Corneliu Codreanu a făcut apel pentru susţinerea apărării lui la doua categorii de martori: martorii din afara, adică acele persoane neîncadrate ce îl cunoşteau ca sef al Legiunii. Aceste persoane puteau fi chemate în fata Tribunalului ca să-şi exprime opiniile lor asupra mişcării şi asupra celui acuzat. Dar exista şi a doua categorie de martori, mult mai importanţi, martorii de fapt, adică oamenii cu care a lucrat Căpitanul, pe care i-a avut lângă el zi de zi şi-i cunoşteau de-aproape gândurile şi acţiunile lui. De mărturia acestora nu se putea lipsi, pentru a respinge acuzaţiile grave ce i se aduceau.
Când în prima zi a dezbaterilor, Luni 23 Mai, s-a făcut apelul martorilor, din 117 martori propuşi de apărare erau prezenţi numai 27! Ce se întâmplase? Majoritatea martorilor făceau parte din categoria martorilor de fapt şi aceştia nu puteau veni, nu puteau raspunde la apel, pentru ca fuseseră ridicaţi de la casele lor odată cu arestarea Căpitanului şi li se fixase domiciliul forţat la Miercurea Ciuc. Ca sa citam câteva nume:
Profesor Ion Zelea Codreanu – absent.
Avocat Mihail Polihroniade – absent.
Avocat Alexandru Tell – absent.
Profesor Ion Dobre – absent.
Colonel Stefan Zavoianu – absent.
Traian Cotiga – absent.
Profesor Dragoş Protopopescu – absent.
Profesor Vasile Christescu – absent.
Nicolae Totu – absent.
Ilie Gârneaţa – absent.
Ion Bănea – absent.
Profesor Nae Ionescu – absent.
Preot Grigore Cristescu – absent.
Vasile Iasinschi – absent.
Gheorghe Furdui – absent.
Radu Gyr – absent.
Profesor Sima Simulescu – absent.
Inginer Eugen Ionica – absent.
Bănica Dobre – absent.
Citind aceasta lista de martori, oricine îşi da seama ca depoziţia lor era indispensabila pentru apărarea Căpitanului, dar şi pentru lămurirea Tribunalului. Cum putea sa judece instanţă militara în deplina cunoştinţă de cauza, daca nu-i ascultau pe acei care au trăit aproape de Capitan şi i-au înfăptuit directivele lui?
Horia Cosmovici a ridicat incidentul martorilor în prima zi a dezbaterilor, dimineaţa, explicând de ce aducerea lor în fata Tribunalului este neapărat necesara pentru apărare: „Ei bine, acest inculpat de astăzi, Corneliu Zelea Codreanu, daca ar fi fost singur, n-ar fi ajuns aici. A fost seful unui partid şi al unei mişcări. Ei bine, oricum am face, cei care au fost lângă el, cei care l-au ajutat şi l-au înţeles, cei care au executat ceea ce el a crezut şi a formulat, vrem sa fie aici. Este legitim.
Aceasta categorie de martori se numeşte categoria martorilor de fapt, a martorilor care stiu lucruri pe care cei din afara nu le pot şti.
Prin urmare asupra acestui prim punct conchid în felul următor: ma judecaţi pentru o activitate politica pe care singur n-am putut-o face. Cum am făcut-o, cum am executat-o, cum am infiltrat-o în sufletele acelora care m-au aprobat, aceasta trebuie sa v-o spună ei. Sunt martorii de fapt. De aceştia nu ma pot priva. şi cred ca D-voastra veţi înţelege rostul acestei argumentări a noastre”.
Dar aceşti martori de fapt, constata avocatul Cosmovici în continuare nu pot veni, nu pot fi prezenţi, deoarece au domiciliul forţat, impus de puterea executiva, la Miercurea Ciuc. Apărarea nu poate fi acuzata de neglijenta, deoarece odată cu lista martorilor, a înaintat şi adresele lor: Miercurea Ciuc. Aceşti martori fiind indispensabili pentru apărare, în conformitate cu dispoziţiile Codului Militar, Cosmovici cere amânarea procesului, până ce Tribunalul, prin mijloacele ce-i stau la dispoziţie, îi va putea aduce în capitala.
Pledoaria lui Horia Cosmovici era irefutabila, bazându-se pe textele Codului de Justiţie Militara. şi totuşi Tribunalul, după ce s-a retras în deliberare, a respins cererea ca „neoportuna”, în flagranta nesocotire a dreptului de apărare.
Dar lucrurile nu s-au oprit aici. S-au făcut puternice presiuni şi asupra martorilor propuşi de apărare din afara mişcării, pentru a-i înfricoşa şi a-i determina sa nu apară în proces. aşa se explica absenta lui Vaida-Voievod, a lui Constantin Argetoianu, a Generalului Artur Vaitoianu, a lui Vintila Dongoroz, a lui Ion Gigurtu, Simion Mehedinţi, C. Giurescu şi alţii.