14. CAPETELE DE ACUZAŢIE.

Vom concentra capetele de acuzaţie contra Căpitanului într-un singur capitol, pentru a ne putea da seama mai bine stat de natura lor infama cât şi de modul tot atât de mizerabil în care s-au prăbuşit sub replicile drepte şi curate ale apărării. Rechizitoriul procurorului a rămas la sfârşitul dezbaterilor într-o jalnica stare, desfiinţat atât ca realitate de fapt cât şi ca temei legal. Sunt trei capete de acuzaţie care i s-au pus Căpitanului în sarcina: trădare de patrie, legături cu o putere străină, pentru a dezlănţui o revoluţie sociala în România, şi înarmarea populaţiei pentru a provoca un război civil. Ne vom ocupa rând pe rând de toate aceste acuzaţii, pentru a dovedi ca n-aveau nici un temei, ca se bazau exclusiv pe născociri, minciuni şi interpretări răuvoitoare, încât orice Tribunal din lume, cu un minimum de respect pentru misiunea lui de a administra dreptatea, ar fi pronunţat o sentinţă de achitare.

I. Crima de Trădare.

După interogatoriul luat de Procurorul Atanasiu, Corneliu Codreanu este adus în ziua de 8 Mai în fata magistratului instructor Maior Dan Pascu, care îi aduce la cunoştinţă ca a fost trimis în judecata pentru „trădare”. Cuvântul l-a izbit atât de greu pe Capitan, încât, la început, n-a priceput bine despre ce este vorba şi daca trădarea se referea la persoana lui. „Am rămas un moment uluit. Apoi mi-a explicat ca este vorba de deţinerea şi publicarea de acte secrete, care interesau Siguranţa Statului şi care se încadrează în articolul 191 Codul Penal sub titlul de trădare”.

În continuare Maiorul Dan Pascu i-a luat un interogatoriu asupra acestor acte secrete, aflate la percheziţie, presupuse a interesa Siguranţa Statului. Căpitanul i-a dat explicaţiile necesare, arătându-i ca niciunul din aceste acte nu are nimic de-a face cu Siguranţa Statului.

Căpitanul e cutremurat de atâta mişelie.

„M-am întors din nou în celula mea, cu inima străpunsă de săgeţi.

Eu seful Mişcării nationaliste-legionare, sa fiu judecat pentru trădare!

N-am mai mâncat nimic. Am adormit târziu de tot, pe patul meu de scânduri şi m-am zvârcolit toată noaptea. Dimineaţă m-am trezit în somn, „Auzi, draga Mota, voi fi judecat pentru trădare!” (Însemnări de la Jilava, pp 24-25).

Ce erau aceste faimoase acte „secrete”, găsite la domiciliul Căpitanului? Cum ne explica el însuşi, în apărarea lui, erau simple ordine trimise de prefecţi şi de comandanţi de legiuni + jandarmi către organele subalterne, prin care li se cereau sa urmărească activitatea legionarilor. „Erau şicane politice – electorale, îndreptate contra organizaţiei mele”.

Avocatul Ranetescu, în seria de articole „Pentru cunoaşterea adevărului”, publicate în ziarul Buna Vestire, din Noiembrie 1940, reia aceasta tema, arătând cum s-a înscenat procesul de „trădare”. „Din aflarea la domiciliul Căpitanului a unor simple ordine poliţieneşti, date în timpul campaniei electorale, dar intitulate „secrete” sau „confidenţiale”, s-a inventat crima de trădare a siguranţei exterioare a Statului (!), prin deţinere de acte secrete, privitoare la acea siguranţă exterioara”.

Reproducem câteva din aceste ordine, pentru a se convinge oricine ca n-aveau nimic în comun cu Siguranţa Statului, ci erau acte abuzive ale guvernanţilor de pe atunci, date cu scopul de a împiedica propaganda legala a Mişcării Legionare în decursul alegerilor.

Prefectura Judeţului Ilfov. Serviciul Administrativ. Strict Confidenţial. Mr. 198 Rezervat. 11/X/1937.

Domnule Pretor, Avem onoarea a va trimite mai jos, în copie, ordinul confidenţial personal Nr. 61096/37, al Ministerului de Interne, circulara politiei, relativ la masurile de ordine dispuse în vederea extinderii propagandei şi organizării legionare în judeţul Ilfov. Veţi lua masuri de a se opri orice încercare a acestor legionari de a pătrunde în judeţ şi în comune. Cei ce nu vor înţelege de bunăvoie, vor fi arestaţi şi trimişi la domiciliul lor.

Se va raporta Prefecturii orice încercare de acest fel, Prefect…

Nu e singurul ordin de acest fel. Mai sunt şi altele, transmise de la Interne organelor subalterne, tocmai în perioada de pregătire a campaniei electorale din 1937.

Prefectura Jud. Prahova, Serv. Administraţiei de Stat Nr. 116 din 22 Iulie 1937.

Personal-Confidential.

Domnule Director, Am onoarea a va aduce la cunoştinţă ca organele noastre în subordine, au constatat ca personalul acelei fabrici, al cărui nume este arătat pe verso acesteia, se face cunoscut vinovat de agitaţii care au tulburat şi tulbura ordinea publica.

Pentru aceste consideraţii şi ca o exemplificare a intolerantei unor asemenea manifestări, va rog a-i îndepărta din serviciu.

(urmează o lista de 56 muncitori români legionari).

Directorul întreprinderii căruia i se adresează „personal şi confidenţial” prefectul, cerându-i să-i scoată din serviciu pe muncitorii legionari, era un evreu! Evreul putea sa deţină „acte secrete”, iar Corneliu Codreanu este învinuit pentru deţinerea acestui ordin abuziv al Prefecturii de „trădare de patrie”.

Ordinul D-lui General Bengliu Nr. 586/938, către unităţile jandarmeriei din tara: Luaţi masuri de supraveghere şi carantina morala asupra oamenilor de trupa şi în special a concentraţilor dubioşi şi bănuiţi ca gardişti, comunişti ori sectanţi. Supravegheaţi şi atitudinea ofiţerilor.

(SS) General Bengliu.

Ordinul Generalului Bengliu datează din perioada Guvernului Goga! În timp ce la cârma tarii era un guvern presupus naţionalist, organele lui executive dispun sa fie supravegheaţi tot legionarii, adică tocmai aceia ce erau înrudiţi ideologic cu partidul de la putere. Când i s-a adus la cunoştinţa ordinul lui Bengliu, Căpitanul, revoltat de duplicitatea guvernului, a dat o circulara, în care, după ce a reprodus ordinul lui Bengliu, a făcut următorul comentar: „Bine, frate naţionalist, pe de-o parte îmi faci teoria frăţiei şi unirii, iar pe de alta parte dai telegrame cifrate ca sa ma supravegheze ca pe un periculos duşman al Statului? Ma aşteptam sa fie supravegheaţi toţi delapidatorii banului public, toţi îmbogăţiţii prin frauda, toţi jidanii corupători din armata. Tot pe mine ma supraveghezi? Ce ironie!”.

