13. PROCEDURA RAPIDA.

Titlul acestui capitol este luat din însemnările din închisoare ale Căpitanului. Făcând o petiţie Comandantului Închisorii Jilava, în 10 Mai 1938, Corneliu Codreanu cere sa i se permită sotiei sale să-l viziteze, fiindu-i urgent necesar pentru pregătirea procesului sau, „proces ce urmează a se judeca după procedura rapida”.

De ce aceasta graba în judecarea Căpitanului? Un proces de aceasta importanta, un proces epocal, istoric, ce nu apare în justiţie decât foarte rar, ar fi trebuit judecat cu tot răgazul necesar şi cu multa băgare de seama pentru ca atât acuzarea cât şi apărarea să-şi poată procura din vreme actele de care aveau nevoie şi să-şi poată desfăşura în linişte şi calm toate argumentele pro şi contra.

De ce acest ritm precipitat al procesului Căpitanului? Procesul Duca a început la 17 Martie 1934 şi s-a încheiat cu pronunţarea sentinţei, în 5 Aprilie 1934, un interval rezonabil, în care timp au putut defila în fata Consiliului de Război toţi martorii propuşi de apărare şi şi-au putut încheia pledoariile lor toţi avocaţii acuzaţilor. Procesul din Mai 1938, mult mai important decât cel din 1934, caci era vorba de soarta unei mişcări în plina ascensiune, cu un milion de suflete care gravitau în orbita ei, s-a desfăşurat în patru zile! A început Luni, 23 Mai, şi sentinţa s-a dat Joi, Noaptea, 26 Mai.

„Procedura rapida” s-a aplicat, pentru ca Tribunalul Militar n-a fost convocat pentru a judeca obiectiv şi imparţial o cauza, ci pentru a condamna. Încredintându-i-se acest rol odios de către oculta de la Palat, tocmai rapiditatea desfăşurării procesului constituia un element esenţial al infamiei ce se pregătea Cu cât va cădea mai repede ghilotina condamnării peste capul lui Corneliu Codreanu, cu atât planul urmărit de camarila va fi mai bine atins. Nu interesau legalitatea procesului, observaţia scrupuloasa a regulilor de procedura, respectul drepturilor inculpatului în apărarea sa, ci dispariţia cât mai repede a Căpitanului în fundul unei ocne. Aplicând maximum de urgenta în procesul contra lui Corneliu Codreanu, guvernul urmarea doua scopuri: pe de-o parte să-l aibă repede sub cheie, pentru a-i putea decide ulterior soarta finala. Pe de alta parte, pentru a-l elimina tot aşa de repede pe Capitan din circuitul vieţii publice, după marea biruinţa din alegerile din 1937. Toată atenţia tarii, toate aspiraţiile poporului se îndreptaseră după aceasta victorie spre figura lui, aşteptând de la el mântuirea. Când tara se va trezi din iluziile ei, după repetatele lovituri administrate de guvern Legiunii, şi într-un interval atât de scurt, nu-l va mai găsi pe Corneliu Codreanu nici la sediu, nici în restaurantele legionare, nici la Carmen Silva, nici pe culmile Carpaţilor, la Predeal sau Rarău, ci va afla ca se găseşte într-un loc straşnic păzit, condamnat pentru „trădare”. Iată cine e falnicul vostru Capitan! Un biet om redus la neputinţa, care-şi musca deznădejdea între gratii. Ecce homo! Ca şi Hristos pe drumul calvarului.

Asa se explica şi gravele anomalii petrecute atât în cursul instrucţiei cât şi la proces. Nu interesau daca erau calcate una după alta toate regulile din Codul Penal şi Codul Justiţiei Militare. Acestea erau accesorii care nu puteau influenta decizia luata de conspiraţia de la Palat. Esenţial era ca filmul condamnării, sub aparentele unei judecăţi normale, sa ruleze cat mai repede. A vorbi de anomalii, este prea putin. Întregul proces este un cumul de ilegalităţi, o aberaţie, o monstruozitate juridica, cum se exprima avocatul Ranetescu.

Sa începem cu instrucţia. Procurorul militar, Căpitanul Atanasiu, îi ia interogatoriul lui Corneliu Codreanu pe ziua de 1 Mai 1938. După aceea este anchetat de magistratul instructor, Maior Dan Pascu. Dar înainte ca instrucţia sa se termine, rechizitoriul procurorului Atanasiu s-a publicat în ziare, aceasta cu scopul sa convingă opinia publica de vinovăţia Căpitanului, în vederea sentinţei de condamnare ce va urma.

Magistratul instructor, Maior Dari Pascu, l-a chemat pe Corneliu Codreanu în zilele de 8 şi 9 Mai, comunicându-i ca va fi dat în judecata „pentru trădare”. Instrucţia se referea la nişte „acte secrete” ce le-ar fi deţinut Căpitanul şi pe ziua de 9 Mai ancheta se termina. Dar iată ca pe ziua de 13 Mai îşi face din nou apariţia Maiorul Dan Pascu pentru continuarea instrucţiei. Până atunci fusese anchetat Corneliu Codreanu pentru acuzaţia de „trădare”. Acum îi azvârle în fata doua delicte pe care le-ar fi săvârşit, de care nu fusese vorba la început:

