VÎNZĂTORII DE IMPOSIBIL.

Galway, l O iunie în acest mic orăşel irlandez, târgul din ziua Sfântului Patrick este cea mai mare sărbătoare a anului. Vin din toate colţurile ţării negustori, scamatori, acrobaţi, cântăreţi ambulanţi şi o mare mulţime de ţărani.

Târgul ţine trei zile; toate străzile, toate pieţele sunt invadate de barăci, rafturi, scânduri pentru scenă, într-o hărmălaie continuă, din port până în mahalale. Este o îndrăcită petrecere câmpenească; zi şi noapte răsună ţipete, muzici, voci, zgomote, fără răgaz şi fără odihnă;

Orbii cântă melodii triste pe. Care nimeni nu le ascultă; negrii dansează şi se învârtesc umflându-si obrajii; copiii suflă într-una în trompete, tinerii aruncă pocnitori la picioarele adolescentelor, fetele răscolesc grămezile pestriţe de ţesături, bătrânii beau, fumează şi râd; trăgătorii la ţintă împuşcă; şarlatanii fac reclamă; saltimbancii luptă corp la corp; cârciumarii sunt leoarcă de sudoare; gramofoanele scârţâie; posturile de radio gem sau fluieră. Altfel spus, vacarmul şi dezordinea tuturor bâlciurilor de pe lume.

Moleşit de zgomot şi de căldură, m-am îndreptat către câmpie, cugetând la ridicolul semenilor mei: ei numesc sărbători şi petreceri aceste răbufniri de turbare colectivă, care rănesc urechile, strică stomacul, tulbură creierul, omoară somnul şi înmulţesc bolile de nervi. Aveam nevoie de singurătate şi de linişte.

Dar, înainte de a ieşi din oraş, am zărit în dreapta mea, la capătul unei străduţe, o mică piaţetă, unde câteva persoane în picioare păreau că ascultă sau privesc pe cineva care nu se zărea. Nu se auzea nici un zgomot din acel loc; m-am apropiat, vrând să văd ce minune mai e şi asta.

De fapt nu era o piaţă, ci o curte mai mare, înconjurată de case înalte, întunecate şi cu tencuiala cojită, înegrite de timp şi lăsate în ruină. Se însera şi locul avea un aer ciudat, vrăjit, în curte era instalată un fel de scenă în aer liber, având ca decor numai nişte perdele negre, grele. Pe estradă erau aşezate, nu departe una de alta, două mese simple de brad; îndărătul fiecărei mese stătea câte un bătrân: amândoi erau înalţi, cu bărbi albe şi lungi şi cu fete severe. Unul era îmbrăcat cu o robă de catifea albastră; celălalt cu o haină lungă cafenie care îl făcea să semene a călugăr.

Una din mese era ocupată cu nişte obiecte care străluceau în lumina asfinţitului; cealaltă era plină cu sticle de diferite mărimi şi forme. Bătrânul îmbrăcat în catifea ridică unul din obiectele strălucitoare şi-l arătă celor câteva persoane aflate în faţa lui. Era o oglindă rotundă:

— Aceasta, zise el, este oglinda care dezvăluie trecutul. Ea vă poate arăta chipul părinţilor voştri morţi, al celor mai îndepărtaţi strămoşi din familie.

Apoi bătrânul îmbrăcat în cafeniu ridică o sticlă de culoarea veninului şi spuse:

— În această sticlă este o licoare miraculoasă. Câteva picături pot reînvia un muribund, chiar un mort. Trebuie să ştiţi însă că reînvierea nu durează decât o singură zi.

Celălalt bătrân luă de pe masă o altă oglindă, de astă dată ovală şi zise:

— Aceasta este oglinda frumuseţii ascunse. Cine se priveşte în ea după ce a făcut o baie de purificare, se va vedea foarte frumos, chiar dacă este un monstru diform sau dacă are o faţă respingătoare.

Bătrânul în cafeniu arătă o altă sticlă, micţă şi transparentă.

— În această sticlă se găseşte o esenţă orientală care stârneşte tandreţe şi voluptate. Dacă o femeie care îţi rezistă miroase această esenţă, ea te va iubi. Dar trebuie să mărturisesc că această minune nu ţine mai mult de douăsprezece ore. Dar în douăsprezece ore un îndrăgostit îndrăzneţ poate obţine multe din ceea ce îşi doreşte.

Bătrânul în albastru, la rândul său, arătă o altă oglindă, mare şi pătrată.