Sunt ordine tot atât de „secrete” şi „confidenţiale” care datează din anul 1934, când mişcarea era dizolvata şi nu se înfiinţase încă partidul „Totul pentru tara”. Iată unul din ele:

Ordin de Informaţii al Inspect. de Jandarmi Bucureşti, către Legiunea de Jandarmi de Argeş, cu Nr. 61 din 4-l0-34: „Vi se trimite în copie adresa Nr. 1324904 a Insp. Reg. de Politie Bucureşti, de care veţi lua cunoştinţă şi urgente masuri de investigaţii, intensificând serviciul de informaţii şi a-i supraveghea de aproape pe toţi membrii fostei organizaţii Garda de Fier. Veţi raporta până la 10-l0 daca a luat fiinţă noua organizaţie „Fulgerul” pe raza secţiei D-voastra. Nu admit delăsarea şi cer multa atenţie din partea fiecărui rang pentru a fi în curent cu orice se pune la cale, pentru a lua masuri la timp.

Comand. Leg. Jand. Argeş, Maior,…

Ne întrebam cum putea un ordin poliţienesc de urmărire a legionarilor, emis în 1934, sa pericliteze siguranţa Statului 5 ani mai târziu, în Mai, când s-a judecat procesul Căpitanului?

Mai este o întrebare de lămurit. Cum au ajuns aceste ordine de urmărire poliţieneasca în posesia Căpitanului? Ele n-au fost sustrase de legionari de la Centru, adică de la Ministerul de Interne, de la Inspectoratul Jandarmeriei sau de la Direcţia Generala a Politiilor, ci au ajuns în mâna lui trimise de la periferia gării, din cine ştie ce orăşel de provincie sau din vreun sat. Aceste ordine „secrete” şi „confidenţiale” circulau pe la toate autorităţile subalterne din tara, prefecţi, pretori, legiuni de jandarmi, politii locale, până la posturile de jandarmi.

Si acum intervine marea ticăloşie a organelor care l-au anchetat pe Capitan, în cursul detenţiei lui de la Jilava. Au încadrat aceste ordine, care se refereau la abuzurile guvernelor care s-au succedat la cârma tarii, contra organizaţiilor legionare legal constituite, şi transmise jandarmeriei şi politiilor din fara sub consemnul de „secret” şi „confidenţial”, în articolul 191 din Codul Penal, care se referea la „crimele şi delictele contra siguranţei Statului”. Dintr-o data aşadar aceste acte de rutina administrativa ale autorităţilor au devenit piese de acuzaţie contra Căpitanului de „înalta trădare”, pentru ca art. 191 se ocupa tocmai de faptele care pun în primejdie integritatea teritoriului, suveranitatea naţională şi independenta tarii.

Corneliu Codreanu a fost trimis în judecata prin aceasta interpretare forţată a textelor legale, pentru crima de înalta trădare, prevăzută de art. 191, acuzat ca şi-ar fi procurat şi deţinut acte secrete, privind siguranţa exterioara a Statului.

Am văzut natura acestor acte din exemplele date. Toate sunt la fel. Sa ascultam comentariile avocatului Ranetescu din ziarul Buna Vestire: „Fara sa fie cineva om de lege şi pricepător al subtilităţilor juridice, se poate întreba uimit: cum se poate ca nişte simple ordine, date de un Capitan de jandarmi sau de un prefect, ori pretor, către subalternii de pe la sate, şi prin care li se cere să-i prigonească pe partizanii unei organizaţii politice, sa fie considerate – daca le deţine un particular – drept fapta criminala, încadrata în rubrica de înalta trădare?” „În textul art. 191 din Codul Penal este vorba de planuri, schiţe, fotografii, acte secrete, etc., care privesc integritatea teritoriului, suveranitatea naţională, independenta tarii, siguranţa Statului, mobilizare, pieţe întărite, forturi, stabilimente tehnice, etc., care, în interesul apărării naţionale, nu pot fi divulgate, şi care fapt se pedepseşte cu munca silnica de la 5 la 25 ani şi degradare civica până la 10 ani”.

Pentru orice om de buna credinţă, ordinele date cu scop de prigoana electorala demonstrează josnicia şi abuzul celor care le-au semnalat şi transmis şi nu pot arunca nici cea mai uşoară umbra asupra figurii de granit a Căpitanului. Cum poate atenta posesia unui ordin abuziv de urmărire a membrilor Gărzii de Fier la Siguranţa Statului Român?

Sa ne rememoram acum şi magistrala apărare a Căpitanului, aşa cum s-a păstrat de la procesul sau, când a răspuns la acuzaţia de trădare:

Răspunsul Căpitanului spulbera acuzaţiile de trădare „Domnilor, era vorba de ordine rupte şi prăpădite, ţinute în buzunar de cine ştie ce notar sau primar, ori aruncate la mutarea vreunui post de jandarmi. Nu sunt ordine luate de la Centru de mine, ci trimise din cine ştie ce fund de sat, ocazional şi întâmplător. şi este natural.

În patru ani s-au găsit la mine doua ordine de la Argeş, unul de la Craiova, unul de la Prahova şi doua, pe care le-am publicat în circulara, unul de la Siguranţa Generala şi unul al Generalului Bengliu.

Da, le recunosc! Recunosc ca s-au găsit în casa mea! Recunosc ca le-am văzut şi o parte din ele le-am publicat, iar o parte nu. Daca sunt vinovat, îmi asum toată răspunderea şi trag toată pedeapsa…

Dar iată cum justific eu chestiunea cu ordinele:

Conţinutul lor nu prezintă nici un fel de importanta. Să-mi treacă mie prin cap ca aceasta ar putea sa angajeze Siguranţa Statului Român? Nici nu m-am gândit vreodată în viaţa mea ca aceste ordine ar putea sa pericliteze siguranţa exterioara a Statului. Unul de la Craiova altul de la Argeş – ordine locale – ele nu puteau sa angajeze siguranţă în mare a Statului roman. Cel mult putea sa angajeze o chestiune de ordine publica, dar Siguranţa în mare a Statului?

Si atunci le-am păstrat… Caci erau ordine abuzive de care ma puteam servi. În ce sens? Mai întâi dându-i în judecata pe autorii lor, deoarece prin ele se calca dreptul patrimoniului meu legal, consfinţit de legile tarii. Eu sunt partid legal constituit şi am dreptul să-mi fac propaganda… D-ta poţi sa ma urmăreşti, dar nu sa ma împiedici… Nu poţi pe de-o parte să-mi spui: iată, eşti legal, du-te şi fă-ţi propaganda, iar de alta parte să-mi pui asemenea piedici…

Mi-am spus: este o şicană de ordin politic-electoral, aşa cum se întâmpla, permanent aproape, între toate partidele… Dar aceasta nu înseamnă ca te poţi ascunde de răspunderea dumitale, sub strict, personal, confidenţial, sau chiar limbaj cifrat. Nu!

