Sunt învățat să port sus a mea frunte,

Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață;

Chiar regele de m-ar privi în față,

Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte.

Dar, scumpă mamă, oricât de semeață

Figura mea ar sta să se încrunte,

Eu șovăiesc, cu pletele cărunte

Când mi te-apropii, sfântă și măreață.

Spiritul tău poate mă umilește,

Spirit înalt, ce nu cunoaște frică

Și fulgerul spre ceruri se ridică.

O amintire mă neliniștește,

Purtarea mea cea rea posomorât-a

Inima care m-a iubit atâta?