7) CHESTIUNEA VIOLENŢELOR LEGIONARE: RĂSPUNSUL MEMORABIL AL LUI MOŢA.

În anul 1936, în pofida unei aparente linişti, în culisele politicii româneşti, se continua conspiraţia împotriva Mişcării Legionare. Duşmanii, exasperaţi de rezistenţa pe care o întâlneau în efortul lor de a capta tineretul legionar, s-au gândit la decalanşarea unei noi terori, mult mai sângeroase decât aceea din 1933. Rezultatul trebuia să fie lichidarea în masă a cadrelor legionare.

La Congresul studenţesc de la Tg. Mureş, chestiunea aceasta a fost dezbătută pe larg, şi, ca rezultat al acestor discuţii, s-au constituit echipele de pedepsire a membrilor camarilei, apreciaţi drept instigatori principali ai proiectului asasinării Căpitanului.

Paralel cu aceste manifestări, Ion Moţa s-a arătat el însuşi preocupat de ameninţarea noii terori; în termeni categorici, a avertizat pe complotiştii de la Palat de ceea ce I-ar fi aşteptat dacă ar fi voit să atenteze la viaţa Căpitanului. Toată tentativa nouă de distruger a Mişcării Legionare ar fi primit o replică promptă şi nemiloasă. Hidra de la Palat trebuia lovită de moarte.

La al doilea Congres al Asociaţiei „Generaţia Mişcării studenţeşti din 1922”, care a avut loc la 18 şi 19 Aprilie 1936, Moţa a închis dezbaterile prin următoarea declaraţie: „…Pe de altă parte, Congresul îşi exprimă hotărârea, în numele tinerei generaţii a mişcării studenţeşti din ultimii 14 ani, să se apere împotriva tentativelor acestora, cu toată vigoarea unei legitime defensive, şi să arate ţării întregi că mişcarea noastră nu va putea fi doborâtă prin unul sau două asasinate, ori prin inutile dizolvări; nu va fi decât atunci când zeci de mii de tineri care o reprezintă vor fi coborât în mormânt”.

Pentru a conferi o mai mare pregnanţă declaraţiei sale, Moţa a adus precizări asupra acestui subiect. În vara lui 1937, aflându-se în tabăra de odihnă de la Carmen-Sylva, a dat dispoziţii pentru ca o organizaţie specială să fie creată. Necunoscută chiar şi de masa legionară, organizaţia aceasta secretă trebuia să intre în acţiune împotriva guvernului şi a membrilor forţei oculte întărite la Palat, îndată ce ar fi fost semnalat cel mai mic atentat în contra lui Corneliu Codreanu. Organizaţia se afla sub conducerea personală a lui Ion Moţa.

Persoanele vizate au luat cunoştinţă, desigur de existenţa acestei organizaţii. Înfricoşate de teribilele urmări ale manevrelor lor, ele s-au închis din nou în tăcere şi inacţiune, renunţând, pentru câtva timp, la realizarea planurilor lor tenebroase.

În vara aceluiaşi an 1936, revoltat de o nouă campanie de presă împotriva Mişcării Legionare, campanie ce nu făcea decât să repete imfamii, care caracterizează Legiunea de a fi „anarhică”, „teroristă”, „subversivă”, Moţa a dat un răspuns memorabil calomniatorilor acestora: „…Tineretul naţionalist legionar nu este deloc anarhic. El nu practică violenţa în virtutea vreunui principiu nihilist, şi mai puţin ca metodă generală de luptă. Tineretul nostru este strâns legat de ideea de ordine, ordine morală înainte de toate, ordine naţională apoi, şi chiar ordine legală. Dovada este că el se înfăţişează din propria luivoinţă în faţa autorităţilor legale (chiar de poate să evite aceasta). Acest tineret declară că normele legale îi sunt suficiente pentru a-şi îndeplini misiunea şi a învinge.

Dar, când oamenii, înspăimântaţi de progresul normal şi legal al acestui tineret, concep şi pun în aplicare, primii trecerea în afara legii a acestui tineret, problema ia un alt aspect. În faţa mijloacelor cele mai perfide (dizolvări, asasinate, comploturi împotriva conducătorilor, cumpărare şi încurajare de trădători etc.), noi vrem ca să se ştie că nu putem fi resemnaţi şi să acceptăm înfrângerea prin asemenea lovituri imorale, ilegale şi neloiale; noi înţelegem să răspundem prin toate mijloacele pe care ni le dă dreptul cel mai legitim de apărare.

Afirmaţiile noastre pot fi combătute foarte uşor de către adversari, susţinându-se că ele nu sunt adevărate; că provocările de care vorbim, atacurile infame, imorale şi ilegale de care ne plângem nu sunt decât produsul imaginaţiei noastre: „-Voi aţi început conspiraţiile şi violenţele!” – spun ei. Totuşi, noi afirmăm, în faţa lui Dumnezeu şi în faţa Istoriei, că violenţele noastre au fost întotdeauna acte de apărare şi riposte legitime. Iniţiativa ilegalităţilor şi a violenţelor revine în întregime duşmanilor noştri. Dumnezeu şi Istoria vor decide asupra acestei chestiuni a priorităţii atacului nedrept, şi deci justificarea unei violenţe sau a alteia.

Şi dacă, în viitor, aceşti politicieni vor cu adevărat pacea şi liniştea în ţară, atunci să se ferească de nenorocirwea de a încerca să mai conspire împotriva noastră, să ne mai pună în afara legii, să ne mai smulgă dreptul la o luptă egală şi cavalerească. Astfel ei vor avea linişte şi pace.

Dar, dacă violenţele şi conspiraţiile lor continuă, se vor lovi de acest tineret care-şi va apăra cu înverşunare misiunea şi idealul lui”.