12) OPERAŢIA „FIERUL VECHI”

Una din problemele cele mai grele de soluţionat în bătălia comerţului legionar era constituirea capitalului iniţial. Banii investiţi de Corneliu Codreanu în întreprinderile realizate până atunci proveneau din următoarele surse:

—o mică parte de la Cooperative de consum şi de la cele dintâi restaurante.

—cea mai importantă parte fusese acoperită prin efortul financiar al organizaţiilor mai bine structurate. În special legionarii din Capitală, cu mai multă dare de mână decât alţii, furnizaseră însemnate sume.

— în fine, câteva credite pe termen scurt fuseseră acordate de negustori, care înţeleseseră lupta legionară din acest sector.

Dar, toate aceste posibilităţi pecuniare erau departe de a atinge nivelul dorit de Căpitan. El n-avea intenţia să facă o simplă demonstraţie economică, spre a arăta că românii sunt ei capabili să devină negustori; el voia cu ardoare să recâştige de la străini -–şi îndeosebi de la evrei – terenul pierdut priogresiv, de neamul nostru în acest domeniu. Problema avea pentru dânsul o cu totul altă valoare şi amploare. El plănuia să dezvolte această „Bătălie” şi în alte ramuri comerciale: textile, material electric, produse farmaceutice, materiale de construcţii etc., unde se putea câştiga mai mult, dar unde trebuiau investite importante capitaluri.

De unde să facă rost de acşti bani? De la cine să-i ceară?

Problemă dificilă şi delicată. Totuşi Corneliu Codreanu nu era omul care să capituleze în faţa acestor oprelişti! După ce hotărâse pătrunderea Legiunii în lumea marelui comerţ, o idee nouă germina în mintea lui: adunarea fierului vechi şi transformarea acestuia într-o sursă de venituri.

O imensă bogăţie zăcea acolo, presărată cam peste tot teritoriul ţării: pe drumuri, în sate, în ogrăzi, terenuri virane, maidane cu gunoi şi chiar resturi menajere. E-adevărat că negustorii specializaţi realizau bune afaceri cu cumpărarea şi vinderea fierului vechi. Aceştia dispuneau de reţele importante de intermediari şi de colectori, care parcurgeau satele şi regiunile cele mai îndepărtate, ca să cumpere, pentru o îmbucătură de pâine, metale nefolositoare ori neutilizate.

Dar, aceşti cumpărători ambulanţi nu ridicau decât o mică parte din metalele aruncate la rebuturi, şi nu se interesau de ele decât atunci când se găseau în apreciabile cantităţi: un cui, o potcoavă de cal, o bucată de tinichea, un tub de medicamente, nişte căpeţele de fier pierdute pe drum sau pe ogoare, abandonate în mărăcini ori în păduri, nu ofereau nici cel mai mic interes pentru aceştia. Or, aceste neînsemnate obiecte existau peste tot în cantităţi considerabile.

Acest program de strângere a fierului vechi putea să apară drept singular; însă era valabil, şi, într-o anumită măsură, de succesul lui depindea victoria bătăliei comerciale a Legiunii. Desigur, dacă trebuia să angajeze personal şi să plătească intermediari la adunat fier, cum făceau ceilalţi negustori, niciodată nu s-ar fi putut lua în seamă o atare întreprindere. Ea presupunea posesia capitalului iniţial, care trebuia creat.

Corneliu Codreanu dispunea în schimb de un alt capital, infinit mai preţios, pe care ceilalţi comercianţi nu-l posedau: zecile de mii de braţe ale legionarilor, ce n-aşteptau decât un semnal al şefului lor ca să arate ceea ce pot în această direcţie, mai ales după interzicerea lucrului în şantierele Legiunii. Să ne imaginăm zeci, sute de mii de indivizi, plecând, în ceasurile libere, în căutarea fierului abandonat, în sate, pe ogoare, pe drumuri… Cantităţi enorme puteau fi culese într-un interval extrem de scurt! În şase luni, după calculele Căpitanului, Mişcarea putea dispune de mai multe milioane de lei, prin recuperarea şi vânzarea acestor metale pierdute. Operaţia „fierul vechi” putea deveni principala susrsă de finanţare a întreprinderilor legionare.

