Legănat ca-n vis de valuri

Și cu ochii către cer,

Stau culcat într-un ungher

Din cabina-ntunecată.

Caut dus prin ferestruie

Sus, la spuza cea de stele,

Ochii dragostelor mele, —

Legănat ca-n vis de valuri.

Ochii dragostelor mele

Stau deasupra mea de pază, —

Tot clipesc, tot scînteiază

Drăgăstos din bolt-albastră...

Astfel către bolt-albastră

Multă vreme caut dus,

Pînă ochii dragi de sus

Albe neguri mi-i acopăr...

În coasta năvii, unde zac

Și-mi razem capul visător,

Izbind se frămîntă sălbatece valuri

Și murmură-ntr-una:

— Copil fără minte!

Ai brațul scurt și ceru-i departe,

Și stelele stau țintuite de cer

Cu ținte de aur...

Deșarte dorințe! Oftări deșarte!

Mai bine-ai face s-adormi în pace...

Visai departe-n zare, un cîmp pustiu și nins,

Lințoliu de omături nemărginit de-ntins.

Și sub omătul rece, în fundul groapei reci,

Dormeam uitat de veacuri în negura de veci.

Dar sus, din cerul negru, deasupra groapei mele,

Vegheau fără de număr frumoșii ochi din stele,

Frumoșii ochi! — și dînșii luceau biruitor

În liniște senină, și totuși plini de-amor!