12) CORPUL MUNCITORILOR LEGIONARI

25 Octombrie 1936 rămâne o dată memorabilă în istoria Legiunii. Corneliu Codreanu întemeiază „CORPUL MUNCITORESC LEGIONAR”, organizaţie în care vor fi chemaţi să militeze de-aici încolo muncitorii din întreaga ţară.

Ţinând cont de numărul mare de muncitori încadraţi în Mişcare, ca şi de importanţa politică a acestei clase sociale, Corneliu Codreanu le-a făcut onoarea de a se constitui într-un corp aparte. Alături de studenţi şi de fedecişti, apăreau acuma muncitorii, investiţi cu dreptul de a forma o unitate autonomă, depinzând direct de Centru.

Căpitanul alesese această dată pentru fondarea noului corp, deoarece, în acea zi, fusese consacrat un „Triptic” pe muntele Sorica, în judeţul Prahova, ridicat de muncitori în memoria eroilor morţi în război. Această clasă socială, socotită până atunci drept ostilă statului nostru, îşi aducea astfel tributul de recunoştinţă faţă de acei care s-au jerfit pentru făurirea României Mari.

Ordinul de creare a noului corp a fost citit de generalul Cantacuzino, în prezenţa unui număr mare de legionari veniţi să asiste la solemnitate.

Motivul ce-l determinase pe Căpitan să ia această hotărâre n-avea nici o legătură cu politica momentului; nu era o chestiune de tactică. El dorea să onoreze, în faţa întregii naţiuni, această clasă socială neglijată până atunci; voia să arate astfel, că din punct de vedere spiritual şi moral, nu existau deosebiri între fiii aceluiaşi popor, indiferent de munca pe care o fac. Ceea ce aprecia, deasupra tuturora, Legiunea, era corectitudinea şi capacitatea de jertfă a individului.

Corneliu Codreanu îşi fixase încă din 1920 atitudinea faţă de clasa muncitoare, pe când lupta împotriva comunismului, sub comanda muncitorului Constantin Panciu, în „Garda Conştiinţei Naţionale”…El combătuse tendinţele ce predominau pe-atunci în masa muncitorească, acelea de asociere cu elemente străine şi chiar duşmane statului românesc, în lupta pentru obţinerea unei ameliorări a condiţiilor de viaţă; dar, cu egală energie, el s-a ridicat şi contra clasei dirigiuitoare care, sub acoperământul unui patriotism comod şi ipocrit, voia să perpetueze exploatarea poporului muncitor.

Adresându-se muncitorilor, cu ocazia creării noului corp, Corneliu Codreanu, în sensul opus tuturor celorlalţi şefi şi reprezentanţi din partide, inclusiv comuniste, NU LE-A PROMIS NIMIC. Dimpotrivă, acestor oameni nenorociţi, ce nu cunoscuseră decât foamea, brutalităţile, nedreptăţile şi umilinţele, el le-a cerut să fie gata să dea totul pentru naţiune, la fel ca şi celorlalţi legionari: „Să dăm tot ce avem perntru neamul nostru, luptând din toate puterile împotriva tuturor acelora care-l fură, exploatează şi dezonorează, ameninţându-i existenţa.

Neamul legionar când va învia, ieşind triumfător pe baza luptelor şi jertfelor noastre, ne va răsplăti pe fiecare după merit şi după fapte: cu belşugul şi dreptatea care se vor revărsa peste noi, sau cu moartea şi blestemul.

La datorie deci! Dar să vină numai acela care poate păşi cu hotărire, cu încredere neşovăitoare şi cu inimă de frate în aceste rânduri sfinte.

În lupta voastră de acum, aţi rătăcit pe sute de cărări piezişe şi aţi fost învinşi. Toate încercările voastre au fost zdrobite.

De data aceasta veţi birui sub semnul legionar, jertfa voastră va fi răsplătită cu răsplata de învingători şi de stăpâni de ţară”.

(Circulara: „Înfiinţarea Corpului Muncitorimii Legionare) corneliu Codreanu a ţinut să repete în această Circulară ceea ce deja spusese în 1920: LEGIUNEA NU SE ANGAJEAZĂ, ÎN LUPTELE SOCIALE, ÎN FAVOAREA UNEI SINGURE CLASE. Ea a angajat lupta de ansamblu în favoarea totalităţii naţiunii şi a tuturor claselor sociale ce vor beneficia în momentul victoriei. Îndată ce neamul va ajunge stăpân pe destinul lui, el va reda dreptatea şi pentru muncitor, nu în calitatea de membru al unei clase sociale, ci în aceea de parte integrantă a naţiunii. Muncitorii vor lua parte, în deplină egalitate, cu toţi cetăţenii ţării, la datorii şi răspunderi, dar şi la onoruri, drepturi şi recompense.

