A primăverii tristă petrecere-a-nceput:

Sălbăticita ceată de gingașe fecioare

Aleargă-n aiurire, bocind rătăcitoare,

Cu sînul gol, cu părul în aer desfăcut:

„Adonis! Adonis!”

Pustie noapte cade. Pe umede cărări

S-afundă-n întuneric, trecînd cu torțe-aprinse,

Și sperie tăcerea pădurilor întinse

De-atît suspin și plînset, și hohot, și strigări:

„Adonis! Adonis!”

Pe iarbă zace, palid și mort, un făt-frumos,

Îl caută prin codri fecioare-ndurerate;

Plîng florile-mprejuru-i, și-s toate-nsîngerate,

Văzduhul tot se umple de vaier dureros:

„Adonis! Adonis!”