10) PRESA LEGIONARĂ.

Anul 1936 reprezintă şi un moment culminant în dezvoltarea presei legionare posibilităţile de manifestare a Mişcării în acest domeniu, ci în raport cu condiţiile în care putea atuncisă scrie,sub acel regim. Aşa cum am arătat deja, cenzura şi starea de asediu – cele două instrumente de înăbuşire a voinţei populare – erau cu regularitate prelungite, din şase în şase luni, încât Legiunea, în toată această perioadă, n-a putut să se elibereze din strânsoarea lor. Dacă legile de bază ale statului ar fi fost respectate de guverne, presa legionară ar fi luat un avânt incredibil. Aşadar, atunci când zicem „moment culminant” ne gândim numai la ceea ce a putut scăpa foarfecelor cenzurii.

Drept rezultat al aplicării implacabile şi permanente a acestei cenzuri, se produce în 1936 o situaţie paradoxală: presa legionară, deşi ajunsă la momentul ei culminant, nu putea atinge nivelul din 1933. Câte forţe creatoare frustrate, câte gânduri nobile ucise în germene sau în imposibilitate de a se manifesta!…

În 1933, înainte de începerea teroarei, Mişcarea dispunea de 17 organe de presă, hebdomadare ori lunare, cu un tiraj total de 35.000 de exemplare. În afara propriilor forţe, Mişcarea Legionară se bucura de sprijinul a două cotidiene importante: „CALENDARUL” şi „CUVÂNTUL”…În timpul teroarei, toate aceste organe de presă şi-au încetat existenţa, aproape fără excepţie, n-au mai putut niciodată obţine autorizaţia de ulterioară apariţie.

În epoca aceea (1933), au fost măturate de către teroarea liberală „PĂMÂNTUL STRĂMOŞESC” de la Iaşi, organ oficial al Legiunii, marea revistă „AXA”, în paginile căreia erau dezbătute, la un nivel ştiinţific, toate problemele politice şi doctrinare ce interesau existenţa naţiunii; de asemenea, ziarele ziarele simpatizante „CALENDARUL” ŞI „CUVÂNTUL” şu-au încetat apariţia; în fine, o serie întreagă de gazete de provincie au fost eliminate pentru totdeauna.

Cu reorganizarea Mişcării din 1935, sub protecţia noului partid „TOTUL PENTRU ŢARĂ”, presa legionară începe să dea semnalele renaşterii. Este adevărat că gazete de filiaţie deschis legionară au existeat, micşorate şi în număr restrâns, căci cenzura nu le dădea autoritaţia necesară. Pentru a compensa, într-o anumită măsură, lipsa organelor de presă, ziariştii legionari au recurs la ospitalitatea anumitor gazete şi reviste înrudite aspiraţiilor Legiunii.

Printre aceste publicaţii paralele, trebuie menţionată, înainte de toate, „CUVÂNTUL STUDENŢESC”, buletinul oficial al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români. Revista aceasta era tot atât de veche, ca şi mişcarea studenţească, primul număr fiind apărut în 1922.

„CUVÂNTUL STUDENŢESC” a jucat un mare rol în această perioadă de luptă împotriva cenzurii permanente, când autorităţile împiedicau sistematic propaganda legionară. Deoarece conducerea Corpului studenţesc trecuse din 1934 în mâinile legionarilor, nimic mai firesc ca aceasta să se reflecte şi în publicaţiile oficiale ale clasei studenţeşti. Dacă se foiletează paginile „CUVÂNTULUI STUDENŢESC” din anii 1935-1937, se vor întâlni nenumărate articole semnate de Moţa, Marin, Cantacuzino, Banea şi alte personaje notabile ale Legiunii. Aceste articole au fost adunate în volum, şi fac actualmente parte integrală din operele lor, ca scriitori şi doctrinari ai Mişcării Legionare.

O altă posibilitate de afirmare în presă s-a ivit la Cluj, unde, sub direcţia scriitorului Marta RĂDULESCU, apare „REVISTA MEA”…Începând din 1935 Moţa, Marin şi o mulţime de alte nume cunoscute în presa legionară, colaborează la această publicaţie.

