7) EXPULZAREA PRINŢULUI NICOLAE.

În Aprilie 1936, la instigarea Elenei Lupescu, prinţul Nicolae a fost exclus din familia regală, deposedat de toate drepturile şi privilegiile legate de titlul său, apoi constrâns să plece în exil. Prinţul Nicolae jucase un rol hotărâtor în ascensiunea la tron a regelui Carol, în Iunie 1930. Membru al Regenţei în momentul în care Carol revine în mod clandestin în ţară, el îl primise cu braţele deschise şi renunţase la înalta funcţie, pentru a facilita ascensiunea la tron a fratelui său. Drept recompensă, Carol îl trată cu o crescândă răceală, îi ridică succesiv toate funcţiile pe care le îndeplinea în cadrul armatei, şi, în final, îl forţă să se expatrieze. Elena Lupescu izbutise să-l convingă pe Carol că fratele lui reprezenta un pericol iminent, că el căuta să pună mâna pe tron, cu ajutorul lui Maniu şi al lui Codreanu. Singură, expulzarea prinţului Nicolae putea evita o concentrare a opoziţiei în jurul lui.

Acuzaţia n-avea nici un fundament. Prinţul nu râvnea la tronul României. Dacă ar fi avut această intenţie, ar fi putut foarte uşor s-o pună în aplicare cât timp a fost membru al Regenţei. Era loial Elenei Lupescu în afacerile statului şi, asupra acestui subiect, avusese discuţii violente cu fratele său. Cum, pentru regele Carol, oricine ridica problema Elenei Lupescu devenea în mod automat duşmanul lui. Insistenţele fratelui său. L-au iritat atât de tare, încât l-au decis să sfârşească odată cu el.

Dedesupturile acestei afaceri trebuie puse în legătură şi cu „noul curs”…Forţa Ocultă, care pregătea o nouă teroare contra Legiunii, nu voia deloc ca în acel moment decisiv al confruntării dintre Regele Carol şi Codreanu, să existe un membru al familiei regale care poate tulbura mersul operaţiei, fie prin sfaturi de moderaţie, fie prin polarizarea simpatiei legionare şi a opoziţiei în general. îNcordarea dintre prinţul Nicolae şi regele Carol dusese la o ruptură, în primăvara lui 1937, din pricina motivelor sus-menţionate; anturajul Regelui aprecia că ar fi hazardat să fie pus în mişcare mecanismul lichidării Gărzii de Fier înainte de soluţionarea crizei dinastice.

Prinţul Nicolae dăduse o anumită cantitate de lemn de construcţie pentru construirea „Casei Legionare” de pe muntele Rarău. Era un simplu gest amical, prin care arăta că el aprecxiază munca dezinteresată dusă în taberele legionare. Aceasta a fost suficient pentru a provoca suspiciuni în ceea ce priveşte persoana Prinţului, şi pentru a-l acuza de o imaginară înţelegere cu Garda de Fier. În realitate, nu exista absolut nimic; însă în atmosfera Palatului şi a noului curs, care începea să-şi arate efectele, cea mai mică bănuială de acest gen lua proporţii neaşteptate şi alarma „Oculta”.

Regele Carol, dominat în întregime de Elena Lupescu, hotărî tăierea nodului gordian şi sacrificarea fratelui său. Pretextul invocat era mariajul morganatic al prinţului Nicolae cu o româncă, mariaj care nu satisfăcea condiţiile stipulate în „Statutul Familiei regale”…Ipocrizia şi excesul erau evidente. Căci, dacă prinţul Nicolae era exclus din familia regală şi obligat să părăsească ţara, pentru că se căsătorise cu o româncă, ce pedeapsă merita Carol, care-şi repudiase soţia legitimă şi trăia în concubinaj cu o evreică de cea mai joasă speţă pentru interesele naţionale?

Preşedintele Consiliului, Tătărăscu, se preta, ca de obicei, la această nouă infamie. În Consiliul de Coroană, convocat de Rege pe 9 Aprilie 1937, el citi raportul Consiliului de Miniştri adresat Majestăţii Sale Regele, privind situaţia prinţului Nicolae. Preşedintele Consiliului cerea Majestăţii Sale, în numele guvernului, să aplice Prinţului sancţiunile prevăzute de „Statutul Familiei regale”.

Ceilalţi membri al Consiliului deCoroană, foşti Preşedinţi de Consiliu, mareşali şi conducători de partide, s-au asociat – fie ignorând intrigile ce provocaseră această criză, fie ăpentru a fi pe placul Regelui – raportului guvernului şi l-au autorizat pe Rege să-l declare pe prinţul Nicolae decăzut din toate drepturile sale, ca mambru al familiei regale. Odată îndeplinită această formalitate, guvernul reglă expulzarea din ţară a Prinţului. Spre a evita manifestaţii populare în favoarea Prinţului, guvernul ordonă arestarea şi supravegherea lui, până în momentul în care a fost condus la aeroportul unde-l aştepta avionul ce trebuia să-l treacă frontiera.

Alungarea prinţului Nicolae din ţară nu putea fi evitată, din cauza laşităţii partidelor politice. Nici un şef politic nu îndrăznea să-şi asume răspunderea unui protest public, de teama compromiterii şanselor de ajungere la putere. Singură, Mişcarea Legionară a alergat în ajutorul Prinţului Exilat, dovedindu-şi o dată în plus, ataşamentul faţă de Coroană. Viorel TRIFA, Preşedinteşe studenţilor bucureşteni, lansă un Manifest în care denunţa, în faţa opiniei publice, actur arbitrar al guvernului. Generalul Cantacuzino, Preşedintele partidului „Totul pentru Ţară”, aflând de sechestrarea Prinţului, se duce cu maşina, cu un grup de legionari, spre Snagov, locul de detenţie, spre a-i prezenta omagiul, şi a-i oferi eventualul sprijin din partea Legiunii. Şoseaua spre Snagov fiind barată de puternice cordoane de trupe, generalul Cantacuzino a trebuit să se întoarcă din drum.

După plecarea Prinţului, Mişcarea organiză o campanie de protest în întreaga ţară. S-au răspândit sute de mii de manifeste, iar în oraşele s-au folosit sloganuri care expuneau poporului nedreptatea comisă împotriva prinţului Nicolae. Pe case, garduri, borne de câmp, pe arborii de-a lungul drumurilor, se puteau citi mărturii ale simpatiei faţă de Prinţ: „Trăiască prinţul Nicolae!”, „Jos guvernul neloial!”, „Jos Elena Lupescu!” În două luni, din Aprilie în Mai 1936, toată ţara află de noua abjecţie comisă de Rege.

Guvernul a ordonat procurorilor să urmărească pe acei „care tulbură ordinea publică”…Un nou contingent de legionari a fost chemat în faţa tribunalelor, şi procesele lor nu se sfârşiseră în toamna lui 1938. Numeroase condamnări la pedepse variind de la trei luni la şase ani au fost atunci pronunţate.