Un tropot - trâmbița râsună,

Cresc nourii de praf treptat,

Husarii sunt! Ei vin în goană,

Și-au ordin ca să mâie-n sat.

Abia sosiți aici, spre seară,

Ai patriei apărători,

Și bucurie, dar și teamă

Cuprinde pe locuitori.

Nici bucuria lor, nici teama

Nu poate naște din senin:

Sunt chipeși, buni băieți, husarii,

Dar... cam râvnesc la bun străin.

— Ia seama, fata mea, la toate —

Șoptește mama serioasă —

Cumva să nu călătorească

Vreun lucru mai de preț din casă.

Odat' cu zorile, husarul

E treaz, și toți sărind pe cai

Dau pinteni, sună de plecare,

Dispar departe peste plai.

Cu o durere negrăită

Se uită fata după ei:

Frumoșii ochi înoată-n lacrimi,

Oftând se umflă pieptul ei.

— De ce ești, fata mea, tu tristă?

Vorbește: ce s-a întâmplat?

— Ah, mamă, a plecat husarul

Și inima el mi-a furat!