Conjunctura europeană în 1661

O criză politică generală afectase toate statele europene după Westfalia.

În Franţa ea s-a manifestat prin fondă, în Anglia a luat forma dictaturii lui Cromwell; în Olanda, după războiul din 1652-l654 familia de Orania a fost înlăturată de la stathouderat, puterea încăpând pe mâinile marii burghezii comerciale reprezentate de fraţii de Witt. În Suedia, politică expansionistă a lui Carol X Gustav impusese pentru un timp dominaţia suedeză asupra Poloniei şi Danemarcei doar pentru a fi oprită de Mazarin în numele menţinerii echilibrului de putere. În schimb, suedezii reuşiseră să slăbească Polonia în aşa măsură încât răscoala cazacilor conduşi de Bogdan Hmelniţki, izbucnită în 1648 nu a putut fi înăbuşită de oştile magnaţilor; iar în 1652 căutând ajutor extern, rebelii s-au declarat supuşi ai ţarului, decizie sancţionată de Zemski sobor un an mai târziu; Ucraina a trecut astfel la ruşi, ceea ce a generat un nou război între aceştia şi polonezi. Spania era ruinată atât de conflictele cu englezii şi francezii cât şi de veşnica ei criză financiară; în 1665 a fost grav învinsă de portughezi pe care încerca să-l recucerească. Habsburgii austrieci încercau să redevină o mare putere prin reactivarea conflictului la graniţa otomană. După moartea principelui Rákóczi în lupta de la Gilău (1660) Transilvania era ameninţată de anexarea otomană; imperialii au încercat fără succes să impună un pretendent propriu la tron, apoi au intrat în război deschis cu turcii primind ajutor chiar şi de la Franţa. La 1 august 1664 ei au obţinut o mare victorie la Sankt Gotthard, însă pacea care a urmat era departe de a fi satisfăcătoare, otomanii profitând de situaţia dificilă în care se găseau austriecii în acel moment.

Şi din perspectivă economică, Europa era afectată de mari transformări.

În Occident prima jumătate a secolului XVII consfinţise apogeul puterii comerciale şi financiare a Olandei, care se substituise imperiilor coloniale portughez şi spaniol. Începând din 1652 această hegemonie economică a fost atacată atât de englezi cât şi de francezi; iar după ce în 1672 ca urmare a dezastrului militar, republica a căzut sub autoritatea stathouderului, Olanda s-a transformat cu încetul într-un partener mai mic al Angliei. În estul continentului evoluţiile economice erau şi mai radicale: decăderea vieţii orăşeneşti şi a comerţului ca urmare a înaintării otomane au declanşat procesul legării de glie a ţăranilor, care până atunci nu cunoscuseră iobăgia, în scopul creşterii valorii şi productivităţii terenurilor marilor proprietari funciari („al doilea servaj”). În Polonia acest proces a fost instituţionalizat încă de la 1469; în Ţările Române iobăgia a fost introdusă de Mihai Viteazul, el însuşi cel mai mare proprietar de terenuri din Muntenia; în Rusia legarea de glie a fost iniţiată de Ivan cel Groaznic, dar definitivarea ei a avut loc abia la 1649 Din această cauză economia Europei de est a urmat o tendinţă complet opusă celei occidentale, adâncind separarea dintre cele două regiuni.