7. O MONSTRUOZITATE JURIDICA.

Procesul Căpitanului, din Mai 1938, desi avea toate aparentele unei judecăţi obişnuite, ce se desfăşura în conformitate cu dispoziţiile Codului de Justiţie Militara, în realitate brusca şi calca în picioare toată ordinea juridica existenta pe atunci în România. Procesul a decurs în afara cadrului stabilit de justiţia militara, ca şi cum ar fi fost vorba de o acţiune străină de rânduielile ei, urmându-şi drumul lui implacabil şi imposibil de controlat, neascultând decât de nişte consemne misterioase. Una era justiţia militara, cu articolele şi procedura ei; cu probele şi contra-probele ce le cerea pentru a da o sentinţă, şi cu totul altceva completul de judecata însărcinat cu acest caz, care se comporta în mod straniu, ignorând sistematic şi deliberat toate regulile ce era obligat sa le respecte. şi atunci asistam la acest spectacol uluitor în sala de şedinţe: de-o parte Căpitanul şi apărătorii lui, care răspundeau acuzaţiilor, cu Codul de Justiţie Militara în mâna, demonstrând inexistenta lor, iar în alta parte, Tribunalul Militar, care, desi învins şi redus la neputinţa în cursul dezbaterilor, da o sentinţă de condamnare a lui Corneliu Codreanu, fara cel mai mic indiciu de culpabilitate.

Avocatul Ranetescu, unul din apărătorii Căpitanului, în seria de articole publicate în Buna Vestire din Noiembrie 1940, referitor la acest proces, are cuvinte grele la adresa completului de judecata, care s-a pretat cu buna ştiinţă la aceasta farsa judiciara: „o crima judiciara fara precedent în toată istoria noastră politica”, „unelte care au primit ordine sa condamne”, „toată rânduiala procesului, toate aşa zisele garanţii şi libertăţi ale apărării, au fost nişte meschine parodii”, „osânditorii au abandonat din ordin noţiunea de demnitate umana”, „revizuirea procesului va lamuri toată aceasta completa opera a Satanei”, „regizoratul celui mai oribil divertisment judiciar”.

Căpitanul, în cursul detenţiei lui la Jilava, şi-a dat seama din primul moment, înainte de a fi chemat la cercetări, ca judecătorii, pe mâna cărora apucaseră, nu reprezentau Justiţia. În Însemnările de la Jilava găsim câteva adnotări care se refereau tocmai la greaua situaţie în care se afla, fiind silit sa compara în fata unor judecători care nu erau decât nişte unelte ale regimului.

Când a fost adus la interogatoriu în fata procurorului Atanasiu, spune: „M-a apucat groaza, caci nu mai aveam nici o încredere în justiţie”.

„Justiţia care judeca după „ordin” şi nu după conştiinţa, nu exista”.

Iar după primul interogatoriu, făcea următoarea reflexie amara: „Dar aici nu e vorba de nici un proces în care sa te judece omeneşte, ci de o prigoana lipsita de dreptate, de legalitate, de omenie, în care numai Dumnezeu mai poate interveni cu puterile Lui”.

Rând pe rând vom dezvălui în capitolele ce urmează toate crimele de lese-justitie, săvârşite în cursul acestui proces, toate ilegalităţile şi flagrantele încălcări ale celor mai elementare reguli din Codul Justiţiei Militare, culminând infamia de a fi fost condamnat Căpitanul la 10 ani închisoare pentru „trădare”.