În vis văzui un om gătit, mic de statură,

Mergea cu pași de-o schioapă pe labe răschirate;

Purta o haină nouă și albituri curate,

Ci răsărea-n lumină mojica lui făptură.

În fond era nemernic, meschin, — o stîrpitură,

Pe dinafară, însă — cu multă demnitate;

Răzbunător și țanțoș, trîntea cuvinte late,

Cu ifos fără margini vorbind despre bravură.

„Știi cine este? Vino și-l vezi!” zîmbind îmi spune

Cu viclenie Zeul stînd înaintea mea,

Și magica-i oglindă sub ochii mei o pune.

Văd un altar și-n față-i stetea piticul famen,

Cu draga mea alături; rostiră ambii: „Da!”

Și mii de draci strigară rîzînd cu hohot: „Amen!”