VIZITĂ LA VORONOF

(sau: DESPRE TRANSFORMAREA OMULUI)

Nisa, 17 mart ie.

Bătrânul rus întinerit mă conduse într-o vastă cameră de zi, unde se afla şi tânăra sa soţie.

— Nu e nimic de făcut cu dumneavoastră, îmi spuse Voronof râzând, de cum ne aşezarăm. Nu, chiar nimic. Nu vreţi să redeveniţi tânăr, nu vreţi să fiţi transformat în geniu. Atunci, nu înţeleg de ce aţi vrut să ajungeţi la mine.

L-am răspuns că cercetările şi experienţele sale mi-au trezit curiozitatea, fără să am vreun interes personal şi că sunt dispus să ofer o substanţială contribuţie în dolari Instiutului său de Ameliorare a Omului.

Imediat Voronof deveni mai amabil.

— Vă mulţumesc mult, Mr. Gog, pentru onorabila şi inteligenta dumneavoastră intenţie, în ce priveşte clinica de întinerire, nu-mi lipseşte nimic, cu excepţia câtorva maimuţe sănătoase. Clienţii mei sunt foarte bogaţi şi nu se uită la cheltuieli. Dar oferta d-voastră îmi este teribil de preţioasă pentru experienţele de metamorfozare a cretinilor şi idioţilor. Aceşti nefericiţi sunt atât de stupizi încât nu pot pricepe nici măcar necesitatea vindecării lor şi cu atât mai putin că ar trebui să cheltuie mulţi bani pentru a deveni altceva decât ceea ce sunt.

L-am întrebat dacă primele sale experienţe în acest domeniu erau mulţumitoare şi dacă îndrăzneaţă operaţie de transformare reuşise să dea primele sale rezultate.

— Îmi veţi permite, răspunse Voronof, să păstrez pentru moment secretul asupra acestor rezultate, căci altfel ar trebui să fac publice numele câtorva celebrităţi contemporane, nume care v-ar stupefia. Trebuie să ştiţi că experienţele mele în privinţa obţinerii geniului – sau a ceva asemănător – dintr-un cretin, sunt anterioare operaţiilor de întinerire, care m-au făcut celebru în întreaga lume. Asupra acestei prime iniţiative, am păstrat tăcerea până în ultima vreme, cu toate că sunt mult mai mândru de această realizare, iar pentru mine ea a reprezentat un mult mai mare divertisment. A da unui bătrân anumite caractere ale tinereţii este o operaţie mai curând uşoară, iar ea serveşte numai individului care a suportat grefa – şi doar la prelungirea activităţii sale sexuale – iar rezultatele nu sunt de lungă durată. Cazul cretinismului este cu totul diferit. Aici putem lucra pe trupuri foarte tinere, de obicei pe copii şi când, după ani, mutaţia s-a produs, noile genii pot fi utile nu numai lor, ci întregii umanităţi. Anumiţi scriitori celebri, anumiţi artişti la modă, anumiţi gânditori de faimă nu erau, în copilărie, decât nişte sărmani înapoiaţi mintal, pe care i-am cules din ospicii. Ei au devenit ceea ce sunt astăzi numai după ce au trecut prin mâinile mele.

— Nu-mi puteţi spune măcar un nume, un singur nume?

