15. OSÂNDIT DIN ORDIN.

Apărarea, formata din Cosmovici, Hentescu, Radovici, Lizeta Gheorghiu, Iacobescu, Ranetescu, Caracas, „a fost impecabila”, se exprima Căpitanul cu admiraţie pt. cei ce-au riscat sa fie alături de el în aceste ceasuri grele.

Când s-a dat ultimul cuvânt acuzatului, Căpitanul a spus următoarele: „Onorat Tribunal aveţi în mâinile D-voastra nu viaţa mea, pe care o dau bucuros, ci onoarea întregii tinerimi a României. Cred în Justiţia militara a tarii mele”.

Nu mai putea insista în dezvinovăţirea lui, caci vedea pe ce panta apuca procesul: spre o condamnare din ordin. De aceea s-a limitat la o declaraţie de principiu, arătând ca Tribunalul tine în mâinile lui onoarea unei întregi generaţii. Condamnându-l pe el pentru trădare, vroia sa spună Căpitanul, întreaga generaţie tânără ar ieşi patata din acest proces. Nici aceste cuvinte ieşite dintr-o inima însângerata, n-au avut vreun efect asupra brutelor din Tribunalul Militar, insensibile la orice chestiune de drept şi justiţie.

Convins ca nu mai e nici o scăpare, ca Tribunalul ce-l are în fata nu judeca după lege şi conştiinţă, ci a fost ales şi instruit ca să-l condamne, indiferent de cursul procesului, a dat dispoziţii avocaţilor lui sa scurteze pledoariile, în aşa fel încât chiar în noaptea aceea, de Joi, 26 Mai, sa se poată pronunţa sentinţa. Ultimul ce trebuia sa vorbească, Paul Iacobescu, văzând atmosfera ce domnea în sala, renunţa la cuvânt, fiind trecut de miezul nopţii.

Îndată după 12 noaptea, Tribunalul Militar intra „în deliberare”. E un fel de a vorbi, caci sentinţa era pregătită dinainte şi ei n-aveau altceva de făcut decât sa o semneze.

În hârtiile lui Ranetescu întâlnim şi mărturia acestuia despre ultimele ore petrecute cu Căpitanul la Malmaison: „La orele 2 noaptea, Tribunalul „delibera”. Căpitanul sta trist în boxa, fumând o ţigară. Plutea o atmosfera de oboseala şi pesimism. Experienta celor patru zile de frământare, ne spunea ce şoptea instinctul: „condamnare”! Auzeam parca loviturile grele ale destinului.

Nu stiu când a venit ordinul colonelului Zeciu ca acuzatul sa fie scos din boxa, pentru a nu fi de fata la pronunţarea sentinţei – aşa cum spune legea.

L-am văzut pe Capitan când ieşea spre fundul boxei, între jandarmi, cu fata întoarsa spre noi, şi făcând cu mâinile un gest de îmbrăţişare. Ochii lui mari, cu reflexe cereşti, parca implorau iertarea celor ce păcătuiau în fata lui Dumnezeu şi din el se revarsa atâta iubire şi atâta seninătate! Parca vedeam cum intra în eternitate, în ceva diafan, ca într-un nor de azur, care-l ia de pe pământ şi îl înalta… şi sufletul mi-a şoptit brutal: n-ai să-l mai vezi!

Si nu l-am mai văzut”.

L-au trecut într-o alta camera şi după vreo jumătate de ora, a fost dus cu duba, în puterea nopţii, înapoi la Jilava.

Revenit în celula lui, cu forţele slăbite de încordare şi chinuri, Căpitanul avea nevoie de un somn reparator. S-a trântit pe patul de scânduri, cu gândul la ziua de mâine, când îşi va afla condamnarea.

„Dar, nu… O fiara, cu numele de Zeciu, veghea, notează Ranetescu. Trebuia turnata pe gâtul acuzatului şi ultima picătură de venin. A dat porunca aspra ca în chiar noaptea aceea sa se execute citirea sentinţei”.

Căpitanul, în Însemnările de la Jilava, a notat pentru posteritate şi aceasta ultima scena a procesului sau: „Pe la 4 sunt sculat în zgomotul unor pasi şi de zăvoarele care se trag. Ma scol în picioare. Intra procurorul Maior Radu Ionescu, grefierul Tudor, Comandantul închisorii şi ceilalţi ofiţeri de garda.

Grefierul citeşte: Tribunalul Militar a răspuns afirmativ la toate întrebările. Sunteţi condamnat la 10 ani munca silnica.

Mai rămâne câteva minute şi se uita la mine. Maiorul face ochi şi da din umeri. Pleacă toţi.