Si atunci, ce pot face? Eu îl public ca sa ma adresez opiniei şi sa spun: iată ce nedreptate mi se face!

De altfel fiecărui om politic, care condure organizaţia, îi vin asemenea ordine. Tuturor oamenilor li se trimit, fiindcă au corespondenta cu lumea, au oameni prin toate părţile, care atrag atenţia ca în cutare loc se trimit ordine abuzive.

Am chemat aici o serie întreaga de martori, oameni politici, aproape toţi şefi de partid, ca sa declare, daca într-adevăr au sau nu asemenea ordine.

V-am citit ordinul confidenţial al Prefecturii Prahova, prin care se cere sa se ia pâinea la 56 de legionari de pe Valea Prahovei pentru credinţa lor legionara. Toţi români: Blaga, Ambrozie, Cioc, Mircea, Irimia, Prian etc.

Eu – sef de mişcare naţionalistă din România – sa fiu făcut trădător, pentru ca posed un asemenea ordin, iar orice primar, orice notar, orice jandarm sau orice jidan, patron de fabrica, să-l poată tine în buzunar sau acasă la el?

Eu cred ca orice ordin de acesta, pe care poate să-l tina în buzunar D-l Madgearu, sau domnul sef de post, domnul comisar, domnul primar, domnul notar, pot să-l tin şi eu la mine, fara ca cineva sa poată spune ca eu periclitez prin aceasta siguranţă Statului Român…

Când am reprodus în circulara mea Nr. 131 ordinul secret al generalului Bengliu, privitor la supravegherea legionarilor din armata, am scris: Bine, frate naţionalist, pe de-o parte îmi faci teoria frăţiei şi unirii, iar pe de alta dai telegrame ea sa ma supravegheze ca pe un periculos duşman al Statului?

Ma aşteptam sa fie supravegheaţi toţi delapidatorii banului public, toţi îmbogăţiţii prin frauda, toţi jidanii corupători din armata… Tot pe mine ma supraveghezi?”

Sa admitem ca pledoaria Căpitanului, fiind pro-domo, n-ar fi suficient de convingătoare, cu toată argumentaţia ei impecabila. Dar iată ca vine ca martor Iuliu Maniu, seful partidului naţional-ţărănesc, care susţine exact acelaşi punct de vedere, dezvinovăţindu-l pe Corneliu Codreanu ca ar fi putut comite un act de trădare din deţinerea unor ordine administrative ilegale, îndreptate contra organizaţiei sale.

În cursul depoziţiei sale ca martor Corneliu Codreanu i-a pus următoarea întrebare:

Daca în practica vieţii noastre politice, partidele de opoziţie n-au protestat public în presa şi în parlament împotriva ingerinţelor electorale şi daca n-au prezentat cópii de pe ordinele date de autorităţi subalternilor, în aceasta privinţă?

Mărturia lui Iuliu Maniu „Într-adevăr în toate alegerile – în afara de cele din 1928 şi 1932, pe care le-a făcut Partidul National Ţărănesc – guvernele au folosit puterea executiva, jandarmeria şi Siguranţă, pentru scopurile electorale ale partidului de la guvern şi ele nu s-au mărginit la activitatea Siguranţei de Stat. Partidele de opoziţie totdeauna au năzuit sa puna mâna pe ordinele secrete, prin care se îndruma forţa publica de a împiedica opoziţia în acţiunea şi în mişcările ei politice. Astfel eu însumi, în anul 1927, am avut în mâna 18 ordine secrete şi confidenţiale ale puterii publice, prin care puterea executiva era pusa în serviciul partidului guvernant. Aceste ordine secrete le-am publicat şi în ziare şi au fost citite în Parlament.

Mai mult m-am dus la Ionel Brătianu, preşedintele Consiliului, şi i le-am prezentat într-un memoriu, pentru a protesta în contra acestor ingerinţe… Nu mi-au făcut nici Primul Ministru, nici Autorităţile, vreun cap de acuzare şi nici nu puteau face, fiindcă deţinerea şi câştigarea unor astfel de ordine secrete era la toate partidele de opoziţie un uz constant.

La întrebarea ce mi se pune, daca deţinerea unor asemenea acte de către seful unui partid de opoziţie, ar putea constitui un act de trădare, sau ar putea periclita ordinea în Stat şi siguranţa publica, răspund: Niciodată! A fost un uz constant!”

Mărturia lui Iuliu Maniu a fost confirmata de un alt ilustru membru al partidului naţional-ţărănesc, fostul Ministru Sever Dan: „Ordinele şi circulările jandarmeriei sau poliţei, în chestiuni electorale – desi intitulate confidenţiale sau secrete – au existat cu sutele în posesia tuturor oamenilor politici, fiind obiceiul ca partidul de la guvern sa facă dificultăţi celor din opoziţie. Asemenea ordine nu ating siguranţa exterioara şi nici pe cea interioara a Statului. Personal am avut şi eu ordine de acestea, care s-au publicat în dezbaterile Parlamentare, cu ocazia discuţiilor la mesaj ori la validări”.

Pledoariile avocaţilor apărării au fost tot atât de concludente, desfiinţând cu argumentele zdrobitoare, acuzaţia de trădare.

Lizeta Gheorghiu arata ca art. 191, în care a fost încadrat Corneliu Codreanu, se referea „la crime şi delicte contra siguranţei exterioare a Statului”. Ori „acte prin care în mod abuziv se dictau masuri ilegale împotriva unei organizaţii care fiind legale, acte care prin nimic nu serveau la asigurarea fiinţei Statului sau la conservarea existentei lui, nu puteau fi socotite ca unele ce interesează Siguranţa Statului”.

Lizeta Gheorghiu indica exemplul altor organizaţii politice care au posedat acte de asemenea natura şi n-au avut nici un neajuns în aceasta pricina: „Este ziarul Dreptatea, ziarul Naţional-Ţărănesc, care pe coloane întregi a publicat ordine secrete ale comandamentelor superioare ale Jandarmeriei şi Ministerului de Interne şi nu s-a luat nici o măsură, pentru ca era evident ca acele ordine nu puteau fi socotite ca interesând Siguranţa Statului.

A da caracterul de trădare şi a sancţiona cu munca silnica deţinerea unor acte administrative, este un fapt ce depăşeşte orice măsură.

A încadra apoi aceste acte în acelea interesând siguranţa exterioara a Statului, este o monstruozitate juridica”.

Horia Cosmovici pleacă în pledoaria lui de la uriaşa propaganda ce s-a făcut de guvern în jurul acuzaţiei de trădare, azvârlite lui Corneliu Codreanu.