Iată câteva pasaje din Circulara din 15 Septembrie 1937, intitulată „OPERAŢIA FIERUL VECHI”, prin care Corneliu Codreanu dă ordinul începerii campaniei: „În această uriaţă încelştare care vine după decenii de biruiţe străine şi înfrângeri româneşti – în care românii şi-au pierdut şi poziţiile comerciale şi curajul şi ţara – avem nevoie de un pumn de capital.

Suflet avem cât un munte, Corectitudine, Capacitate şi Dreptate avem.

Pentru realizarea acestui pumn de capital trebuie să recurgem la toate soluţiile.

Una din aceste soluţii o dau acum:

Din cauza unor mari cereri, fierul de construcţie s-a scumpit enorm! Într-un an aproape sută la sută.

Odată cu aceasta s-a scumpit şi fierul vechi. Fierul aruncat prin toate curţile ţărăneşti, mâncat de rugină şi considerat fără nici o valoare.

Pe acesta să-l adunaţi însă, din toate satele, de pe toate drumurile şi să-l dăruiţi spre depozitare Sediilor judeţe, atunci când veţi fi anunţaţi pentru aceasta. –De-acolo îl vom putea vinde. Este aproape trei lei kg! Nu uitaţi că noi suntem mulţi şi vom putea aduna mai multe milioane de kg!

Celor ce vor zice: „Cu aceasta vreţi voi să biruiţi marele capital jidănesc?” le răspundem: a mai biruit ea, naţia românească numai cu sufletul din ea şi cu un pumn de fier, armate nebiruite, pe care lumea întreagă le credea de nebiruit”.

A doua zi, 16 Septembrie 1937, el completa Circulara cu „Instucţiuni pentru adunareaa metaleor”, un model de preciziune în domeniul gândirii practice. Strângerea fierului vechi era o ocupaţie nouă pentru legionari. Le trebuiau deci explicaţiile detaliate şi clare asupra a ceea ce aveau de făcut. Corneliu Codreanu descrie toate fazele operaţiei: adunarea materialului, triajul lui după natura şi valoarea metalului, modul de a-l transporta etc…, cu o exactitate demnă de un bărbat care lucrase toată viaţa în această branşă. Atrage în mod special atenţia legionarilor asupra diferitelor feluri de fier. Fiecare categorie trebuie aşezată aparte, căci preţurile diferă…

Unităţile de bază – cuiburile – sunt însărcinate cu colectarea fierului abandonat, şi transportul lui în antrepozitele amenajate de organizaţiile judeţene, ce se vor ocupa cu vânzarea lui.

Apelul Căpitanului e adresat atât legionarilor, cât şi prietenilor Legiunii: ţărani, muncitori, intelectuali, studenţi, elevi de licee. Chiar şi copiii sunt chemaţi să participe la această „bătălie”: „Apel către copiii, Dragi copii, Sunteţi sute de mii.

În fiecare zi, când vă întoarceţi acasă, ridicaţi din drumul vostru:

—orice cutie de tablă,

—orice bucată de fier,

—orice potcoavă,

—orice cui, şi duceţi-le acasă.

ACOLO, faceţi-vă fiecare un mic depozit, pentru a-l încredinţa comerţului legionar.

Sper că nu vă va acuza nimeni că faceţi o acţiune „subversivă”.

Când veţi şti cât fier aţi strâns, o să vă daţi seama cât sunteţi de mulţi şi cât de puternici sunt cei mulţi uniţi într-un gând bun.

Îndemnul meu este:

Nici un copil fără grămada sa de fier.

Nici un cui rămas în praful străzii”

Corneliu Zelea Codreanu.

Care a fost rezultatul „operaţiei fierului vechi”?

După trei luni de zile, la 15 Decembrie 1937, data în care Corneliu Codreanu ceruse ca un prim raport să-i fie adresat, toate organizaţiile judeţene dispuneau de enorme cantităţi de fier şi de alte metale, care nu aşteptau decât să fie expediate la destinaţie.

Însă a fost declanşată marea prigoană de către guvern şi tot fierul vechi adunat a fost confiscat de autorităţi…