Corneliu Codreanu a numit, ca şef al muncitorilor legionari, pe inginerul Gheorghe CLIME. Clime era un bărbat vârstnic atunci când a primit comanda noului corp. făcuse războiul şi obţinuse gradul de căpitan. La demobilizare, în calitate de inginer, a găsit toate căile deschise în faţa lui, pentru a-şi face o strălucită carieră, îmbogăţindu-se şi bucurându-se de o viaţă confortabilă. Inginerul Clime era un mare patriot şi nu putea asista cu indiferenţă la distrugerea ţării, pe care o pregăteau sub ochii lui partidele politice. Din această cauză, el s-a aruncat cu pasiune în vâltoarea luptelor mişcării naţionaliste. A militat mai întâi în „Liga Apărării Naţional Creştine” a prof. Cuza, ca Vice-preşedinte al organizaţiei regionale Moldova. Prăbuşirea Ligii l-a afectat enorm.

Când a aflat de crearea „Legiunii Arhanghelul Mihail”, şi-a dat imediat adeeziunea. Din acel moment n-a mai trăit decât pentru Mişcarea Legionară, acceptând toate privaţiunile, toate sacrificiile, spre a fi prezent în permanenţă în luptă.

Era un om de o mare energie şi de o totală cinste, a cărui capacitate de lucru şi rezistenţă deveniseră proverbiale. După procesul din 1934, în care figura şi el, ca acuzat, sub inculparea de a fi participat la complotul contra lui Duca, Căpitanul l-a reţinut lângă el, la Bucureşti, şi I-a încredinţat „Biroul organizatoric”.

Trăsătura caracteristică a spiritului era un devotament fără margini faţă de Corneliu Zelea Codreanu. Această credinţă în calităţile superioare ale aceluia care conducea Legiunea s-a manifestat în toate actele vieţii sale. Întreaga lui fiinţă vibra de ardoare şi de entuziasm ce nu l-au părăsit niciodată în raporturile cu legionarii. Facultatea de iubire şi de înţelegere era atât de profundă, aşa de puternică, încât radia şi în jurul lui. Se zicea că oricine vorbeşte cu Clime înţelege necesitatea iubirii neamului omenesc. Acestui om, dotat cu excepţionale calităţi, Căpitanul I-a încredinţat comanda noului corp legionar.

Ing. Clime a trecut imediat la organizarea Corpului. Cuiburile de muncitori din toată ţara au fost detaşate din „organizaţiile de bază” şi au intrat sub comandament nou. După ogigantică muncă de mai multe luni, Clime a putut raporta Căpitanului primele rezultate: „Corpul Muncitoresc Legionar” fusese constituit în întreaga ţară şi funcţiona din plin.

Făurirea noului organism a avut efecte benefice asupra maselor muncitoare şi a antrenat asupra maselor muncitoare şi a antrenat represiuni adânci: COMUNISMUL pierdea definitiv bătălia printre muncitori. MEDIUL SĂU DE PREDILECŢIE ÎN VEDEREA AGITAŢIEI ŞI RECRUTĂRII DE MEMBRI. MUNCITORII S-AU ÎNROLAT ÎN MASĂ SUB DRAPELUL Legiunii. Şi-au deschis ochii şi au priceput cine erau acei care luptau pentru dreptate şi sufereau prigoane. Într-adevăr, împotriva legionarilor s-a dezlănţuit toată furia guvernului, în vreme ce comuniştii erau trataţi cu indulgenţă.

Curând, aceşti lucrători, încadraţi în Mişcare, au avut prilejul să facă o experienţa amară pe propria lor piele. În întreprinderile în care munceau, erau supuşi la tot felul de sicanii. Autorităţile cereau şefilor de întreprinderi să denunţe poliţiei pe muncitorii legionari şi să-i concedieze pe cei mai conştiincioşi şi mai activi, calificându-i drept „recalcitranţi”…Autorităţile îşi imaginau că muncitorii, întrucât erau oameni simpli, în faţa ameninţării de a-şi pierde pâinea zilnică, vor renunţa la aceste „prostii”…Unii au cedat intimidării, fără îndoială, dar trebuie spus că astfel de cazuri au fost extrem de rare. Cele două presiuni combinate, aceea a autorităţilor şi aceea a întreprinderilor, n-au putut da rezultate scontate. „Corpul Muncitor Legionar” creştea şi se dezvolta. Sute de cuiburi noi se constituiau. Marile întreprinderi publice şi particulare, în special, erau puternic încadrate într-o reţea de cuiburi legionare.

Pentru a sublinia stima de care se bucura masa muncitoare în sânul Mişcării, studenţii din Bucureşti, la sugestia Căpitanului, au invitat o delegaţie de conducători muncitori la serbarea de la 10 Decembrie 1936 (Sărbătoarea Naţională a Studenţilor români), rugând-o să ia loc în tribuna de onoare şi să prezideze cu ei solemnităţile. Începând cu acea dată, cele două corpuri au fraternizat; şi astfel s-a născut tradiţia luptei comune a studenţilor şi muncitorilor. Sunt aceia care totdeauna au constituit trupele de şoc ale Mişcării, şi care au avut de suferit cele mai grele pierderi de-a lungul prigoanelor ulterioare.