„Trădare! a precizat rechizitorul definitiv. Trădare, a reluat ordonanţa definitiva. Trădare, a menţinut decizia Camerei de Acuzare’. Trădare au împrăştiat gazetele dintr-un colt în altul al tarii. Trădare s-a difuzat prin radio şi pentru trădare sunteţi întruniţi astăzi sa judecaţi”.

Conform Codului Penal, articolele 190 şi 191, se enumera 180 de cazuri posibile, când deţinerea unor acte ar interesa siguranţa exterioara a Statului.

Din aceste 180 de posibilităţi, spune Cosmovici, n-aţi izbutit sa găsiţi la domnul Corneliu Codreanu niciunul.

Ce acte ati găsit care sa intereseze teritoriul, siguranţa exterioara a Statului – am explicat de ce nu poate fi vorba de siguranţă interioara – mobilizarea şi concentrarea armatei, materialul militar, şi aşa mai departe. N-aţi găsit niciunul. Ca doară nu puteaţi pretinde ca Statul Roman şi-ar avea fiinţa periclitata, prin aceea ca nu stiu care autoritate ar fi dat ordin ca Sima Simulescu sa fie împiedicat de a face legiuita propaganda electorala!

Si atunci ne întrebam, ce are de-a face siguranţa exterioara a Statului cu ordinul nu stiu carei autorităţi, care îşi permite – nesocotind legea – sa ma oprească în desfăşurarea campaniei electorale?”

În fata acestor zdrobitoare dovezi de nevinovăţie, şi repetate de atâtea personalităţi din lumea politica a tarii, nişte anchetatori oneşti n-ar fi şovăit o clipa să-şi retragă acuzaţia de trădare, chiar în cursul procesului. Dar nu mai exista pe banca acuzării un procuror de talia Generalului Petrovicescu, care, în 1934, cu toate presiunile guvernului, a refuzat să-l implice pe Corneliu Codreanu şi pe ceilalţi fruntaşi ai Legiunii în atentatul împotriva lui Duca. Actualii comisari regali erau nişte unelte pervertite ale regimului carlist, capabile de orice crima.

II. Legături cu un Stat strain pentru a provoca Revoluţie Sociala în România.

Pe baza art. 209 din Codul Penal a mai fost acuzat de faptul ca a intrat în legătură cu un Stat strain, pentru a primi instrucţiuni şi ajutoare, cu scopul de a dezlănţui o revoluţie sociala în România.

Pe ce documente, pe ce acte, pe ce dovezi, s-a ridicat aceasta acuzaţie, tot atât de grava şi dezonorata ca şi cea de trădare?

Pe nimic altceva decât pe o scrisoare adresata Cancelarului Adolf Hitler de un necunoscut, pe care Căpitanul nu o văzuse niciodată în viaţa lui şi a carei copie se găsise la percheziţie, la domiciliul sau. Dezbaterea referitor la aceasta scrisoare s-a ţinut în şedinţa secreta, împotriva protestului apărării ca nu era nimic de ascuns nici publicului şi nici străinătăţii. Mai întâi s-a dat citire acestei scrisori, şi apoi, la interogatoriu, Căpitanul a explicat de ce nu-i poate aparţine.

„Excelentei Sale Adolf Hitler, Comitetul Central al Legionarilor Nationali-Socialisti din România, luând în dezbatere problema programului nostru pentru campania din 1935, pe care o pregătim de mult în vederea viitoarei alianţe economice şi politice cu poporul german, a hotărât ca odată cu omagiile şi urarile sale de izbânda totala, sa va trimită şi ecoul romanesc al evenimentelor europene în curs de desfăşurare.

1. Guvernul Excelentei Voastre apare în ochii românilor ca principalul tulburător al păcii dintre popoare. Opinia publica, profund influenţată de marea presa din solda marii finanţe iudaice, se teme de un nou război şi nu mai simpatizează în aceeaşi măsură cu regimul Excelentei Voastre, care este acuzat ca îl preconizează. Trebuie spulberata legenda ca Germania este tara tehnicii distrugătoare de civilizaţie.

2. Plebiscitul din Loare (probabil a vrut sa zică Saar) preocupa toate spiritele. Lumea se aşteaptă la o mare catastrofa, pe ziua de 13 Ianuarie. Hitlerismul este aspru criticat. Presa duşmana va prezintă ca incendiatorul Europei. Încrezător în ideologia naţional-socialista, noi respingem cu hotărâre insulta adusa poporului german, de a pregăti războiul. Noi ştim ca regimul instaurat de Excelenta Voastră, din care ne inspiram pentru campania de mâine, comporta alte mijloace, mai umane, mai eficace, mai permanente, de expansiune economica, politica şi sociala.

3. Purtătorii stindardului naţional-socialist din România, noi privim cu mare interes şi deosebita atenţie manevrele iudaice-masonice de răsturnare a regimului instaurat de Excelenta Voastră. Solidaritatea de interese morale în primul rând, care ne leagă în mod indestructibil, ne obliga şi ne comanda a va aduce respectuos la cunoştinţa dorinţa noastră de consolidare al guvernului Excelentei Voastre şi de pace între popoarele Europei.

Un război acum poate însemna pentru noi nimicirea. Dimpotrivă, amânarea războiului va face ca în cursul anului viitor sa fâlfâie şi în România stindardul naţional-socialist.

Gratie unui nou sistem economic de îmbogăţire mutuala, prin ceea ce noi numim economie automata, vom putea realiza cele mai legitime deziderate profesionale, naţionale şi internaţionale.

Înfăptuirea acestui salvator plan economic-social, de care va vom vorbi la timp, reclama însa o stare de pace între popoarele europene, cel putin în cursul anului 1935.

Încrezător în înţelepciunea, capacitatea şi nobilele simţăminte ale guvernului Excelentei Voastre, Va trimitem salutul frăţesc şi entuziast al legionarilor national-socialisti din România.”

Capitan.

Cum a ajuns aceasta scrisoare între hârtiile Căpitanului, confiscate la percheziţie, e un mister. Corneliu Codreanu a spus avocaţilor din primul moment, când a început cu ei cercetarea dosarelor: „Eu nu stiu de unde s-a putut găsi la mine aceasta scrisoare. N-am văzut-o în viaţa mea”. Horia Cosmovici, în pledoaria sa, a emis ipoteza ca scrisoarea a ajuns la sediu, aşa cum ajungeau multe lucruri adresate Sefului Legiunii: „domnul Corneliu Codreanu, prin suflul nou şi adânc de reînnoire a vieţii noastre sociale, trecea în ochii tuturor ca primul dintre cei ce puteau sa înfăptuiască orice idee noua, orice formula originala. De aici e foarte posibil ca acest proiect de reforma a vieţii profesionale, naţionale şi internaţionale, prin „solidaritatea mutuala” şi „economie automata”, sa fi căutat autorul ei să-l facă să-l ajungă, daca s-ar fi putut chiar în mâna Sefului Mişcării Legionare. Ca n-a ajuns, e mai mult decât firesc, caci e mult prea originala ideea şi este de bănuit ca până la sef se face o triere. Deci, scrisoarea a rămas pe undeva pe la sediu, între alte hârtii păstrate la Secretariat. Scrisa în 1935, cu scopul de a fi adusa la cunoştinţa lui Corneliu Codreanu, a fost descoperita la percheziţia din 1935, la domiciliul Căpitanului”.