I. Ca ar fi înarmat cetăţenii tarii, căutând sa provoace război civil.

II. Ca s-ar fi pus în legătură cu un Stat strain pentru a provoca revoluţia sociala în România.

Aceste delicte nu au fost ridicate nici la interogatoriul procurorului şi nici la primele doua şedinţe cu magistratul instructor. Ele au fost adăugate ulterior, după ce, probabil, magistratul instructor primise noi instrucţiuni de la acei care din umbra manipulau procesul. Ori, este cu totul anormal ca în cursul instrucţiei sa i se comunice inculpatului de ce este dat în judecata (pentru trădare), pentru ca apoi sa se amplifice baza acuzaţiei lui cu noi delicte, de care n-a fost vorba până atunci. „Procedura rapida” am putea-o numi şi teroarea timpului. Procesul s-a judecat sub teroarea timpului. După ce a fost dus la Consiliul de Război pentru a-şi pregăti apărarea, i s-a dat Căpitanului un termen de trei zile pentru studiul dosarelor. O barbarie! Vineri, Sâmbăta şi Duminica, notează Căpitanul, a trebuit sa cercetez 20 de dosare; ceva nemaipomenit! În trei zile să-ţi poţi căuta contra-probe: cărţi, ziare, dezbateri parlamentare, foi străine. Să-ţi aduni material de-al tau, ordine, circulari, acte împrăştiate, cine ştie pe unde. şi aceasta cu atât mai greu cu cât ai tai, toţi care au lucrat cu tine, sunt arestaţi, sau trimişi în lagăre, sau ascunşi ca sa nu fie prinşi”. Încă o data. De ce aceasta graba? Evident, pentru a împiedica apărarea sa se prezinte în condiţii optime în fata Tribunalului, cu toate piesele doveditoare la mâna şi toate argumentele. Armand Călinescu mai conta şi pe starea de slăbiciune a lui Corneliu Codreanu, după o luna de închisoare severa în subteranele de la Jilava. În apărarea lui, se va prezenta lamentabil, ceea ce va fi o proba în plus a vinovăţiei lui. Tot din cauza procedurii de urgenta, din punct de vedere al acuzării, procesul a fost rau întocmit, având o mulţime de puncte vulnerabile. Desi timpul ce le stătea la dispoziţie pentru pregătirea procesului a fost foarte scurt, avocaţii apărării au descoperit uşor punctele slabe ale acuzării şi au atacat cu vigoare. Lizeta Gheorghiu considera nula decizia Camerei de Punere sub Acuzare şi ca atare cu totul viciata sesizarea Tribunalului pentru următoarea consideraţie: „Ordonanţa definitiva a D-lui judecător de instrucţie poarta data de 17 Mai 1938, cu Nr. 38547, iar decizia Camerei de Punere sub Acuzare este data în aceeaşi zi de 17 Mai 1938, cu Nr. 17. Este iarăşi fapt necontestat ca ultimul interogatoriu, prevăzut de art. 210 al C. J. M. s-a luat inculpatului în ziua de 16 Mai 1938. Deci era imposibilitate materiala ca inculpatul sa fi luat cunoştinţă de ordonanţă definitiva, înainte de a se fi pronunţat decizia Camerei de Punere sub Acuzare”. O lacuna de procedura foarte grava, constata Lizeta Gheorghiu, care duce la nulitatea decizia Camerei de Punere sub Acuzare. Fara a mai îngreuna textul de articole respective, trebuie precizat ca procedura penala prevede ca inculpatul are dreptul sa depună memorii scrise, după ce a luat act de ordonanţă definitiva! „Dar ce fel de memorii, afirma Lizeta Gheorghiu în fata Tribunalului, putea sa facă inculpatul, când el nu ştia ca s-a dat vreo ordonanţă definitiva, nu putea să-i cunoască cuprinsul, nu i s-a comunicat nimic, nu a fost citat deloc de Camera de Punere sub Acuzare. S-a nesocotit aşadar „flagrant” dreptul acuzatului, şi decizia Camerei de Acuzare, data în astfel de condiţii, nu poate subzista”.

„În consecinţă, fiind decizia Camerei de Acuzare, investind Tribunalul Militar al Corpului II Armata, prin nesocotirea flagranta a legii, rugam a se considera viciat sesizat tribunalul militar şi a se trimite afacerea la Camera de Acuzare, spre a da decizia cu păstrarea normelor de lege”. Incidentul ridicat de acuzare nu lasa loc nici unui echivoc. O flagranta violare a legii. Inculpatul a fost lipsit de dreptul lui de a cunoaşte ordonanţa definitiva şi a depune memorii scrise în apărarea lui, înainte de a se pronunţa Camera de Punere sub acuzare. La deschidere, conform ordinelor primite dintr-un loc tainic, Tribunalul raspunde: „Pentru motivele ce se vor vedea, Tribunalul respinge incidentul”. În aceste condiţii haotice şi de necrezut, s-a desfăşurat întreg procesul. Textele legale, invocate de apărare, pentru a dovedi falsurile şi abuzurile acuzării, n-au servit la nimic. Unul după altul, incidentele ridicate de apărare, de o perfecta coerenta logica şi legala, nu serveau la nimic. În final şi-au dat seama atât apărarea cât şi Căpitanul de inutilitatea eforturilor lor. Sentinţa era gata confecţionata în sertar. Ea nu era rezultatul dezbaterilor, ci a deciziei luate în hrubele conspiraţiei de la Palat.