9) PROFANAREA DE LA „MUNTELE SUSAI”

Corneliu Codreanu iubea în mod deosebit natura. De îndată ce avea timp liber, pleca, fie în munţii Bucovinei, fie la Predeal, fie la mare. Iarna, îndeosebi, se ducea la Predeal, staţiune climaterică situată la peste 1.000 de metri altitudine, la circa 100 km de Bucureşti, unde practica skiul. Îi plăcea mai ales să stea în această localitate, deoarece era aşezată pe vechea frontieră româno-maghiară şi domina cei doi versanţi, unul coborâtor spre Transilvania, celălalt spre Vechiul Regat.

Cum prezentţa lui în acest loc atrăgea multă lume, legionari şi simpatizanţi, el a avut ideea să construiască, pe unul din vârfurile din împrejurimi, o Casă de refugiu. Escaladând muntele Susai, ca să găsească un loc potrivit acestei construcţii, descoperi, sub grămezile de cetini de brad, osemintele albite a sute de soldaţi şi ofiţeri români, căzuţi în aprigele lupte, din 1916, pentru apărarea granniţei vechii Românii, contra invaziei austro-germane. Corpurile acestor soldaţi şi ofiţeri nu fuseseră strânse, la sfârşitul războiului, şi îngropate cu onorurile datorate; erau lăsate acolo unde au căzut, pradă intemperiilor şi animalelor sălbatice. Contemplând acest trist spectacol, Corneliu Codreanu a rămas stupefiat de o atare dovadă de indiferenţă din partea dirigiuitorilor ţării: „Îngrozit şi ruşinat, am luat hotărârea de a construi un Mausoleu, în care să fie adunate aceste oseminte, ca şi raniţele soldăţeşti, cartuşiaerele şi uniformele însângerate pe care le-am descoperit intacte în anumite locuri.

Am luat această decizie nu numai din pietate, ci şi din ruşine. Pentru că oricare neam, fie şi un trib primitiv, dacă află că, 20 de după război, trupurile eroilor noştri, fondatorii României Mari, sunt pradă animalelor sălbatice, întorc capul cu oroare şi ne dispreţuiesc pentru totdeauna ca pe un popor infam”.

Din ordinul Căpitanului, câteva zile mai târziu, tineri legionari s-au adunat şi au început lucrul: unii au cules osemintele răspândite prin pădure; alţii transportau pietre şi ciment pe spinările lor, pe care le aduceau din vale, la mai mulţi kilometri de-acolo. Osemintele au fost adunate într-un sanctuar provizoriu. Mitropolitul Gurie al Basarabiei a venit să oficieze un recviem pentru eroi, cu ocazia punerii pietrei fundamentale, în prezenţa generalului Cantacuzino.

Când Mausoleul, precum şi lucrările de amenajare a terenului, erau aproape gata, în dimineaţa de 5 Septembrie 1936, o companie de jandarmi, la ordinele unui comandant, însoţiţi de procurorul Regiunii, şi-au făcut apariţia. Fără nici o explicaţie, iţau arestat pe legionarii din campamentul permanent (în număr de 17), ca şi pe toţi cei care erau prezenţi acolo în acel moment; şi după ce I-au cercetat cu severitate, I-au evacuat cu forţa în vale. După aceea, jandarmii s-au apucat să distrugă, cu târnăcoape şi topoare, tot ceea ce legionarii construiseră. Mausoleul, aproape terminat, casa unde se adăposteau legionarii, au fost reduse în stare de ruină. În furia lor devastatoare, au atacat chiar şi osemintele pios adunatew. Le-au scos din sanctuarul provizoriu, ca să sfarme sub cizmele lor, Crucile, candela, Evanghelia şi icoana, care erau aşezate în sanctuar, au fost sparte şi aruncate la gunoi.

Profesorul Ion Dobre, şeful taberei, a trimis imediat o telegramă de protest regelui Carol al II-lea, pentru a denunţa nedreptatea comisă şi a cere suveranului ca să intervină spre a repara acest sacrilegiu. În loc de răspuns, autorităţile au trimis pe munte o şaretă cu doi cai, pentru a ridica osemintele sfărâmate şi a le coborî la vale. Pe urmă, venind noaptea, le-au îngropat pe furiş în cimitirul satului. După ce această nelegiuire a fost comisă, jandarmii s-au retras, lăsând campamentul în ruină.

Informat despre sălbăticia jandarmilo, Căpitanul s-a dus pe munte, pentru a verifica declaraţia profesorului Dobre.: „Am găsit chiar eu – scrie Corneliu Codreanu într-o scrisoare adresată generalului Cantacuzino – Crucea şi candela, care vegheau bietele oseminte, aruncate la gunoi… Osemintele eroilor au fost profanate de furia devastatoare a jandarmilor”.

Corneliu Codreanu a cerut generalului Cantacuzino, în calitatea sa de vechi comandant de trupe care luptaseră pe aceste locuri, să intervină pe lângă guvern şi pe lângă autorităţile civile şi militare, ca să obţină pedepsirea celor răspunzători: „Ofiţerii vinovaţi de această profanare vor trebui să fie aspru pedepsiţi, pentru ca atacul să nu dezonoreze armata şi să nu întindă blestemul asupra ei… Domnule general, încheie el în scrisoare, nu cerem pentru noi şi pentru tabără nici un fel de satisfacţie. Cerem satisfacţie în numele sfintelor oseminte. Aceste pedepse n-au caracter de răzbunare. Se cere o jertfă de ispăşire. Neamul acesta trebuie s-o dea. Nu va da-o nimeni, ea îşi va lua singură drepturile sale. Se vor abate nenorociri asupra noastră”.

(Circulară: Desfiinţarea taberei noastre de la Susai) generalul Cantacuzino adresă, la 9 Septembrie, o scrisoare mai multor generali, înalţi prelaţi, miniştri şi ziarişti, ca să-i informeze de infamia comisă la Susai: „În faţa acestui nemaipomenit sacrilegiu nu pot decât să strig:

Scoală-te Ferdinand cel Loial şi vino de vezi cum ţi se omoară mişeleşte pentru a doua oară eroii tăi!…

Adresându-mă D-voastră, ofiţeri ai armatei române, care aţi rămas vii în urma crâncenului război, vă întreb:

— Veţi lăsa fără nici un răspuns ofensa adusă acestor sfinte oase?

Guvernul numi o comisie de anchetă, compusă din inspectorul administrativ Paul Goma şi colonelul de jandarmi Melicescu. Rezultatul cercetărilor a fost negarea a tot ceea ce afirmase profesorul Dobre, Corneliu Codreanu, generalul Cantacuzino şi zeci de martori. Nu s-a dat nici o sancţiune.

Avertismentul lansat de Corneliu Codreanu dirigiuitorilor ţării a fost tragic verificat de ceea ce a urmat. Se ceruse sancţionarea celor vinovaţi, pentru ca blestemul miilor de soldaţi căzuţi în acest loc, unit cu acela al tuturor morţilor din război, să nu cadă iarăşi pe armată şi ţară. Sacrilegiu neispăşit, aşa cum profetizase Corneliu Codreanu, a avut urmări crude: opt ani mai târziu, la 23 August 1944, patria noastră a fost invadată de bolşevici, armata suprimată, şi mii de ofiţeri pieriră în închisori.