Avocatul Ranetescu este de alta părere când evoca în paginile ziarului Buna Vestire odiosul proces din 1938. El crede ca acea scrisoare a fost strecurata de agenţii care au făcut percheziţia, între hârtiile ridicate de la domiciliul Căpitanului”.

Enumerând nedreptele acuzaţii ce i se aduceau Căpitanului, Ranetescu spune: „Trebuie însa şi ceva care să-l compromită pe Capitan fata de întreaga simţire naţională, prezentându-l drept un om capabil de schimbarea orânduirii noastre de Stat.

Acel ceva a fost descoperit. O foaie de hârtie, scrisa de D-l Radulescu-Thanir, cu 5 ani mai înainte, o copie găsită Dumnezeu ştie unde, şi strecurata cu abilitate printre actele ridicate de la Casa Verde”.

Presupunerea lui Ranetescu e tot atât de plauzibila ca şi ipoteza lui Cosmovici.

El da şi numele autorului acestei scrisori, Radulescu-Thanir, descoperit chiar în cursul procesului, printr-un sir miraculos de întâmplări. Dar înainte de a ajunge la acest punct culminant al procesului şi înainte de a fi ştiut cine e autorul real al scrisorii, să-l ascultam pe Capitan cum s-a aparat de învinuirea de a fi scris acest mesaj Excelentei Sale Adolf Hitler.

Căpitanului i-a fost extrem de uşor sa combată aceasta acuzaţie, deoarece o simpla citire a scrisorii arata imposibilitatea morala de a fi atribuita lui. Vom înfăţişa pe puncte obiecţiile prezentate în apărarea lui:

1. Mai întâi, din punct de vedere al conceptelor întrebuinţate, Căpitanul a declarat ca nu înţelege ce înseamnă cuvintele „economie automata”, „solidaritate economica” şi „îmbogăţire mutuala”. Aceasta împerechere de cuvinte nu corespunde gândirii lui şi trebuie sa reprezinte caracteristica ideologica proprie autorului scrisorii.

2. În aceeaşi ordine de idei, s-a făcut o comparaţie în ceea ce priveşte stilul, dovedindu-se a fi cu totul strain de felul sau de a formula.

3. Autorul scrisorii nu cunoaşte mişcarea, deoarece niciodată în aceasta mişcare n-a existat un Comitet Central. Titulatura de „legionari national-socialisti” e cu totul străină de originea şi istoria acestei mişcări. Nici un legionar nu s-a numit „naţional-socialist”.

4. În sfârşit, semnătura de pe scrisoare, de „Capitan”, este o alta proba ca autorul scrisorii nu aparţine mişcării, deoarece niciodată Corneliu Codreanu n-a semnat vreuna din scrisorile sau circulările lui altfel decât cu numele sau propriu.

5. Cât priveşte speranţa autorului ca într-o zi sa fâlfâie şi în România stindardul naţional-socialist, ea reprezintă, fata de concepţia legionara, o imposibilitate. Acest deziderat vine în contrazicere cu linia mişcării, în care cei mai buni oameni ai ei, Mota şi Marin, şi-au jertfit viaţa înfăşuraţi în tricolorul romanesc. Corneliu Codreanu a refuzat nu numai influente străine, dar nici cel putin sugestii. Sursa de inspiraţie a naţionalismului legionar, cum a arătat în lucrarea sa Pentru Legionari, purcede de la sirul marilor scriitori din secolul trecut, Conta, Alecsandri, Kogălniceanu, Eminescu, Haşdeu, când pe vremea aceea, în Germania, nu numai ca nu se punea problema antisemita, ba chiar, la Congresul de la Berlin, Bismark a impus României masuri de protecţie a jidanilor. În relaţiile cu Puterile Axei, Corneliu Codreanu a păstrat o atitudine de demnitate şi onoare necunoscuta în tara noastră. Astfel, Căpitanul a refuzat invitaţia primita la congresul de la Nürnberg din 1937- contrar D-lor Cuza şi Goga, care i-au dat urmare, caci nu înţelegea sa apară prea mic fata de celelalte State. Vroia sa fie socotit ca reprezentant al mişcării naţionaliste din România.

6. Revoluţia sociala, aşa cum e prezentata în actul de acuzare, nu poate avea nici un sens pentru o mişcare ce izbutise sa obţină 70 de locuri în Camera şi avea perspective sa le dubleze la ultimele alegeri, care au fost apoi suprimate. N-avea nevoie de violente. Conducerea i-ar fi revenit pe cai normale.

„Revoluţia legionara”, daca au vreun sens aceste cuvinte, nu se realizează prin violenta, ci prin perfecţiunea interioara a omului. E o revoluţie de tip spiritual, concepţie expusa de nenumărate ori de Capitan şi înţeleasă de toată lumea legionara.

La sfârşitul interogatoriului asupra acestei chestiuni, a rostit Căpitanul următoarele cuvinte: „O sa ne caute şi nu se poate ca Dumnezeu sa nu ne ajute ca sa găsim persoana care a scris aceasta scrisoare”. Membrii completului de judecata zâmbeau sceptic la aceasta afirmaţie, caci apărarea nu mai avea la dispoziţie decât doua zile pentru a-l descoperi pe autorul ei între 20 de milioane de români! şi totuşi minunea s-a împlinit. În 48 de ore s-a înfăţişat la Malmaison, pentru a fi audiat ca martor, cu zece minute înainte de a-şi începe procurorul rechizitorul, autorul scrisorii. Un lant de întâmplări de necrezut a dus la aflarea lui, care nu se pot explica altfel decât prin voia lui Dumnezeu, cum a profeţit Căpitanul.

Un avocat legionar Marinescu, ce făcea parte din apărare, citind scrisoarea, a fost izbit de expresiile „economie automata” şi „îmbogăţire mutuala”. Îşi aminteşte ca a citit undeva aceste lucruri. Acasă, la părinţii lui din Oltenia, a văzut cândva o carte cu o dedicaţie data de autor şi în acea carte pare ca existau aceste formule economice bizare. Imediat s-a urcat în tren, s-a dus la Râmnicul-Vâlcea, şi a doua zi a venit cu o carte scrisa de un domn Radulescu-Thanir, intitulata Neocooperatia.

