2) Congresul studenţesc de la Târgu-Mureş

Congresul studenţesc de la Craiova din aprilie 1935, a reprezentat, pentru studenţii din toate Universităţile, o vibrantă mărturie de credinţă în Legiune şi în Căpitan. Nu numai conducerea centrală a studenţilor era legionară, dar miile de studenţi participanţi şi-au dat în masă adeziunea la Mişcare. Congresul de anul următor a avut loc, între 2 şi 5 Aprilie 1936, la Târgu-Mureş, oraş situat în inima Transilvaniei.

Guvernul îşi dădu mai întâi aprobarea pentru acest Congres de la data fixată; însă şi-a schimbat, apoi, părerea, şi a hotărât să-l împiedice. Modul în care a procedat dovedea o voinţă deliberată de provocare de incidente. Fără nici un aviz prealabil, atunci când studenţii din toate Centrele universitare se găseau pe drum, puternice contingente de jandarmi au fost concentrate în toate nodurile de cale ferată ce duceau spre Târgu-Mureş, cu ordinul de a opri trenurile speciale ce se îndreptau către acest oraş. Cum era de aşteptat, miile de studenţi refuzaseră să se supună acestui contraordin de ultimă oră, şi opuseră o vie rezistenţă. Au avut loc nişte busculade, jandarmii au fost alungaţi din gări şi de pe calea ferată. Pe urmă, studenţii, urcaţi pe locomotive şi înlocuind pe mecanicii timoraţi, au condus ei înşişi trenurile până la destinaţie, fără cel mai mic accident. După aceste peripeţii, studenţii, care se apropiau pe trei coloane, una de la Bucureşti, alta din Moldova şi ultima de la Cluj, au putut pătrunde în oraş, unde autorităţile i-au lăsat în pace.

Congresul se derulă în perfectă ordine. Nici un incident nu se produse, nici măcar un geam spart, în ciuda prezenţei populaţiei evreieşti. Pentru evitarea acţiunii elementelor provocatoare, studenţii au organizat propriul serviciu de poliţie şi, la cea mai mică veleitate de dezordine, responsabilul primea o corecţie şi era expulzat din oraş.

Guvernul ştia că acolo unde răspunderea unei reuniuni intră în mâinile legionarilor, nu există dezordine. Dar guvernul nu voia ordine, lui îi trebuiau tulburări. Şi cum dezordinile aşteptate nu se produceau, guvernul se însărcină să le provoace. Cu această intenţie, cum s-a mai spus, forţe jandarmereşti au fost însărcinate să blocheze căile ferate şi a trebuit conducătorilor studenţilor mult sânge rece pentru ca să nu curgă şi sânge cald, cum dorea guvernul. Conducerea Uniunii şi aceea a Centrului studenţesc Bucureşti, responsabili cu organizarea Congresului, nu mai erau acelea de anul trecut. La ultimile alegeri fuseseră aleşi, ca preşedinte al Centrului Bucureşti, teologul Viorel Trifa, apreciat de Căpitan pentru darurile sale de orator şi de organizator; preşedinte al Uniunii Studenţilor a fost ales Gheorghe Furdui.

Congresul de la Tg. Mureş a avut o caracteristică diferită de acela din anul precedent. În timp ce la Craiova, nota dominantă a Congresului a fost afirmarea credinţei legionare a corpului studenţesc, la Tg. Mureş dezbaterile luară un caracter mai dur: au fost denunţate deschis şi atacate Forţele Oculte, care conduceau politica ţării şi care erau răspunzătoare şi de prigoana tineretului universitar. Studenţii au trecut la ofensivă, pentru că, în primăvara lui 1936, se vorbea, în cercurile Capitalei, de o nouă operaţiune a poliţiei împotriva Mişcării, în stilul aceleia din 1933. Se preciza că obiectivul principal al noii prigoane ar fi lichidarea lui Corneliu Codreanu. Se cunoştea bine cine conspiră contra Căpitanului şi cine-l presează pe Rege să treacă la o acţiune decisivă, de care el îşi asuma personal responsabilitatea.

Alarmaţi de aceste informaţii, a căror sursă putea fi regăsită în propriile culise ale Palatului, conducătorii studenţimii consideră că-i de datoria lor să dea un sever avertisment aţâţătorilor de comploturi şi de noi persecuţii; şi aceasta pentru a înăbuşi în faşă orice tentativă de executare a planului. Ei nu se atingeau de persoana Regelui; dar denunţau public persoanele care împing la asasinarea lui Corneliu Codreanu, prevenindu-le că, în cazul în care planul lor criminal ar fi pus în aplicare, propriile lor vieţi nu vor fi cruţate.

Avertismentul, de data aceasta, nu se limita la o simplă declaraţie verbală făcută în faţa miiilor de studenţi; el a fost urmat de un început de realizare şi s-au constituit echipe de studenţi gata să intre în acţiune împotriva celora care conspirau la umbra Tronului, dacă persistau în planurile lor. Erau vizaţi în primul rând: Elena Lupescu, Virgil Madgearu, generalul Gabriel Marinescu, Armand Călinescu şi chestorul Parizianu.

Numeroşi au fost aceia care s-au pronunţat împotriva Puterilor Oculte: preşedintele Uniunii, Gh. Furdui, toţi reprezentanţii celorlalte centre studenţeşti şi de asemenea Emil Bulbuc, Virgil Rădulescu, Paul Craja şi Alexandru Cantacuzino. După aceste declaraţii, şefii deechipă au depus jurământul în faţa Congresului întreg, luându-şi angajamentul să lovească individual persoanele implicate în conspiraţie, dacă ele ar fi trecut la fapte şi şi-ar fi pus în aplicare planul lor.

Aceste declaraţii categorice de la Congres, în chestiunea Forţelor Oculte, şi constituirea de echipe punitive au permis câştigarea unui an de linişte. Tătărăscu nu era omul să înfrunte Mişcarea. Amintirile lui 1933 erau prea vii pentru a nu-l obseda. Camarila, neputincioasă să-şi găsească instrumente indispensabile, a fost constrânsă să-şi amâne pentru mai târziu planurile ei de exterminare a căpeteniilor Legiunii. În tot anul 1936, Palatul s-a menţinut în stare defensivă, preferând să continue tactica mijloacelor „salvatoare”.

Constituirea acestor echipe nu reprezenta o ameninţare de moarte propriu zisă împotriva persoanelor vizate, ci o asigurare de represalii,în cazul în care ele şi-ar pune în execuţie planul. Era un angajament de principiu, împotriva ameninţării reale şi permanente, ce nu aştepta decât momentul favorabil pentru a trece la faza de realizare.

Deşi nu exista nici un delict propriu-zis, guvernul se socotea de drept să ordone urmărirea şi punerea sub acuzare a conducătorilor studenţilor. Or, dacă declaraţiile de la Congres şi deciziile luate, meritau urmări penale, era logic să se cerceteze şi persoanele ce urzeau asasinarea lui Corneliu Codreanu. Dar, aceste persoane erau „tabu”…Ele puteau să conspire în toată liniştea, fără să se teamă de nici o urmărire, fiindcă erau acoperite de autoritatea regală.

Procesul conducătorilor studenţilor a fost transferat de la Tg. Mureş la Braşov, unde guvernul nădăjduia să găsească judecători mai docili. După mai multe amânări, Tribunalul militar din Braşov condamnă de la 17 mai şi 12 Octombrie 1937, la pedepse variind între 6 luni la un an închisoare, cu suspendare.