* * *

După o tăcere destul de lungă, în care timp fiecare ne gândisem, probabil, la lucruri diferite, Jenny mă întreabă:

— Cum îl găsești pe Toto?... Gentil băiat. Nu?

— Cam simplu.

— E tânăr încă.

— Și prost...

Amanta lui Toto nu se aștepta probabil la răspunsurile mele.

— Știi că nu ești deloc drăguț cu prietenii dumitale?

— Eu spun totdeauna ce gândesc.

— Ești teribil... începe să-mi para rău că te-am primit aseară.

— Ai remușcări?

— Nu... Dar... Oricum...

— Îl iubeai?

— O!... Ce idee l... Cum îți închipui lucrul ăsta?... Nu suntem deloc potriviți pentru așa ceva. Nu-l vezi?... E aproape un copil.

— Un copil de vârsta mea.

— A, nu... Tu ești altceva... Ești mai bărbat, mai sălbatic... mai...

Lasă-mă-n pace că ești obraznic. Să știi că m-ai supărat... În timpul ăsta, mi-am dezbrăcat pardesiul și am aprins o țigară.

— Îmi dai voie să stau cu dumneata?

— Dacă-ți face plăcere...

— Nu te supără fumul de tutun?

— Nu, deloc...

Mă așez lângă dânsa pe canapea. Ea se ferește parcă s-o ating, îi caut mâinile prin întuneric și nu i le găsesc. Și le-a ascuns la spate. O întreb:

— Unde-ți sunt mâinile?

— Le-am pierdut.

— Cu ce-ai să te aperi, atunci când o să vrea cineva să te sărute?

— Cu dinții.

— Hai să încercam, atunci... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Nu-mi plac femeile care cedează ușor, chiar când nu sunt interesate bănește. Fructele viermănoase se desprind singure de pe cracă.

Dar nici rezistența exagerată n-o pot suferi. Suprema cochetărie a femeii, când ți se dă pentru prima dată, este să-ți zică ție „nu” și ei „da”. În felul acesta se împacă reciproc amorul propriu al celor două sexe și actul se săvârșește conform ritualului profan, de către pontifii cu drepturi și cu îndatoriri egale. Victoria este și a unuia și a altuia. Fiecare o apreciază în felul lui. Dar efortul unuia și rezistența altuia nu sunt, în fond, decât pile ou face ale aceleiași monede cu efigia lui Eros. N-am preferințe pentru un anume gen de femeie. Îmi place numai femeia și atâta tot. Pentru mine femeia este un obiect de artă, ochit de un colecționar priceput și pătimaș. Colecționarii de obiecte de artă nu sunt chiar cei mai păcătoși dintre muritorii de rând! Unii colecționează covoare persane, alții stampe japoneze; unii, vechi obiecte bisericești, alții, vechi porțelanuri străine; unii, docuRoș u, galben și albastru 49 mente și ediții rare, alții, icoane sau fotografii obscene... Specialitatea pasiunii nu are nici o importanță, fiindcă orice colecționar este un hirotonisit cu darul sfânt. Pe mine, însă, soarta colecționarilor mă înduioșează. În viață, o colecție bogată îți satură sufletul, cum ți-ar sătura stomacul o masă bine garnisită. După moarte, însă, colecția trece în posesia rudelor, a statului sau a creditorilor. Singuri colecționarii de femei frumoase își duc colecția cu ei în groapă!...

Lucrurile astea le explic amantei prietenului meu ca să-și dea seama și ea pentru ce Toto este mai prost decât mine și pentru ce, de azi-noapte, pe mine mă găsește mai bărbat decât pe Toto, deși amândoi avem aceeași vârstă.

Ne despărțim târziu, după miezul nopții.

— Vrei să te odihnești și tu? Eu trec în compartimentul meu, să mă culc.

Ea îmi răspunde, fără să-mi răspundă:

— Ești un nebun. Pentru prima oară mi se întâmplă așa ceva în tren!...

Vreau să-i explic pentru ce — fiindcă trenul nostru nu este un tren ca toate trenurile și fiindcă trenurile, de când s-a început războiul… Renunț însă. Mi-e somn. Și teroarea somnului e mai sintetică decât a Zepellinului... O culc pe canapea, o înfășor în pătura de voiaj, o mai sărut o dată și o las singură în compartimentul ei.