Când Minerva, ca s-arate

Prețuirea pentru-alesu-i

Prometeu, din cer i-aduse

De nectar o cupă plină,

Spre a-și ferici pe oameni

Și spre-a le sădi în suflet

Simțul artelor frumoase;

Sprintenă-și zori ea pasul,

Nu cumva să prindă veste

Jupiter; și cupa de-aur

Șovăi și pe pământul

Verde câțiva stropi picară...

Iute-albinele-i luară

Urma, și sorbiră harnic;

Fluturul s-află în treabă

Ca și el un strop să fure;

Chiar năsâlnicul păianjen

Lunecă și supse strașnic.

Norocoase-au fost acestea

Și-alte gingașe gângănii,

Căci împart cu muritorii

Astăzi deopotrivă cea mai

Mândră desfătare —arta.