UN LOGODNIC POLTRON

S-a pornit un viscol cumplit încă din noaptea Sfântului irei. Şi aşa a ţinut aproape toată săptămână. Acum, spre 1% în ajun de Sfântu Nicolae, a stat viforul, dar cerul e înnourat şi încă nu s-a pornit gerul. Acoperişurile joase caselor sunt, aici în mahalaua Visarionului, tot atât de ieniţe ca şi uliţele. Lumea a stat tot timpul închisă în an-a, numai cei cu rosturi hotărâte au înfruntat silit urgia afară. Acum e o linişte fără seamăn şi totul e nesfârşit de, ca într-un vis. Singurele semne de viaţă sunt hornurile elor, care înalţă fuioare groase, negre, de fum, căci toate ele duduie. Bărbaţii au ieşit cu lopeţile să facă pârtii spre irtă, până în mijlocul uliţei; unii, din căsuţele lor mici, a au răzbit din tindă, căci zăpada era până la streaşină. La Zinca Bălcescu acasă, ajunul Sfântului Nicolae e, în rl acesta 1842, trist ca o zi de doliu. Amintirea vremurilor lânoase de altădată, când până târziu seara serdăreasa pre-ea plăcintele şi fripturile pentru ziua lui Nicolache, o tote de durere.

Iată că a oprit la poartă o sanie mică de fier şi piele lată, cu caii cu zurgălăi la gât şi moţiiri roşii prinse de că-^tru în frunte. Sunt doi murgi cu coamele gătite şi au peste ipuri, de la jumătatea spinării şi până la capra săniei, val-puri largi de plase de sfoară albăstrie, care împiedică ză-da să sară din copite în cei din sanie.

A coborât medelnicerul Staicu Nedelescu, care a cerut să rbească numai cu Zinca, între patru ochi. L-a poftit atunci odaia de musafii^i, cerându-şi iertare că nu e foc., ca să ii facă puţină economie de lemne.

De la întâile lui cuvinte, care se voiau ocolite din omenie; erau grele şi josnice, ea a înţeles despre ce e vorba. Îşi nge mâinile, străpunsă ca de un cuţit.

— Dar cum se poate să desfaceţi o asemenea logodna Când au apărut în lume ca logodnici, când au fost curte? Când toată lumea ştie? Nu se compromite o fa de optsprezece ani în felul acesta?

Nedelescu, cu faţa lată şi barba mare doar potrivită briciul, a rămas în picioare agitat. Ba tot el e cel revo că serdăreasa nu pricepe de partea cui e dreptatea.

— Dar înţelege şi dumneata că nu pot admite ca fr meu să-şi brizeze cariera, căsătorindu-se cu fiica dumit Un ofiţer însurat cu sora unui osândit pentru înaltă trăi îşi atrage duşmănia lui vodă, capul oştirii.

În timpul acesta a intrat Ţâţa, care, după atâtea amâi ale nunţii, văzuse bănuâtoarn această vizită şi acum în pr: ascultă uimită, zdrobită.

— Eu socotesc că e mai bine pentru amândoi tinerii se despartă înainte de nuntă decât să se nenorocească un pe altul.

Zinca îşi vede fata gata să se prăbuşească, alearg?” prinde în braţe.

— Fetiţa mamii. fetiţa mamii.

Dar cu o tărie deznădăjduită, Ţâţa întrebă, sfâşâată şi par liniştită:

— De ce n-a venit el să-mi spună asta?

— A fost mutat pe ziua de ieri în regimentul de la Craiova. A trebuit să se prezinte la serviciu. Mi-a dat mie vă aduc verigheta. Şi se caută în buzunarul caftanului vord îmblănit.

Fata îl priveşte albă, parcă prăbuşită, şi surâde pe gând

— Şi spunea că şi-ar da viaţa pentru mine Nu mai poate să lupte şi începe să plângă fără nici o mişcare.

Bătrânul Staicu Nedelescu pune verigheta pe masă, morfolind un soi de explicaţie fără vorbe.

Ţâţa se frânge din nou, privind verigheta înapoiaf Scoate apoi încet de pe deget cealaltă verighetă, dată el, o priveşte îndurerată şi o pune pe masă. Moale, se pr touşeşte în fotoliu, subt ochii mamei ei. Bătrânul, în caft verde, îmblănit, ia în grabă verigheta, bâţâie din mâini şi d cap, încurcat.

— îmi pare nespus de rău. dar fiul meu nu putea să-brizeze cariera. şi iese ţeapăn, după ce a salutat în pripă