Chiar din primele rânduri ale introducerii, se citeau clar expresiile „economie automata” şi „îmbogăţire mutuala”. „Ca ultim noroc al nostru, spune Căpitanul, scrisul de mâna, dedicaţia, este acelaşi scris, exact ca în scrisoarea de care sunt eu acuzat”.

Apărarea freamătă de bucurie. Era în posesia dovezii de care avea nevoie. Imediat a fost trimis un avocat după D-l Radulescu-Thanir şi acesta a venit la Tribunalul Militar. Arătându-i-se scrisoarea către Hitler, a recunoscut ca e scrisul sau şi chiar ca e autorul scrisorii. Căpitanul mulţumeşte lui Dumnezeu ca i-a ajutat să-l identifice pe adevăratul autor al scrisorii.

Radulescu-Thanir, la cererea avocaţilor, a dat o declaraţie scrisa, prin care-şi recunoaşte paternitatea piesei de la dosar şi s-a pus la dispoziţia Tribunalului ca martor. Rămânea sa fie audiat şi acuzaţia ar fi căzut definitiv. Nimic nu părea sa mai stea în calea acestei probe cruciale, care ar fi spulberat orice suspiciune ca Corneliu Codreanu ar fi intrat în legătură cu o putere străină pentru a pregăti revoluţia sociala în România.

Si totuşi imposibilul s-a întâmplat! Tribunalul statuând contra evidentei, contra celor mai elementare reguli de judecata, a respins acest incident. Iată cum povesteşte avocatul Ranetescu aceasta scena danteasca, când coaliţia puterilor raului, care stătea în spatele Tribunalului, s-a opus cu înverşunare la audierea acestui martor capital în proces: „Radulescu-Thanir a venit în persoana la Tribunal şi a aşteptat afara cu încredinţarea ca va fi introdus.

În acest timp, apărarea a depus pe masa Tribunalului atât volumul Neocooperatia cât şi declaraţia D-lui Thanir, explicând eroarea ce se săvârşeşte şi cerând, ca, la nevoie, sa se facă o expertiza grafica, spre a se stabili identitatea dintre cele doua scrisori, dedicaţia şi piesa inculpatoare. Apoi când au aflat ca D-l Radulescu-Thanir este la usa tribunalului, au cerut sa fie introdus şi audiat ca martor. Ni se părea acest lucru atât de normal şi de judicios!

Totuşi Tribunalul, printr-o dispreţuire a celei mai elementare reguli de judecata, a respins cererea de expertiza, a înlăturat volumul cu dedicaţia, a nesocotit explicaţiile apărării asupra asemănării expresiilor din scrisoare cu cele din volum, şi a respins, în sfârşit chemarea ca martor a D-lui Radulescu-Thanir”.

„Nedreptatea era strigătoare la cer! Un martor se oferea sa declare în fata crucii; ca el a scris o scrisoare, ca el este proprietarul ideilor exprimate în ea – iar nu cel învinuit – şi totuşi un tribunal invoca art. 309 C. J. Militare şi spune: „respinge proba, fiindcă o apreciez ca nenecesara”.

Nu găsea acel tribunal ca este concludent şi necesar sa fie ascultat D-l Thanir, care ar fi lămurit totul şi s-ar fi declarat autor al scrisorii? Nu se găsea util, pentru o dreapta judecata, sa se constate ca o scrisoare veche de cinci ani aparţinea unui om care scrisese în trecut o dedicaţie pe un volum cuprinzător de aceleaşi idei şi expresii ca acelea din scrisoarea corp-delict?

Nu. Tribunalul aprecia ca nu este nevoie. În înalta sa înţelepciune, îl socotea pe Capitan autorul scrisorii şi se ascundea înapoia principiului suveranităţii puterii de judecata din art. 309”.

S-a sfârşit! Vor sa ma condamne „În acest moment, notează Ranetescu, pentru prima oara am citit pe fata Căpitanului întreaga prăbuşire a încrederii sale în judecătorii de pe fotolii. De unde până atunci păstrase nădejdea ca sfânta dreptate va birui caznele năpastei şi ale urii, am observat cum îl abate dezamăgirea şi cum i se înfige în coltul gurii un surâs amar…

«S-a sfârşit! Vor sa ma condamne!», au fost cuvintele ce ne-a şoptit în pauza şedinţei… Apoi a păstrat o atitudine de adânca resemnare până la urma. Ne spusese sa expunem pe larg în pledoarii problemele de drept şi justificările sale, dar, chiar în cursul pledoariei mele, mi-a trimis un bilet, prin care ma ruga sa scurtez pledoaria. Era inutil. Îşi dădea seama cu ce fel de justiţie are de-a face”.

III. Înarmarea populaţiei cu scopul de a provoca un război civil.

A treia crima pusa în sarcina Căpitanului a fost prevăzută de art. 210 din Codul Penal, prin care era învinuit de răzvrătire, de înarmarea populaţiei cu scopul de a provoca războiul civil.

Corneliu Codreanu s-a făcut vinovat de răzvrătire, spunea acuzarea, fiindcă înfiinţase depozite de arme. Când procurorul a expus chestiunea depozitelor de arme, s-a referit la un proces verbal adresat de Generalul Bengliu, Comandantul Jandarmeriei, prin care acesta atesta ca din diferitele descinderi şi percheziţii făcute pe tot cuprinsul tarii s-au strâns următoarele arme:

16 arme militare

14 carabine

57 arme de vânătoare

2 arme de salon

3 închizătoare de arma

16 pistoale automate

137 de revolvere

12 cartuşe de mitraliera

57 cartuşe de arma de vânătoare

20 de tuburi de cartuşe arme militare

8 cutii de pulbere

106 grame alice

6 pumnale

2 săbii „Acest depozit constituie unul din elementele articolului 210 Codul Penal şi dovada existentei lui este „netăgăduita”, a spus procurorul.

Căpitanul l-a întrebat pe procuror:

— În ce oraş, la ce strada şi în ce număr se afla acel depozit?

— Care este numele proprietarului casei?

— Cine este persoana însărcinată sa ascundă şi sa păzească acel depozit?

Procurorul n-a răspuns nimic. şi atunci Căpitanul, cu felul sau clar şi tranşant de a lamuri lucrurile, a demonstrat absurditatea acuzaţiei: „Cum, Domnilor, un război civil se face cu armele descrise în lista D-lui General Bengliu? Eu vreau sa răscol poporul şi în loc sa strâng arme – arme multe, nu schelete de revolver şi bastoane cu şiş – într-un anumit loc, sub o anumită paza, ma apuc sa dau – aşa la întâmplare – unuia de la Satu Mare o puşcă, unuia de la Craiova un pumnal, altuia de la Sighetul Marmatei o cutie de pulbere, lui X de la Iaşi un revolver, lui V. de la Braşov o carabina, şi aşa mai departe, pentru ca sa mi se spună ca am făcut depozit de arme cu scop insurecţional?