În fata marii nedreptăţi care ma loveşte, sunt liniştit, cu conştiinţa împăcată”.

Mai rămâne o ultima speranţă: recursul la Curtea de Casaţie Militara. Avocaţii se pregătesc pentru acest ultim asalt. Toate articolele din Codul Penal şi Codul de Justiţie Militara au fost violate. Nu se poate ca Înaltul For de Justiţie Militara sa nu sesizeze motivele de recurs şi sa nu ordone o noua judecare a procesului, anulând sentinţa data de Tribunal.

Luni, 13 Iunie, vin din nou avocaţii la Capitan, pentru a examina împreuna motivele de recurs în Casaţie. Recursul este fixat pentru Miercuri 15 Iunie. Avocaţii cred ca vor putea obţine o amânare a recursului, de cel putin 15 zile, caci aşa e uzul, pentru a putea prezenta noi motive. O oarecare lucire de speranţă mai are şi Căpitanul, caci, cum spunea el, „Sunt condamnat pe simple afirmaţii. E ceva unic în analele proceselor, juridic şi procedural”. Dar şi aceasta îndepărtată speranţă se stinge repede. Camarila de la Palat îşi pusese oamenii ei şi la Curtea de Casaţie Militara. Un oarecare General Turbatu prezida aceasta Curte. Prima dezamăgire. Nu se acorda amânarea de 15 zile, aşa cum era uzul, ci recursul se judeca după aceeaşi procedura rapida. Abia doua zile au câştigat avocaţii. Recursul se judeca Vineri, 17 Iunie, ora 5 după masa. I-a adus Căpitanului ştirea sotia lui, venita la Jilava în dimineaţa acestei zile.

Citim în Însemnările de la Jilava, Vineri, 17 Iunie, seara: „Acum o jumătate de ora au venit avocaţii la mine şi i-au spus ca s-a respins recursul meu la Casaţia Militara.

Erau cu toţii trişti şi abătuţi. Am stat cu ei vreo 15 minute. I-am întrebat cum s-au desfăşurat dezbaterile. Mi-au spus în câteva cuvinte; ne-am despărţit”.

Motivele de recurs la Casaţie, prezentate de avocaţii apărării, după consultarea lor cu Corneliu Codreanu, se găsesc la sfârşitul cărţii Adevărului în Procesul Căpitanului. Sunt atât de numeroase violările săvârşite de Tribunal în acest proces, atâtea nedreptăţi acumulate, atâtea flagrante încălcări ale legii şi ale regulilor procedurale, toate de o gravitate excepţională, încât Curtea Militara de Casaţie daca ar fi reţinut unul singur din aceste motive, ar fi trebuit sa admită recursul. Suveran şi dispreţuitor, Curtea Militara trece peste toate violările şi respinge recursul, pentru ca şi aceasta înalta instanţă militara fusese pusa în prealabil la pas, judecând nu după lege şi conştiinţă, ci după ordinele primite, care scoteau din funcţie adevărată justiţie.

Sentinţa Căpitanului e total rupta de faptele judecate la proces şi de regulile de drept şi procedura cuprinse în Codul Penal şi Codul de Justiţie Militara. Nu exista nici o corespondenta, nici o legătură între dezbaterile procesului şi rezultatul lui final. Cum poţi sa condamni pe un om când nu ai nici cea mai mica proba de vinovăţie contra lui?

Nu vom înţelege acest proces şi nici absurda sentinţa ce s-a dat, daca nu cunoaştem fondul lui politic. Trebuia eliminata din complexul vieţii politice romaneşti o mişcare ce se opunea cu îndârjire „apropierii de Rusia”. Palatul ajunsese în acea perioada un centru al conspiraţiei comuniste din România. Dispărând Codreanu, se credea la Palat, va dispărea Mişcarea şi atunci drumul va rămâne liber pentru implantarea marxismului în tara noastră. La aceasta decizie de politica internaţională, s-a adăugat şi o consideraţie de politica interna. Minoritatea evreiasca deţinea în perioada Regelui Carol frânele guvernării. Prin intermediul Elenei Lupescu făcea şi desfăcea toată politica tarii. În domeniul economic, evreimea controla 70 la suta din bogăţia naţională. Ascensiunea Mişcării Legionare ameninţa situaţia privilegiata a evreimii din România atât pe plan politic cat şi pe plan economic. şi atunci factorul extern, al comunismului mondial, a coincis cu interesul evreimii: trebuia întrerupt cu orice preţ procesul democratic în curs, prin care Mişcarea Legionara ar fi ajuns la putere pe căile indicate de Constituţie. De aici lovitura de Stat, arestările, procesul Căpitanului, condamnarea lui şi apoi asasinarea lui în Noiembrie 1938.