14) UN NOU SEDIU CENTRAL PENTRU LEGIUNE.

Sediul Mişcării era în casa generalului Cantacuzino, str. Gutenberg, nr.3. Această casă se afla în centrul Capitalei, foarte aproape de marile artere de circulaţie: bulevardul Elisabeta, Calea Victoriei şi bulevardul Brătianu. N-avea decât un singur inconvenient: era prea mic pentru noua ei destinaţie.

Era o casă în stil vechi, tipică stilului bucureştean de la sfârşitul sec. Al XIX-lea, cu parter, dependinţe, o curte spaţioasă; construită pentru gustul şi comodităţile unei singure familii. După ce ridicai două porţiuni de scară din marmură, care ocupau toată faţada, pătrundeai într-un hol mic, de unde se deschidea o cameră la dreapta, continuată în fund de o alta. Asta-i tot ceea ce interesează expunerea noastră. Prima servea ca Secretariat; în a doua era instalat biroul Căpitanului.

În aceste două încăperi, s-a derulat toată activitatea Centrului după teroarea din 1933-1934. În primii doi ani (1934-1935), când vizitatorii erau puţin numeroşi, Sediul nu părea prea strâmt; dar, cu începere din 1936, când Legiunea luă proporţii considerabile şi Căpitanul era literalmente asaltat de oamenii care voiau să-l vadă şi să-i vorbească, domnea la Centru o îmbulzeală şi un du-te-vino continuu, care împiedicau activitatea normală a diverselor servicii. Chiar curtea era plină de oameni, care ocupau treptele, invadau Secretariatul…

Între timp, comerţul legionar adăugându-se, un val de elemente active s-a concentrat la Sediu, deranjând şi mai tare pe cei care lucrau. Trebuia cu orice preţ găsită o casă mai mare pentru a adăposti Sediul Central al unei Mişcări politice în plină expansiune.

Mutarea Sediului Central la „CASA VERDE” nu putea fi luată în considerare din mai multe motive: „CASA VERDE” era prea departe, situată la periferia Capitalei, într-un cartier nou, numit de altfel „Bucureştii-Noi”…Pe lângă aceasta era mausoleul „MOŢA-MARIN” care convertise caasa într-un loc de meditaţie şi de reculegere. Pe urmă, în primăvara lui 1937, Căpitanul, cu soţia şi nepoata lui, Cătălina, se instalaseră acolo. Se adunau aici legionarii pentru organizarea de şedinţe şi emiterea de Communicate, însă numai în momente de o importanţă deosebită.

Corneliu Codreanu putea şi să închirieze sau să cumpere o casă mai mare în altă parte din centrul Capitalei. Soluţia aceasta nu-i surâdea, numai pentru că Mişcarea ar fi pierdut mult pe plan spiritual. Casa generalului Cantacuzino se convertise într-o „instituţie”, de când servea drept Sediu Central. Iradia o autoritte şi un prestigiu ce nu i se puteau ignora. Reprezenta toată personalitatea şi întregul trecut al Generalului! Chiar adversarii respectaau această casă, temându-se de caracterul iraascibil şi impetuos al proprietarului ei. În plus, Generalul era şeful partidului „Totul pentru Ţară”, şi nimic mai firesc ca Sediul partidului să fie acasă la el.

Toate aceste consideraţiuni l-au determinat pe Căpitan să rămână pe loc şi să construiască un Sediu nou chiar pe terenul casei de pe str. Gutenberg. El alesese aripa stâgă a casei, acolo unde se găseau dependinţele. Acestea, demolate, în locul lor trebuia să înceapă lucrările de construcţie a unei clădiri cu mai multe etaje. În felul acesta, era respectată casa Generalului, păstrându-i-se vechea fizionomie.

În vederea acestei construcţii, Căpitanul a făcut un plan simplu, dar eficace. Privind mâna de lucru, ea exista din belşug, de toate categoriile, şi gratuită: arhitecţi, ingineri, zidari, lucrptori necalificaţi.

Pentru cumpărarea materialelor de construcţie, adoptă formula unui împrumut legionar interior. Printr-o Circulară din 24 Aprilie 1937, făcu apel la 2.000 de legionari, cerându-le să subscrie fiecare „o mie de lei” la acest împrumut. Banii aceştia trebuiau restituiţi în doi ani. Sumele trebuiau vărsate până la 1 Iulie 1937, data la care erau prevăzute să înceapă lucrările. Succesul iniţiativei a depăşit aşteptările, împrumutul fiind acoperit înainte de termenul fixat.

Lucrările au avansat atât de iute, încât la 26 Septembrie 1937, se ridica primul planşeu şi se punea acoperişul. Rămânea interiorul, la care lucrările trebuiau să înceaapă în primăvara anului următor. În Circulara lui din 26 Septembrie, după ce anunţa sfârşitul campaniei de vară pentru clădirea Sediului Central, Căpitanul spunea ceea ce urmează: „Ceea ce vedeţi aici este rezultatul unei încordări sufleteşti de 114 zile, din care 97 zile lucrătoare.

Mulţimea celor ce aţi muncit, ca legionari sau aţi jertfit ca prieteni, stă în zidurile mândre ale acestei case care vă salută pe toţi cu profilul ei de tinereţe şi măreţie”.

În aceeaşi Circulară, Căpitanul evidenţiază pe legionarii şi organizaţiile care s-au distins pe şantierul noului Sediu. Mai întâi sunt nominalizaţi 22 de legionari, muncitori şi studenţi ce au lucrat permanent, de dimineaţă şi până seara, fără să părăsească şantierul. Urmează câteva organizaţii, care au luat parte în grup la lucrări timp de câteva zile:

1. Secţia S. T. B. Corpul Muncitorilor Legionari, şef-Sandu Marin.

2. Grupul studenţesc legionar Constanţa, şef-Murărescu Constantin.

3. Grupul legionar studenţesc Tulcea, şef-Obreja Emil.

4. Cuibul „Toma Toader”, din organizaţia „Răzleţi”, şef-iordache Nicoară.

Urmează lista arhitecţilor şi inginerilor care au dirijat lucrările. Aceştia sunt distinşi cu avansarea în ierarhiaa legionară:

1. Aarhitect Doicescu Gheorghe, la gradul de legionar.

2. Anton Davidescu, la gradul de instructor-legionar.

3. Arhitect Vasile Ionescu, la gradul de legionar.

4. Şeful de lucrări Ion Niculescu, la gradul de legionar.

Conform tradiţiei, la temeliile noului local, au fost înserate în zidărie mai multe pietre din vechiul monument roman al împăratului Traian – TROPAEUM TRAJANI – (Adam Clisi, din Dobrogea), înălţat aproape două milenii în urmă de romani: „Aceste pietre – zice Căpitanul – zidite la temelia edificiului nostru, simbolizează legătura spirituală între cele două categorii de legionari din istorie: legionarii români şi legionarii romani.

Dumnezeu să ne binecuvânteze!”

Muncile de finisare a acestei clădiri au fost întrerupte de noua teroare declanşată în 1938.