La Orăştie, Preotul Moţa, tatăl camaradului nostru Ionel Moţa, publicase multă vreme foaia populară proprie, hebdomadarul „LIBERTATEA”, foarte răspândită în rândurile clasei ţărăneşti. Tatăl lui Moţa, fără a aparţine Legiunii, a susţinut întotdeauna Mişcarea Legionară, în rândurile căreia milita fiul lui. Totuşi, după o eroică existenţă, de peste 30 de ani, publicaţia preotului Moţa îşi încetase apariţia, din cauza dificultăţilor materiale. În acestecondiţii, după ce şi-a consultat părintele, Moţa decide să transfere revista „LIBERTATEA” la Bucureşti şi să-şi asume conducerea. Începând cu 1 Septembrie 1936, foaia apare la Bucureşti. Încă din primele numere, tirajul creşte considerabil şi e răspândită în întreaga ţară de către „Serviciul de colportaj” al Mişcării. Fără a-i schimba stilul şi caracterul popular imprimate de tatăl său, întrebuinţând totdeauna fraze simple la nivelul poporului, Moţa a reuşit să o adapteze necesităţilor luptei legionare. Se simţea nevoia unei publicaţii centrale a Mişcării pentru masele populare şi Moţa a rezolvat problema în felul cel mai fericit. Nu s-a creat nimica nou, s-a continuat numai glorioasa tradiţie a unei reviste care, de pe timpul opresiunii maghiare, câştigase un renume binemeritat.

Moţa n-a avut la dispoziţie decât câteva luni pentru a introduce „LIBERTATEA” în lumea legionară din toată ţara. Totuşi, el a reuşit să-i asigure eficacitatea propagandistică şi supravieţuirea. Era aşa de preocupat de această foaie, încât a scris articole pentru ea şi atunci când se afla pe drum către Spania; şi chiar pe front, în mijlocul mitralierelor. Aceste articole au fost publicate după aceea în mica sa carte, „TESTAMENT”.

La Cernăuţi, sub direcţia profesorului de sociologie de la Universitatea locală, Traian BRĂILEANU, ia naştere, în Aprilie 1935, revista „ÎNSEMNĂRI SOCIOLOGICE”…Concepând-o pe un plan strict ştiinţific, prof. Brăileanu şi colaboratorii săi au întreprins aceste anchete asupra realităţilor sociale din ţara noastră. În cadrul acestor preocupări, ei au făcut să apară şi studii asupra fenomenului legionar, considerându-l parte integrantă din realitatea românească contemporană. Revista n-avea tendinţa propagandistică şi nu se amesteca în politica militantă; de aceea cenzura s-a arătat mai tolerantă şi astfel, cu excepţia câtorva incidente, publicaţia a continuat să apară până la începutul marii terori din 1938.

Printre periodicele legionare propriu-zise, adică acelea cunoscute ca fiind emanaţia organizaţiei, trebuie să amintim, mai întâi, tentativa eşuată de renaştere a revistei „AXA”, sub un alt nume. În Martie 1936, Vasile MARIN şi Gheorghe CIOROGARU lansează revista „VESTITORII”, la Bucureşti. Toate condeiele de la AXA s-au regăsit, în mod spontan, în jurul „VESTITORILOR”…Dar, doar după patru numere, revista a fost interzisă de cenzură. Impetuozitatea cu care noua publicaţie debutase, şi înalta calitate intelectuală a Statului Major al redacţiei, alarmaseră guvernul, care vedea în ea o ameninţare pentru starea de spirit a Capitalei.

