IVTRUPUL
În această calitate, medicina nu era concepută pur şi simplu ca o tehnică de intervenţie ce face apel, în caz de îmbolnăvire, la leacuri sau operaţii. Ea trebuia, sub forma unui corpus de precepte şi de reguli, să determine o manieră de a trăi, un mod de raportare gândită la sine, la trup, la hrană, la starea de veghe şi somn, la feluritele activităţi şi la mediu. Medicina trebuia să propună, sub forma regimului, o structură voluntară şi raţională de comportare. Unul dintre punctele aduse în discuţie se referea la forma de dependenţă pe care această viaţă, consolidată din punct de vedere medical, trebuia să o manifeste faţă de autoritatea medicilor. Felul în care aceştia puneau uneori stăpânire pe viaţa pacienţilor pentru a-i dirija până în cele mai mici amănunte era obiectul unor critici în aceeaşi măsură ca şi îndrumarea sufletului exercitată de filosofi. Iar
Cclsus, oricât de convins era de înalta valoare raţională a mcdicinei regimului, nu recomanda nimănui să meargă la medic dacă era sănătos1. Literatura regimului era destinată să asigure această autonomie. Pentru a evita consultaţiile prea frecvente – care nu sunt întotdeauna posibile şi uneori nici de dorit – individul trebuia să se înarmeze singur cu o cunoaştere medicală de care să se poată folosi permanent. Aceasta este recomandarea lui Aristeu: să dobândim din tinereţe cunoştinţe suficiente pentru ca, pe tot timpul vieţii şi în împrejurări obişnuite, să fim propriul nostru sfătuitor în problemele legate de sănătate: „Este folositor sau, mai degrabă, necesar ca noi toţi să includem printre obiectele de învăţătură, pe lângă alte ştiinţe, şi medicina, şi să ne supunem preceptelor ei, cu scopul de a fi pentru noi înşine sfetnici competenţi în ce priveşte lucrurile utile pentru sănătatea noastră, căci nu trece un moment din zi sau din noapte fără să simţim nevoia medicinei; fie că ne plimbăm sau stăm aşezaţi, fie că ne ungem trupul sau facem baie, fie că mâncăm, că bem, că dormim sau stăm treji, într-un cu-
1 Celsus, în prefaţa tratatului său de medicină, distinge între o medicinăbazată pe regim (viciu), o medicină bazată pe medicamente (medicamentis) şi o medicină bazată pe operaţii (mânu). Cei care o profesează pe prima „de departe cei mai iluştri, dorind să aprofundeze cu orice preţ anumite subiecte, cercetează însăşi natura lucrurilor” (p. 23). Asta nu înseamnă că un om sănătos nu trebuie să asculte de medici (I, l, p. 40).
Vânt, orice am face, toată viaţa şi în toiul diferitelor ocupaţii, avem nevoie de recomandări pentru a ne trăi viaţa în chip util şi tară neplăceri: or, este obositor şi imposibil să ne adresăm tot timpul medicului„'. Aici recunoaştem cu uşurinţă unul dintre principiile esenţiale ale practicării sinelui: a fi înarmat, pentru a-l avea tot timpul la îndemână, cu un „discurs ajutător”, învăţat foarte devreme, repetat deseori şi la care să meditezi regulat. Logos-umedical este unul dintre aceste discursuri, care în fiecare clipă clipă dictează regimul potrivit pentru a fi în viaţă.
O existenţă raţională nu se poate desfăşura fără o „practică a sănătăţii” r hugieine pragniateia sau techne – ce constituie, într-o oarecare măsură, armătura permanentă a vieţii cotidiene care ne îngăduie în fiecare clipă să ştim ce să facem şi cum să facem. Ea implică o percepţie oarecum medicală a lumii, sau cel puţin a spaţiului şi a împrejurărilor în care trăieşti. Elementele mediului sunt privite ca purtătoare de efecte pozitive sau negative pentru sănătate; între individ şi lume se presupune că există o întreagă reţea de interferenţe care face ca fiecare hotărâre, eveniment sau schimbare să producă efecte morbide în corp; şi, invers, că o constituţie fragilă va fi favorizată sau dezavantajată de anumite circumstanţe.
Este o problematizare constantă şi detaliată a mediului; o valorizare diferenţială a acestuia prin raportare la corp şi o fragilizare a corpului prin raportare la mediul înconjurător. De pildă, se poate cita analiza propusă de Antyllos a diferitelor „variabile” medicale ale unei case, a arhitecturii, orientării şi amenajărilor acesteia. Fiecărui clement i se atribuie o valoare dietetică sau terapeutică; o casă nu este altceva decât o serie de compartimente, nocive sau binefăcătoare, pentru posibile maladi. Camerele de la parter sunt propice maladiilor acute, hemoptiziilor şi durerilor de cap; cele de la etaj sunt favorabile pentru maladiile pituitare; cele cu expunere sudică sunt bune, mai puţin pentru cei ce au febră; cele cu expunere vestică nu sunt indicate, pentru că dimineaţa sunt triste, iar
Athenaios, în Oribases, Collection des medecins grecs el latina, Livres incertains, XXI, ed. Bussemaker el Darcmberg, III, p. 164.
