SINELE ŞI CEILALȚI

        Cu privire la această dezvoltare a cultivării sinelui şi la transformarea operată în etica plăcerilor, lucrările istoricilor pot sugera mai multe raţiuni. Două, mai ales, par importante: modificările în practica matrimonială şi modificările în regulile jocului politic. Mă voi mărgini, în acest scurt capitol, referitor la aceste două teme, să reiau unele clemente împrumutate din cercetări istorice anterioare şi să schiţez propunerea unei ipoteze de ansamblu. Nu cumva importanţa nouă acordată căsătoriei şi cuplului şi o anumită redistribuire a rolurilor politice au provocat în această morală, care era în mod fundamental o morală a bărbaţilor, o problematizare nouă a raportării la sine? S-ar putea ca ele să fi suscitat nu a repliere asupra sinelui, ci un mod nou al individului de a se gândi pe sine în relaţia cu femeia, cu ceilalţi, cu evenimentele şi cu activităţile civice şi politice şi un alt mod de a se considera ca subiect al plăcerilor sale. Cultivarea sinelui n-ar fi „consecinţa” necesară a acestor modificări sociale; ea n-ar fi nici exprimarea lor ideologică; ar constitui,prin raportare la ele, un răspuns original sub forma unei noi stilistici a existentei.

        L