile se împreunează într-o asemenea stare de beţie şi de saţietate, încât nu mai ştiu în ce parte a lumii se află. Astfel, încă de la naştere, fructul concepţiei este corupt. Mai trebuie amintite apoi greşelile femeii gravide care, din trândăvie, neglijează să facă unele exerciţii uşoare, se îndoapă cu mâncare, se lasă pradă furiei şi vinului, se foloseşte prea mult de băi şi de acte sexuale (akairion aphrodlsion). Cu toate acestea, natura rezistă acestor dezordini şi remediază cea mai mare parte dintre ele”. Ţăranii sunt grijulii când îşi însămânţează ogorul, dar, notează

        Galenus reluând temele socratice ale preocupării de sine, oamenii „care nu acordă mare valoare fiinţei lor” nu vor fi mai atenţi nici cu propriii lor copii'.

        2. Vârsta subiectului. Practicarea plăcerilor nu trebuie să se prelungească prea mult şi nici să înceapă prea devreme. Raporturile Sexuale Sunt primeJdinaw la O vârstă înaintată: „. PniToo^S tn., _ pul cc nu mai este înstare să reconstituie principiile ce i-au fost sustrase2. Ele sunt dăunătoare, totuşi, şi dacă individul este prea

        1 Galenus, De l'utilite desparties, XI, 10.

        2 Galenus, în Oribases, Livres incerlains, VIII; voi. III, p. 110.

        Tânăr. Opresc creşterea şi tulbură dezvoltarea semnelor pubertăţii – rezultatul dezvoltării interne a principiilor seminale. „Nimic nu stânjeneşte mai mult progresul sufletului şi al corpului decât practicarea prematură şi excesivă a raporturilor sexuale”1. Iată ce părere are despre aceasta Galcnus: „Mulţi tineri sunt atacaţi de boli incurabile din pricina raporturilor sexuale, pentru că au dorit să forţeze, din răsputeri, timpul prescris de natură”2. Care e acest „timp prescris”? Este oare apariţia sau confirmarea semnelor pubertăţii?

        Toţi medicii admit că aceasta se situează pentru băieţi în jurul vârstei de paisprezece ani. Dar, în aceeaşi măsură, sunt de acord că accesul la aphrodisianu trebuie să aibă loc atât de devreme. Nu întâlnim nici o specificare asupra vârstei la care se pot începe raporturile sexuale. Oricum, trebuie să treacă mai mulţi ani, în răstimpul cărora corpul îşi formează lichidul seminal care nu e recomandat să fie eliminat înainte de vreme. De aici, necesitatea unui regim specific, destinat să asigure abstinenţa adolescenţilor. Medicii prescriu, conform tradiţiei, o viaţă de exerciţii fizice intense.

        Ateneus crede că: „Deoarece producerea de spermă începe la această vârstă (paisprezece ani), iar tinerii sunt îndemnaţi spre raporturi sexuale de pofte arzătoare, trebuie să practice numeroase exerciţii fizice, pentru ca, obosindu-şi trupul şi sufletul, să-şi poată înăbuşi încă de la început dorinţele”3.

        În ce priveşte fetele, problema este întrucâtva diferită. Practica mariajului de timpuriu îndemna fără îndoială la recunoaşterea faptului că primele raporturi sexuale şi maternitatea puteau avea loc de îndată ce ciclul menstrual devenea regulat la fete4. Aceasta era opinia lui Soranus, care afirma că pentru fixarea vârstei căsătoriei, trebuiau luate în considerare criteriile organice, şi nu sentimentul fetelor; acesta, prin educaţie, se poate trezi înaintea corpului; „cum sămânţa trebuie să devină germenele unei noi fiinţe”, procrearea este

        Athenaios, în Oribases, Livres incertains, XXI; voi. III, p. 165.

        2 Galenus, în Oribases, Livres incertains, VIII; voi. 111, p. 111.

        3 Athenaios, în Oribases, Livres incertains, XXI; voi. III, pp. 164-165.

        Despre raporturile dintre vârsta la care putea avea loc căsătoria şi problematizările sănătăţii şi ale femeii, cf. A. Rousselle, Pornela, pp. 49-52.

        Periculoasă dacă trupul femeii încă n-a atins maturitatea necesarăpentru această funcţie; în consecinţă, este bine ca ca să rămână fecioară până ce menstruaţia apare în mod spontan1. Alţi medici recomandă o vârstă şi mai târzie. Astfel, Rufus din Efes crede că o sarcină înainic de optsprezece ani riscă să nu fie favorabilă nici mamei nici copilului. El aminteşte că această vârstă fusese recomandată, cu mult timp în urmă, de Hcsiod; mai aminteşte şi că vârsta de mai sus

        — După părerea unora prea târzie – nu avea, într-o epocă demult apusă, neajunsurile care au apărut mai târziu: pe atunci, femeile aveau o viaţă la fel de activă ca bărbaţii; excesul de hrană şi trândăvia sunt cele care provoacă tulburări fetelor ncmăritate făcând să apară necesitatea raporturilor sexuale care să regleze ciclul menstrual. Soluţia propusă de Rufus este cea a unei căsătorii relativ târzii (către optsprezece ani), dar anticipată de un regim care trebuie să însoţească existenţa fetei chiar dinainte de pubertate; în copilărie, fetiţele să trăiască împreună cu băieţii, dar de cum împlinesc vârsta la care sunt despărţite cele două sexe, fetele să fie supuse un regim riguros: fără carne, fără mâncăruri prea consistente, deloc sau foarte puţin vin, plimbări lungi, exerciţii. Părinţii trebuie să nu uite că pentru ele „lenevia e tot ce poate fi mai dăunător” şi că „e avantajos să facă exerciţii ce duc la încălzirea corpului, dar în aşa fel încât să-şi păstreze feminitatea şi să nu capete o înfăţişare virilă”. Participarea la coruri unde se cântă şi se dansează pare a corespunde celei mai bune forme de exerciţiu: „Corurile n-au fost inventate doar pentru proslăvireadivinităţii, ci şi pentru sănătatea oamenilor „2.

