Ce tristă mi-e inima, tristă!

E-n mai și e cald și-i lumină.

În deal, lîngă teiul de strajă,

Stau dus pe reduta-n ruină.

Alunecă gîrla-ntre sălcii;

În luntre-un copil de pescar

Tot plescăie undița-n apă

Și fluieră micul ștrengar.

În mii de culori mi s-arată

Podoabele mîndrei naturi:

Grădine, și chioșcuri, și oameni,

Și vite, și lunci, și păduri.

Jos, fete albesc și bat rufe;

Lin zbîrnîie din depărtare

Subt scocul înalt, roata morii

Și prăfuie mărgăritare...

Pe lîngă gheretă se plimbă,

În turnul castelului sur,

Străjeru-n tunica lui roșe;

El face la stînga-mprejur.

Cu flinta la soare se joacă

Și-i fulgeră-n mîini acea flintă;

Salută, o pune la umăr...

Aș vrea să mă ieie la țintă!