Nu mi se arata daca eu personal am dat acele arme sau daca nu cumva erau ale persoanelor la care s-au găsit. Nu mi se demonstrează cum ar fi fost posibil sa se adune posesorii de arme dintr-o suta de unghere ale tarii, la un loc pentru a dezlănţui o revoluţie.

Dar mai mult, nu mi se explica gestul meu de cap al rebelilor – gest de inconştient sau de nebun – de a încredinţa Muzeului Militar toate armele ce-mi lăsase moştenire Generalul Cantacuzino, şi cu care n-aveam ce face. Eu îi înarmam pe alţii, dar ma dezarmam pe mine însumi!

Domnul Procuror tace, fiindcă n-are ce sa răspundă”.

(Generalul Antonescu şi Generalul Costandache au confirmat, în cursul depoziţiei lor ca martori, ca armele ramase de la Generalul Cantacuzino au fost predate Muzeului Militar).

În pledoaria sa, avocatul Cosmovici a reluat teza Căpitanului, arătând cât de ridicola este acuzaţia depozitelor de arme.

„Ordonanţa definitiva zice: S-au găsit depozite de arme. Va rugam arătaţi-ne unul din aceste depozite. Locul unde l-aţi găsit. Persoana care-l păzea. Ordinul care s-a dat în acest sens. Răspunsul D-voastra este o vasta tăcere. Răspunsul, din punct de vedere al probei, caci răspunsul din punct de vedere al insinuărilor şi al afirmaţiilor gratuite, aşa cum face o anumită presa, acest răspuns n-avem ce face cu el. Nu avem ce combate.

Pentru a da însa prilejul anumitei prese, devenita uneori din ordin astăzi toată presa, ca sa poată anunţa cu litere groase şi mari: însemnate depozite de arme şi muniţii la membrii fostei organizaţii politice „Totul pentru tara”, ati pornit cu percheziţiile şi s-a colindat toată tara. O precizează însăşi ordonanţa definitiva când zice „pe întreg teritoriul rural”…şi ce ati găsit? Ici şi colo, la câte un biet roman, o ciosvârta de puşcă ruginita, sau o bucata de pistol fara cocos, sau mai stiu eu ce briceag, niciuna din ele nefiind adunate cu alta împreuna, ci răspândite pe la fiecare om, ramase unele din bătrâni, sau altele din război. Acestea sunt arme importante şi muniţii cu care sa provoc şi sa susţin un război civil într-o tara? şi mai mult, din ordinul acestui om periculos? Pai daca e periculos, cum îl puteţi acuza ca armele i s-ar reduce la toate jucăriile ruginite găsite ici şi colo?

Pericol? Adică cum? Ar veni cam asa: Corneliu Zelea Codreanu, cu gândul la războiul civil, a chemat şi a zis: Pentru D-voastra luaţi aceste tuburi de cartuşe de vânătoare şi veţi cuceri Nordul Basarabiei. Pentru Sudul Basarabiei, luaţi aceasta varga de arma şi doua boxuri. Pentru Transilvania, e ceva mai greu, luaţi aceasta banda de cartuşe de mitraliera şi petarda asta goala. Perfect, mai rămâne Banatul. Aici, întrucât este însăşi industria noastră de război, luaţi aceasta suma de grame de alice de vânătoare. Ma opresc domnilor, caci am fost crescut în respectul justiţiei. Mi-e greu sa continui. Am impresia ca povestesc la copii, iar nu ca discut în fata D-voastra, pentru cinstea, onoarea şi viaţa unui om”.

Avea nevoie Căpitanul sa declanşeze un război civil sau sa dea o lovitura de Stat pentru a ajunge la putere? aşa cum a explicat în cursul interogatoriului, când a fost întrebat de paternitatea scrisorii adresata lui Adolf Hitler, Corneliu Codreanu repeta şi cu acest prilej aceleaşi dovezi şi argumente care exclud utilizarea violentei din partea Mişcării pentru a ajunge la putere. Mişcarea izbutise sa obţină în alegerile din Decembrie 1937, 70 de locuri în Parlament. La viitoarele alegeri avea perspectiva să-şi dubleze mandatele. În aceste împrejurări, ce rost ar fi avut ca Mişcarea sa recurgă la forţa, când conducerea Statului i-ar fi revenit pe cai normale?

Dar nu numai avântul extraordinar al Mişcării în anii 1937-1938, reflectat în alegerile din aceşti ani, demonstra cu prisosinţă lipsa de interes a Căpitanului de a forţa nota, orientându-se spre o lovitura de Stat, ci întreaga lui concepţie politica şi morala garanta ca niciodată nu va apuca aceasta cale. Biruinţa, spunea el, nu poate veni decât odată cu desăvârşirea unui proces de conştiinţă al Naţiunii Române. În aceasta privinţă, dispunem de nenumărate declaraţii ale lui, în care explica legionarilor, pentru a nu mai rămâne dubiu în sufletul lor, cum va birui ideea legionara. Printr-un intens efort educativ al maselor populare, care amplificându-se, va duce automat la biruinţa. Reproducem Circulara Căpitanului din 28 Februarie 1937, din care se vede clar ca nu simţea nici o atracţie pentru lovitura de Stat, pentru întrebuinţarea violentei ca metoda de cucerire a puterii politice.

„Către Şefii de Regiuni.

Rog comunicaţi legionarilor:

În urma înmormântării mucenicilor Mota şi Marin, autorităţile s-au speriat, dar nu din cauza dezordinii, ci din cauza Ordinii, într-adevăr impresionante, care a domnit tot timpul.

Imediat, la câteva zile, au început declaraţii ministeriale, lipsite de cel mai elementar interes. Vrem sa introducem ordinea. „Vom face totul ca sa restabilim ordinea”. Nu înţelegem nimic. De ce sa apăraţi o ordine pe care nimeni n-o ameninţa?

Acum circula zvonul ca autorităţile ar vrea sa provoace cu orice chip, împrăştiind vestea ca se pune la cale un complot legionar, ca se vor face percheziţii şi arestări, căutându-se cămăşi verzi şi arme prin casele legionarilor.

Se poate ca acestea sa fie numai simple zvonuri de cafenea. Totuşi, eu am obligaţia sa atrag atenţia legionarilor ca:

1. Niciodată Mişcarea Legionara, pentru a birui, nu va recurge la „ideea de complot”, sau la „lovitura de Stat”. Consider aceasta ca o prostie. Mişcarea Legionara nu poate birui decât odată cu desăvârşirea unui proces interior, de conştiinţă al Neamului Romanesc. Când acest proces îi va cuprinde pe majoritatea românilor şi se va desăvârşi, atunci biruinţa va veni automat, fara comploturi şi fara lovituri de Stat. Biruinţa pe care noi o aşteptăm în felul acesta este atât de mare, atât de luminoasa, încât niciodată nu vom admite sa fie înlocuita cu o biruinţă ieftina şi trecătoare, născută din complot sau lovitura de Stat.