Pe de altă parte, atunci când Căpitanul s-a mutat la Bucureşti, în 1930, el lăsase la Iaşi conducerea Căminului Cultural Creştin şi tipografia instalată în acest Cămin, în grija lui Ion BANEA, doctor în medicină. Era vorba de unul dintre legionarii cei mai devotaţi, format în anturajul lui cel mai apropiat. Mai târziu, având nevoie de un bun organizator şi de un om de toată încrederea în Ardeal, Căpitanul îl trimite pe Ion Badea la Cluj, pentru a începe organizarea părţii nordice a acestei provincii. Ion Banea îşi îndeplineşte în chip strălucit această misiune. Între alte realizări, figurează, după teroarea din 1933, crearea revistei de educaţie legionară de la Cluj, denummită „GLASUL STRĂMOŞESC”, care a izbutit să se menţină în timpul acestei perioade critice, când cenzura, atentă la ceea ce puteau scrie legionarii, lăsă o totală libertate duşmanilor şi calomniatorilor Legiunii.

Printre rarele publicaţii din provincie, apărute între 1935 şi 1937, cuvine-se să menţionăm „CUVÂNTUL ARGEŞULUI”, publicaţie oficioasă a organizaţiei legionare din judeţul Argeş, citită în toată ţara, graţie colaborării lui Vasile Marin şi a altor intelectuali de la Centru.

Printre jurnalele cotidiene care au sprijinit Mişcarea în 1933, „CALENDARUL” dispăruse definitiv, în schimb, „CUVÂNTUL” A BENEFICIAT DE TOLERANŢĂ DIN PARTEA Palatului şi a putut să reapară. Cu toate acestea, nu mai era „CUVÂNTUL” de altădată… Bruiaţi de cenzură, nici prof. Nae IONESCU, nici colaboratorii lui, nu mai puteau scrie în sensul convingerilor lor. Trebuiau să facă prea multe concesii guvernului. Ţinând seama că ziarul a fost redus la o simplă vegetaţie, profesorul a renunţat să-l mai scoată. „CUVÂNTUL” şi-a închis porţile pentru a doua oară, ca să nu le mai redeschidă decât odată cu victoria legionară din 1940.

Totuşi, la începutul lui 1937, presa legionară primeşte un neaşteptat ajutor. Ea se consolidează tocmai prin ceea ce lipsea propagandei legionare, adică un cotidian independent care să susţină paralel lupta şi aspiraţiile Mişcării, cum fuseseră „CALENDARUL” şi „CUVÂNTUL”, în anii grei 1932-1933; ziarul „BUNAVESTIRE” apare condus de profesorul Mihail MANOILESCU.

O serie de intelectuali legionari intră în redacţia acestui ziar. Ideile expuse în publicaţia aceasta nu coincideau toate cu vederile lui Corneliu Codreanu; însă există, în sfârşit, un cotidian care, zilnic, lupta împotriva presei iudeo-marxiste de pe „str. Sărindar” şi combătea atacurile lansate contra Gărzii de Fier de către organele partidelor.

Presa legionară, din raţiuni conjuncturale, n-a ajuns niciodată la anvergura necesară, la înălţimea realizărilor Mişcării în alte domenii din această fază de expansiune. Cenzura gâtuia şi sufoca orice moment al gândirii legionare ce ar fi îndrăznit să se convertească în cuvânt scris. Trebuie totuşi să recunoaştem elanul constant şi ingeniozitatea ziariştilor legionari pentru îndepărtarea obstacolelor din calea datoriei lor. Când trebuia, ei abandonau o experienţă infructuasă, spre a reveni în atac şi a ocupa o poziţie nouă pe frontul lămuririi opiniei publice.

Mişcarea Legionară nu s-a lăsat niciodată terorizată de cenzură, şi n-a depus armele în faţa ilegalităţilor şi a abuzurilor; cu o energie mereu reînoită, ea s-a strecurat iarăşi în citadela interzisă a presei, acolo unde nu puteau să se manifeste liber decât pontifii partidelor istorice şi energumenii mafiei comuniste.

Vom vedea mai departe că slăbiciunea presei legionare a fost larg compensată de producţia literară a Mişcării, de numărul important de eseuri, broşuri, cărţi ce-au apărut în această perioadă, tratând teme de istorie, de doctrină, de sociologie şi de politică, şi care, astăzi, constituie literatura clasică a Legiunii.