— Aceasta, zise el, se numeşte oglinda adevărurilor viitoare. Dacă te uiţi în ea timp îndelungat, fără întrerupere, îţi vor apare înşiruite toate faptele importante care te aşteaptă în viitor, până la moarte. Oricare din voi ar putea afla dinainte tot ce i se va întâmpla, bine sau rău.

Bătrânul în cafeniu ridică una din sticlele sale, mare şi verde.

— Ascultaţi domnilor. Această băutură este una din cele mai miraculoase băuturi ce poate fi oferită oamenilor, în special femeilor. Fiecare picătură te poate întineri cu un an; douăzeci de picături te întineresc cu douăzeci de ani. Dar să ştiţi că tinereţea astfel dobândită dispare după două zile. Dar cine ar refuza să cumpere pentru doi poli. Două zile de tinereţe proaspătă şi plină de îndrăzneală.

Bătrânul în albastru întoarse către auditoriu o altă oglindă, una triunghiulară.

— Graţie acestei oglinzi scrierile cele mai puţin cunoscute, cele mai greu de descifrat, pot fi citite cu uşurinţă. Aşezaţi această oglindă în faţa unei scrieri pline de prescurtări şi de pete de cerneală, în faţa unei cărţi în arabă sau în japoneză şi veţi putea citi şi înţelege totul în limba maternă.

Celălalt bătrân apucă una din sticlele sale, asemănătoare unui flacon de farmacie şi declară:

— Emulsia din această sticlă este una din cele mai uimitoare pe care o pot oferi celor care mă ascultă, înghiţită pe nemâncate două linguri ajung – îi va da celui care o bea geniu politic… Ea se recomandă deputaţilor şi miniştrilor, preşedinţilor sau secretarilor de partide şi chiar consilierilor municipali; din păcate efectul este de scurtă durată, nu mai mult de patruzeci de minute. Dar în paruzeci de minute un om politic poate lua decizii care pot schimba destinul unei naţiuni sau chiar al unui continent.

Fără a mai aştepta, bătrânul în albastru ridică o enormă oglindă hexagonală şi spuse:

— Cu această oglindă, domnilor şi dragi prieteni, puteţi afla ce se întâmplă cu cei ce vă interesează şi care sunt departe de dumneavoastră, de casa sau de oraşul în care locuiţi. Puteţi vedea ce face femeia pe care o iubiţi, cum se comportă fiul vostru la universitate sau pe nava cu care străbate mările, ce se întâmplă la curtea împăratului sau în casa prietenilor voştri. Această oglindă se numeşte „oglinda realităţilor apropiate”

Nu terminase de vorbit când celălalt arătă celor câteva persoane adunate sub estradă o sticlă pântecoasă de culoare albastră.

— Ştiţi fără îndoială, spuse el, că fiecare din noi nu trăieşte acum pentru prima dată. Fiecare a avut în trecut alte existenţe, alte vieţi, în alte epoci. Cine bea un gât din această sticlă poate să se revadă pe sine, aşa cum arăta cu secole înainte, atunci când avea o altă înfăţişare şi un alt destin. Dar acest miracol durează foarte puţin; cinci minute. Vă reamintiţi totuşi că un om pe moarte poate să-si revadă în câteva clipe întreaga sa existenţă. Grăbiţi-vă, cetăţeni, pentru că aceasta este ultima mea sticlă.

Rarii ascultători tăceau, uimiţi şi nehotărâţi. Nimeni nu cumpăra nimic iar cei doi bătrâni nu păreau grăbiţi să vândă, înserarea se făcea din ce în ce mai mult simţită: piaţeta devenea din ce în ce mai neagră şi mai sinistră. Cei doi bătrâni şopteau între ei.

M-am îndepărtat, pornind spre câmpie, pe un drum larg, mărginit de copaci. Dar, după câteva sute de paşi, am început să mă întreb:

— Şi dacă totul era adevărat? Dacă aceşti şarlatani nu erau şarlatani?

Am fost cuprins dintr-o dată de o ispită de neînvins: aş fi vrut să fi cumpărat toate oglinzile şi toate sticlele. Cu câţiva poli mi-aş fi satisfăcut curiozitatea. Quien sabe? Spspaniolii.

M-am întors încet din drum şi am regăsit piaţeta. Dar locul era pustiu şi tăcut. Oamenii dispăruseră, dispăruse şi scena cu perdelele sale, iar cei doi bătrâni dispăruseră şi ei. Nu rămăseseră decât casele negre, leproase şi zăvorâte.