* * *

Cobor să-mi fac provizii pentru drum. Prețurile s-au întreit. Negustorii au început să ascundă marfa. O păstrează probabil pentru armata germană. Peste zece, cincisprezece zile, au s-o dea poate chiar gratuit.

Un coleg de la cenzură mă oprește în fața Terasei Oteteleșanu.

— E adevărat că pleci la Iași?

— Adevărat, dar numai pentru câteva zile. Am o misiune specială.

— Așa da, înțeleg și eu... Trebuie să fie o plictiseală acolo... Ceva groaznic!... și apoi, știi că nu mai e nici un pericol. Situația s-a schimbat complet. Rușii au primit ordin să atace. De acum, să te ții!... Te pui cu colosul de la nord?... Ai văzut pe hatmanul cazacilor din Kuban?… Un tip admirabil... Un erou de tragedie clasică, îmbrăcat în costum de operetă vieneză... Am tras cu el azi-noapte un chef la „Flora”! … știi ce frumos se vedea Zepellinul de la șosea? Ceva feeric!...

Ne-a plictisit el destul, nu-i vorbă; dar acum i s-a înfundat și lui... N-ai aflat?... L-au doborât ai noștri azi-noapte. Uite-l coto, la „Independance”.

Hai să trecem să-l vedem... Și colegul meu de la cenzură mă ia cu mâna stângă de braț și cu dreapta face un gest semnificativ strigând:

— „Alivoar, țățico... și să-mi scrii pe glaspapir?...” În vitrina de la „Independance” o bucată de stofă cauciucată, ruptă neregulat și pe alocuri arsă și înnegrită de fum, se răsfăța obraznic, încurajată de afișul care o explica mulțimii de „cască-gură”: Fragment din Zepellinul doborât azi-nopte la Ciocănești de bateriile noastre antiaeriene de la fortul Chitila. În fața vitrinei, publicul se înghesuie ca la pomană. Se fac glume și chiar comentarii serioase. Se explică materialul din care e făcută învelitoarea unui Zepellin, se povestește cum a fost ochit și doborât și, printre cele câteva sute de persoane care se perindă cu greu prin fața vitrinei, se găsesc chiar și foarte mulți martori oculari ai acestei prime și strălucite victorii a artileriei noastre antiaeriene.

Colegul meu de la cenzură este entuziasmat. Intră în vorbă cu toți necunoscuții care îi ies în cale și cu vocea de stentor afirmă, cu autoritatea atribuției sale oficiale, că dezastrul Zepellinului s-a petrecut așa după cum îl povestește un căruțaș din dosul Filantropiei.

Mie, însă, nu-mi vine să cred nimic din tot ce văd și aud. Asistasem cu o zi înainte la terfelirea tricolorului național și mă întrebam dacă învelitoarea Zepellinului din vitrină nu este cumva tot opera vreunui ajutor de primar imbecil. Eu rămâneam la informațiile mele. Șeful de cabinet al ministrului de interne îmi spusese chiar mai mult decât trebuia. și Toto Radian nu și-ar fi trimis amanta la Iași, dacă Bucureștii n-ar fi fost condamnați să cadă peste câteva zile.