        3. „Momentulfavorabil”. Kairos-uactului sexual, este subiectul a numeroase discuţii, în privinţa cronologiei generale, se admite calendarul tradiţional: iarna şi primăvara sunt cele mai bune anotimpuri; toamna este acceptată de către unii şi respinsă de alţii; în general, se recomandă, pe cât posibil, abstinenţa în timpul verii3.

        Soranus, Trăite des maladies desfemmes, I, 8.

        2 Rufus din Efes, în Oribases, Livres incertains, II; voi. III, pp. 82-85.

        3 Celsus, Trăite de medecine, I, 3; Rufus din Efes, în Oribases, VI, 38; voi.

        I, p. Galenus, în Oribases, Livres incertains, VIII; p. 110. Despre împărţirea pe

        Stabilirea orei ţine, în schimb, de diverse consideraţii, în afară de motivele religioase amintite de Plutarh1, chestiunea momentului este legată de exerciţii, de mese şi de digestie. Este mai bine ca înainte de raporturile sexuale să nu aibă loc exerciţii fizice prea intense care ar îndrepta spre alte părţi ale corpului resursele necesare; şi invers, după dragoste, sunt recomandate băile şi frccţiile.

        Nu este bine să practici aphrodisia înainte de masă, când eşti flămând, căci, în aceste condiţii, actul nu oboseşte, dar îşi pierde din forţă”. Trebuieevitate mesele îmbelşugate şi băutura prea multă.

        Timpul digestiei este întotdeauna dăunător: „Iată de ce coitul în mi j locul nopţii e înşelător: atunci, alimentele nu sunt încă digerate; la fel şi dimineaţa devreme, pentru că s-ar putea să mai existe alimente prost digerate în stomac şi pentru că tot ce e inutil n-a fost evacuat încă, prin urină şi scaun. „3. Aşa că până la urmă, cel mai favorabil moment va fi cel de după o masă potrivită şi înaintea culcării sau, eventual, în timpul siestei de după masa de prânz. După părerea lui Rufus, chiar natura şi-ar fi arătat preferinţa pentru acest moment, înzestrând corpul cu cea mai puternică excitaţie în aceste momente. De altfel, dacă vrea să aibă copii, bărbatul să „se consacre apropierii sexuale după ce a mâncat şi a băut bine, în vreme ce femeia trebuie să urmeze un regim mai puţin întăritor; trebuie, aşadar, „ca unul să dea, iar celălalt să primească„4. Galcuus e de aceeaşi părere: recomandă momentul dinaintea culcării, după „o cină consistentă, dar care să nu stânjenească„; în acest fel, alimentele hrănesc şi întăresc trupul, iar somnul face să treacă oboseala; în plus, este cel mai adecvat moment pentru a avea copii, „deoarece femeia reţine mai bine sperma în timp ce doarme”; în fine, chiar natura îşi arată preferinţa pentru această oră trezind dorinţa5.

        Anotimpuri a plăcerilor, cf. Practicarea plăcerilor, cap. II.

        1 Plutarh, Propos de table, III, 6, 1089 a.

        2 Rufiis din Efes, în Oribases, VI, 38; voi. I, p. 540 şi urm.

        *fbid., p. 547.

        4 Ibid., p. 549.

        5 Galenus, în Oribases, Livres incertains, VIII; voi. 111, p. 111. Pentru

        Celsus, e preferabilă noaptea „cu condiţia să nu mănânci şi să nu lucrezi imediat după aceea” (Trăite de medecine, I, l, p. 41).

        4. Temperamentele individuale. Rufus afirmă ca principiu general că naturile apte pentru împreunare sunt cele „mai mult sau mai puţin calde şi umede”; activitatea sexuală este mai curând defavorabilă constituţiilor reci şi uscate. Pentru a menţine sau a restabili umiditatea caldă de care are nevoie individul pentru aphrodisia, e bine să adopte un regim, complex şi totodată continuu, de exerciţii potrivite şi hrană corespunzătoare, în jurul activităţii sexuale şi pentru păstrarea echilibrului pe care ca riscă să-l compromită, este necesară impunerea unui anumit mod de viaţă. Este util să se bea vin alb şi să se mănânce pâine coaptă în cuptor (umiditatea sa e utilă ca pregătire sau reglare); să se consume carne de ţap, de miel, de pasăre, de cocoş de munte, de potârniche, de gâscă, de raţă; ca animale marine, de caracatiţă şi moluşte; napi, fasole, fasole verde, mazăre (pentru căldura lor) şi struguri (pentru conţinutul în apă). Cât despre activităţile potrivite, se recomandă mersul pe jossau călare, alergarea, nici prea rapidă, nici prea lentă; dar fără exerciţii violente sau gesturi excesive precum cel al aruncării suliţei (care deturnează spre alte părţi ale corpului materia hrănitoare), fără băi fierbinţi, fără încălziri şi răcoriri; fără o muncă prea intensă; trebuie evitat, de asemenea, tot ce contribuie la obosirea corpului – furia, bucuria prea vie sau durerea'.

        1 Rufus din Efes, în Oribases, VI, 38; voi. L, pp. 543-546.