Seara provoacă dureri de cap; dacă sunt văruite, sunt prea strălucitoare, iar zugrăvite, le produc coşmaruri celor care delirează; pereţii din piatră sunt prea reci, mai buni sunt cei din cărămidă'.
Diferitele momente ale timpului – zile, anotimpuri, epoci – sunt de asemenea, în aceeaşi perspectivă, purtătoare de valori medicale variate. Unregim supravegheat poate să determine cu precizie relaţiile dintre calendar şi îngrijirile aduse propriei persoane, lată sfiiturile pe care Athcncos le propune pentru a înfrunta anotimpul rece: în oraş, ca şi în casă, se vor căuta locurile închise şi calde; se vor purta veşminte groase, „se va respira printr-o parte a hainei ţinută în faţa gurii”, în ceea ce priveşte alimentaţia, se va prefera ceea ce „poate încălzi corpul şi topi lichidele îngheţate şi îngroşate de frig. Băuturile vor consta din hydromcl, vin îndulcit cu miere, vin alb, vechi şi aromat, în general substanţe capabile să atragă orice umiditate; se va diminua, însă, cantitatea de băutură; hrana uscată va fi uşor de asimilat, bine fermentată, bine fiartă, pură şi va fi amestecată cu mărar şi alte ierburi aromatice. Dintre legume, se vor consuma varză, sparanghel, praz, ceapa şi hrean fierte; ca peşte, sunt cei mai buni cei din apele de sub stânci, fiindcă se distribuie mai uşor în corp; dintre cărnuri, cea de pasăre şi, printre alte specii, căprioara şi purcelul, iar ca sosuri, cele preparate cu piper, muştar, lăptuci şi oţet. Se vor efectua exerciţii mai dure, reţinerea respiraţiei, frccţii puternice, mai ales cele făcute sieşi în faţa focului. Este bine să se mai recurgă la băi calde, în bazin sau într-o cadă ctc.”2. Regimul de vară este la fel de meticulos.
Preocuparea aceasta faţă de mediul înconjurător, de locuri şi de momente pretinde o atenţie continuă acordată sinelui, stării în care te afli şi gesturilor. Adresându-se acelei categorii de persoane considerate în mod special mai delicate, cum sunt orăşenii şi cei care studiază (litlerarum cupidi), Celsus le pretinde o atenţie sporită; dacă au avut o digestie bună, să se trezească devreme; dacă nu, să se odihnească, iar dacă sunt totuşi obligaţi să se trezească, să se culce din nou cât mai repede; dacă digestia nici n-a avut loc, le rc-
1 Anlyllos, în Oribascs, II, p. 317.
2 Athcnaios, în Oribascs, Livres iiicertains, XXIII; voi. 111, p. 182 sq.
Comandă rcpaos complet şi să nu se dedea „nici lucrului, nici exerciţiului, nici afacerilor”. Dimineaţa ştii dacă eşti sănătos dacă „urina e mai întâi limpede, apoi roşictică: prima arată că digestia se face, iar a doua că s-a făcut”. Când eşti reţinut de treburi toată ziua, trebuie să rezervi ceva timp pentru curăţia corporis. Exerciţiile care vor trebui să fie practicate sunt „lectura cu voce tare, scrima, jocul cu mingea, alergarea, mersul pe jos; acesta din urmă este mai eficient pe un teren neuniform, deoarece urcuşurile şi coborâşurile ce imprimă corpului mişcări variate sunt mai prielnice, cu condiţia să nu existe o stare de mare slăbiciune. Este mai bine să te plimbi în aer liber decât sub un portic; la soare, decât la umbră, cu condiţia să nu-ţi fie rău de la căldură; la umbra zidurilor şi a frunzişului decât la adăpostul acoperişurilor; în linie dreaptă, decât pe un drum sinuos”; exerciţiul va fi urmat de o ungere, fie la soare, 11 c în faţa focului; sau de o baie, dar într-o sală aflată cât mai sus posibil, bine luminată şi spaţioasă”.
În general, toate aceste teme ale dieteticii erau o remarcabilă prelungire a celor din perioada clasică; principiile generale au rămas aceleaşi, dar au fost dezvoltate, detaliate şi perfecţionate; ele propun nişte reguli de viaţă mai riguroase şi solicită din partea celor ce vor să le respecte o atenţie mai constantă faţă de trup. Evocările vieţii lor cotidiene pe care le aflăm în scrisorile lui Seneca sau în corespondenţa dintre Marc Aureliu şi Fronton dovedesc atenţia acordată sinelui şi trupului. Este mai mult o intensificare decât o modificare radicală; o creştere a neliniştii, şi nu o descalificare a trupului; o modificare a gradaţiei privind elementele cărora trebuie să le dai atenţie, şi nu un alt mod de a te percepe ca individ fizic.
În acest cadru de ansamblu atât de puternic marcat de preocuparea pentru trup, sănătate, mediu înconjurător şi circumstanţe, ridică medicina problema plăcerilor sexuale: cea a naturii şi a mecanismului lor, cea a valorii lor pozitive sau negative pentru organism şi cea a regimului căruia se cuvine să le supună.
1 Celsus, Trăite de medecine (De Medicina), I, 2, p. 42.
~ Despre acest subiect, A. Rousselle a publicat o lucrare importantă, Porneia. De la maâtr/se du corps î la pri va Hon sensorielle.