2. În caz de percheziţii, ziua sau noaptea, legionarii vor deschide şi vor primi autorităţile cu cea mai mare amabilitate. La sedii unde se vor găsi legionari, la apariţia autorităţii, se va comanda „Pentru onor”.

3. Daca legionarii, familiile şi copiii lor vor fi bruscaţi, maltrataţi, atunci în cel mai mare calm vor zice:

Doamne, pentru biruinţa Legiunii, învredniceste-ne şi pe noi de orice suferinţă şi de o moarte ca a lui Mota şi Marin. Acest ordin va fi afişat la toate sediile din tara.

26 Februarie 1937.

Corneliu Zelea Codreanu.

Guvernanţii din acea vreme, în frunte cu Regele şi camarila lui, erau cu atât mai putin îndreptaţi şi autorizaţi politic şi moral să-l acuze pe Capitan de „răzvrătire” şi de pregătire a unei lovituri de Stat”, cu cât ei înşişi, cu putin înainte (11 Februarie 1938), răsturnaseră ordinea existenta în Stat, suprimaseră Constituţia în vigoare, si, cu ajutorul baionetelor, impuseseră un regim dictatorial. Deci, ei s-au făcut culpabili de întrebuinţarea forţei, ei au recurs la violente, ei au calcat în picioare voinţa naţională, exprimata în cursul alegerilor ultime, pentru a acapara în mod ilegal şi abuziv puterea. şi în timp ce guvernul dictaturii regale a azvârlit tara în aceste convulsiuni politice, ce făcea Codreanu? Îi îndemna pe legionari la rezistenta contra încălcărilor de lege, la insurecţie, la revolta? Nimic din toate acestea. Dându-şi seama ca de orice tulburare ar putea sa profite duşmanii din afara, ameninţând integritatea tarii şi independenta ei naţională, se supune ordinelor arbitrare ale guvernului şi da dispoziţii legionarilor sa renunţe la orice lupta politica şi sa se abţină de la orice manifestaţii, de orice natura.

Corneliu Codreanu protestează contra schimbării constituţionale într-o scrisoare adresata lui Vaida Voevod, dar îi eliberează pe legionari de angajamentele lor politice, îndemnându-i ca sa se ocupe de aici înainte de afacerile lor profesionale. Căpitanul concediază aşa zicând Legiunea şi o trimite la vatra, aşteptând alte vremuri când îşi va putea relua activitatea ei politica. Aceasta atitudine, de renunţare la orice opoziţie fata de noul regim, a fost fixata de Capitan în Circulara din 21 Februarie 1938:

Circulara Nr. 148 „Anunţam membrii, ca începând cu data de astăzi, 21 Februarie 1938, partidul „Totul pentru tara” nu mai exista.

Întreaga conducere a căzut de acord ca raţiunea de existenta a Partidului a încetat.

Toţi cei legaţi până în prezent juridiceşte de acest partid, funcţionari de Stat sau nefuncţionări, sunt dezlegaţi de toate aceste legături, luându-şi completa lor libertate de acţiune. Toate funcţiile, Şefii de regiuni, de judeţe, etc., sunt desfiinţate. Sediile se închid şi se dau proprietarilor.

Motivele care ne-au determinat la aceasta hotărâre sunt:

Decretul Regal Nr. 870 din 17 Februarie 1938, cuprinde următoarele dispoziţii: a) Funcţionarii Statului nu pot face politica, nu mai pot face parte din partide.

b) Cei ce nu sunt funcţionari, adică restul de cetăţeni, daca acţionează politiceşte, sunt sancţionaţi.

c) Conducerea este sancţionata, daca mai da circulari, ordine, dispoziţii.

Deci suntem aruncaţi din raportul de Drept în raportul de Forţă. Pe acesta însa, noi nu-l primim. Noi am înţeles sa acţionăm în cadrul legii, manifestându-ne credinţele noastre.

Daca aceasta n-o putem face şi daca orice manifestare de credinţa ne este interzisa, raţiunea de existenta a partidului nostru a încetat.

Noi nu vrem sa întrebuinţăm forţa.

Nu vrem sa întrebuinţăm violenta.

Ne este suficienta experienta din trecut, când, fara voia noastră, am fost atraşi pe calea violentelor. La orice violentare noi nu răspundem în nici un fel: suportam. şi chiar atunci când întreaga naţiune este tratata ca o turma de animale inconştiente.

Lovitura de Stat nu vrem sa dam.

Prin esenţa însăşi a concepţiei noastre, noi suntem contra acestui sistem. Ea înseamnă o atitudine de bruscare, de natura exterioara, pe când noi aşteptam biruinţa noastră de la desăvârşirea în sufletul naţiunii a unui proces de perfecţiune omeneasca.

Nu vom întrebuinţa aceste mijloace, pentru ca tineretul de astăzi are prea adânc înfipta conştiinţa misiunii sale istorice şi a răspunderii sale, pentru a face acte necugetate, care sa transforme România într-o Şpanie însângerata.

Bucureşti, 21 Februarie 1938

Corneliu Zelea Codreanu.

Iată cum raspunde Corneliu Codreanu provocărilor patronate de Palat: retrăgându-se din lupta, renunţând la orice opoziţie, demobilizând mişcarea şi îndemnându-i pe tineri să-şi desăvârşească pregătirea 1or profesionala. Regele Carol avea drumul liber sa guverneze după bunul sau plac. şi atunci un astfel de om, care de buna voie se da în laturi, se despoaie de orice putere, se desparte de propriul sau partid, dându-şi seama ce nenorocire se poate abate asupra tarii daca s-ar încăiera poporul cu tiranii, cum poate fi acuzat de răzvrătire şi instigaţie la război civil, când el însuşi, în aceste momente de încordare interna, n-are alta preocupare mai înalta decât evitarea oricăror tulburări? Prin toate masurile luate de guvern şi chiar înainte de instaurarea dictaturii regale, Corneliu Codreanu a fost provocat sa reacţioneze contra valului de nedreptăţi, iar el nu numai ca nu reacţionează, ci oferă Regelui şi guvernanţilor, vinovaţi de sperjur, de violarea tuturor legilor existente, o înalta lecţie de patriotism şi dragoste de neam. aşa trebuie sa gândească orice cetăţean îngrijorat de viitorul României!

În însemnările de la Jilava, Căpitanul comentează dezbaterea de la proces a acestei acuzaţii cu următoarele cuvinte: „Ori, am dovedit cu principii, fapte, acte şi martori, ca nici nu ne-a trecut prin gând vreodată sa declanşăm un război civil. Dar nu numai atât: nici măcar sa facem o tulburare cât de mica. Primejdia de la Răsărit pândindu-ne fiecare greşeală, fiecare pas”.