Este tîrg de săptămînă; spre oraș în sus pornește

Azi pescarul, și în barcă duce la vînzare pește.

— Vrei să vii cu mine, dragă? o întreabă el pe fată.

Fata grabnic îi răspunde: — Dacă vrei tu, dragă tată…

Astfel la oraș plecară tatăl, fata, împreună…

Hei, de n-ar fi fost chiar vineri! Ziua asta n-a fost bună.

Se ducea întîia oară la oraș frumoasa fată,

D-aia nu-i plăcu lui Lidi ziua asta niciodată.

Însă vălmășagul, larma negrăită din cetate

O făcură ca să uite și de grije, și de toate,

Chipeși domnișori veniră, ca-ndeobște, prin piață,

Și-ncepură să glumească cu fetița cea isteață.

Zise-un domnișor cu fața palidă și zîmbitoare,

Stînd alăturea de dînsa: — Unde te-ai născut tu, floare?

— Nu-i departe, zise Lidi, locul unde m-am născut

În ostrovul mic, devale, dacă-ți este cunoscut.

Zise-atuncea domnișorul: — Minunat! Ce bine-mi pare,

Că și eu sunt tot din partea locului. Dar o-ntrebare

Spune-mi mie, mîndră fată, ai ibovnic? Dacă ai,

Uită-l; dacă n-ai, atuncea dar pe mine nu mă vrai?

— Dacă am sau nu ibovnic, Lidi i-a răspuns degrabă,

N-am să dau eu socoteală, despre asta, cui mă-ntreabă.

Însă dacă vrea să afle domnișorul și oricine:

Sînt țigănci cari dau cu bobii și ghicesc din cărți mai bine.

Deci se duse domnișorul. Îi plăcuse mult fetica,

Însă la răspunsu-i neted nu a mai răspuns nimica…

Totuși, inima de fată fără de prihană nu-i:

Lidi mai privi o dată, pe furiș, în urma lui.

După vreme-ndelungată

Lidi sta pe țărm, odată;

Flori sălbatice în preajmă-i o făceau și mai frumoasă,

Mâna ei mică și albă harnic împletea o plasă.

Soarele-notînd în aur scăpata către apus

Și vopsea tufișurile cu un colorit nespus:

Cînd cu roșu, cînd cu galben; și pe Dunăre-ntindea

Aurita lui perdea.

Lidi apărea-n lumină ca o zină din poveste…

Cînd un zgomot se aude în tufiș, fără de veste….

Cine este? Cine vine?… E un chipeș vînător.

— Bună seara, puiculiță; ce lucrezi cu-atîta zor?

— Cine are ochi să vadă, vede! dacă nu, ce-mi pasă?!

Păi nu vede domnișorul că stau și-mpletesc la plasă?!

Astfel fu răspunsul fetii, fără-ncunjur și hain,

Și păși de ea aproape vînătorul cel străin.

Zise vînătorul mîndru: — Ce mai bobocel de fată!

Trandafir fără de ghimpe s-a mai pomenit vreodată?

Văd eu că ești tot cea veche, nu te-ai mai schimbat de-atunci;

Vorba, ochii tăi, șireato, fac în suflet răni adînci.

Dar tu mă cunoști pe mine? Nu cumva ți-aduci aminte

Că ne-am întîlnit odată și-am vorbit, mai înainte?

La un tîrg de săptămînă ne-am văzut și am vorbit…

Adu-ți numai bine-aminte, îngerașul meu iubit…

Și răspunse-atuncea Lidi: — Poate, nici eu nu zic ba,

Că m-a întîlnit vreodată domnișorul undeva.

Dar nici fața dumisale nu îmi pare-așa podoabă

Ca s-o vezi o dată numai și să n-o mai uiți degrabă!

Astfel, n-apuca să-i pună vînătorul o-ntrebare,

Căci, la toata vorba, fata nu îi rămînea datoare.

Totuși, vînătorul tînăr nu simțea de fel mînie

Către fata asta mică, și haină, și hazlie.

Dar nici nu luase seama, tîlcuind la vorbe-alese,

Că încet, pe nesimțite, neagra noapte se-ntinsese.

— Știi tu, dragă, zise-atuncea vînătorul prefăcut,

Că de vreme ce e noapte, drumul nu mi-e cunoscut?

Singur și străin, vezi bine, e îngrozitor, copilă…

Însă tu ești fată bună, și o să te înduri de milă.

Vrei să-mi fii tu călăuză pină la zăvoi afară,

Ori chiar pîn’ la mine-n casă? nu-i așa departe doară…

Lidi se gîndi o clipă și își zise-apoi în sine:

„…Domnul ăsta, orice-aș zice, a grăit frumos cu mine;

Blînd, cu inima deschisă și atît de cuviincios,

Cum să fiu cu el mojică dacă s-a purtat frumos?

Pentru lumea asta-ntreagă nu pot să mă port mojică!…”

Zise Lidi hotărîtă, adică era să zică.

Și pe urmă zise tare, cu un glas tremurător,

Ațintind cu ochii limpezi pe frumosul vînător:

— Eu călăuzesc pe domnul, să poftească dar cu mine,

Însă chiar pînă acasă, nu, căci nici nu se cuvine;

Pin’ la marginea pădurii pot să te călăuzesc…

Căci pe seama unei fete cîte nu se iscodesc?

Și plecară. Se întoarse singură la țărm copila…

Acolo, de multă vreme, o așteaptă Ștefan Sila.

— Te aștept de multă vreme, unde-ai fost, drăguța mea?

Lidi nu știu degrabă să răspundă cum vroia.