— Îmi este cu adevărat imposibil, Mr. Gog. Aş trăda secretul profesional şi aş da pe mâna mulţimii, invidioasă pe intelectuali, un om celebru care îmi datorează tot ce el valorează. Cu toate astea, dacă sunteţi un bun observator, ar trebui să-l puteţi recunoaşte. Mulţumită cunoştiinţelor şi răbdării mele, am realizat ceea ce profanii numesc un miracol. Totuşi trebuie să mărturisesc că opera mea nu a ajuns aproape niciodată la perfecţiune. Rămân totdeauna, în aceşti cretini deveniţi genii, unele urme, adesea foarte evidente, ale imbecilităţii lor iniţiale. Datorită muncii mele, cretinismul este sublimat printr-o stare de exaltare împinsă până la nebunie, printr-o supraestimare a „eului”. O anumită căutare a originalităţii cu orice preţ, unele ciudăţenii infantile şi pungăşeşti, unele accese de imbecilitate pretenţioasă care pot fi observate la unii oameni celebri contemporani, evidenţiază – pentru un ochi format – josnicile şi obscurele origini ale acestei genialităţi artificiale. Am putut face mult, într-adevăr foarte mult, dar natura rămâne vicleană şi tenace: sărăcia primară a spiritului iese, din păcate, la iveală din spatele acestei fabricate grandori intelectuale şi asta foarte adesea. Pândiţi cu ochi suspicioşi aceste celebrităţi ale zilei şi poate veţi descoperi unele din imperfectele mele capodopere. Nu vă puteţi imaginea ce plăcere ironică mă încearcă să regăsesc, la unii din elevii mei norocoşi} semnele de întoarcere la vechea lor stare de cretinism. Cu toate astea publicul, obişnuit să-i considere fiinţe superioare, aplaudă şi stă cu gura căscată, chiar şi atunci când revenirile la imbecilitate sunt evidente şi chiar scandaloase. Trebuie să aveţi înţelegere, este vorba de primele încercări, modelate cu mult timp în urmă, când nu dispuneam de toate resursele tehnicii mele. Geniile care acum sunt în curs de formare, folosind nişte idioţi lamentabili, vor fi cu mult mai reuşite.

Nu-mi puteţi spune nimic despre metoda folosită?

— Regret, dar îmi este practic. Imposibil; tehnica de transformare a unui imbecil într-un geniu de mare clasă este atât de complexă încât nu ar ajunge câteva fraze pentru a vă face să înţelegeţi principiile de la care am pornit. Dar vă pot spune, mai curând, ideea de bază după care m-am ghidat toată viaţa. Din tinereţe am fost înspăimântat de spectacolul oferit de semenii mei, de existenţa lor mediocră şi animalică. Gândeam că evoluţia speciei s-a oprit, deoarece ultima sa treaptă, care ar fi trebuit, printr-o voinţă conştientă, să se substituie naturii, nu-si va mai face griji în această privinţă de aici înainte. Ca urmare, omul cu inteligenţa sa, putea şi trebuia să se amelioreze pe sine şi pe celelalte animale.

Principala mea problemă a fost deci aceea de a realiza transformarea oamenilor. Această transformare a fost încercată şi de preoţi, de filosofi, de moralişti, de profesori, de oamenii politici, dar efectele au fost mereu sporadice şi precare. Era nevoie de ştiinţă şi numai biologia putea fi capabilă de a reface omul. Mi-am propus-deci, pentru început, să le redau bătrânilor virilitatea şi să-i fac geniali pe imbecili. Şi am reuşit. Acum îmi propun să transform criminalii în sfinţi, pe pitici în giganţi, să-i fac feroci pe cei blânzi şi timizi, să dau copiilor înţelepciunea bătrânilor, să transform nebunii în fiinţe normale şi femelele în masculi.

Nimic nu este imposibil în ştiinţă, nimic nu este dificil sau absurd în biologie, în medicină, în chirurgie. Lumea oamenilor trebuie zdruncinată din temeli, răsturnată. A sosit ceasul alungării milenarei monotonii în care trăieşte această rasă ovină, a venit ziua marii revoluţii biologice, unica revoluţie radicală demnă de noi şi de secolul nostru. Dacă unii oameni prost inspiraţi încearcă să se opună acestei revoluţii, îi voi transforma în nişte animale smintite sau în nişte roboţi fără grai. Doriţi deci Mr. Gog, să deveniţi binefăcătorul cel mai generos al Institutului meu de Ameliorare a Omului? Vom fura de la Nietzsche deviza noastră: «omul nu este decât o punte între maimuţă şi supraom».

Ajunşi aici, profesorul s-a ridicat în picioare, cu faţa aprinsă, strigând şi gesticulând ca în delir. Soţia sa aleargă spre el şi îi spuse câteva cuvinte într-o limbă necunoscută mie. Apoi se întoarse către mine şi mă conduse până la uşă.

— Vă mulţumesc mult, Mr. Gog, pentru promisiunea făcută soţului meu. Vă voi telefona să vă spun când veţi putea reveni.