12) OMUL CORECT.

După uraganul din 1933-1934, Corneliu Codreanu avu imensa satisfacţie să constate că legionarii trecuseră cu succes examenul luptelor şi al închisorilor. De-a lungul acestor încercări, se cristalizase omul de credinţă, omul viteaz, omul de sacrificiu, omul care nu se teme de suferinţe, de torturi şi de moarte. Comportamentul în taberele de muncă dovedise că legionarii înţeleseseră sensul constructiv al muncii şi că România nu putea fi restaurată decât printr-un effort colectiv şi disciplinat.

Şi totuşi, Căpitanul nu era satisfăcut. El mai constata slăbiciuni în educaţia legionară. Căci, în concepţia lui, a fi legionar însemna să realizezi o armonie a calităţilor, iar nu o simplă dezvoltare unilaterală, chiar dacă eşti perfect.

După reluarea activităţilor Mişcării, la începutul lui 1935, ceea ce-l preocupa cel mai mult, în educaţia legionară, era crearea noţiunii de „Om corect”…El constatase cu durere că, pentru cea mai mare parte dintre legionari, încă îmbâcsiţi de vechea mentalitate, noţiunea de corectitudine nu era suficient de clară. Ceea ce înţelegea Corneliu Codreanu prin „corectitudine” nu se limita la aceste chestiuni, în genere cunoscute sub numele de „comportare onestă”, precum cinstea în gestiunea banilor altora, publici sau privaţi. Noţiunea lui avea un conţinut mult mai amplu. „Omul corect” era acela în care aparenţa şi realitatea, exteriorul şi interiorul motivelor tindeau să se confundă. Nu era incorect legionarul care-şi declara puterile insuficiente pentru realizarea unui lucru ce-i fusese cerut de şefii lui. Era incorect legionarul care-şi lua anumite angajamente, şi apoi nu şi le ţinea. Era incorect legionarul ce se declara mai viteaz decât era în realitate, şi care, în momentul luptei, se eschiva sau dezerta. Era incorect legionarul care făcea exces de loialitate faţă de şef, pentru ca pe urmă, într-o situaţie grea, să-l renege. Era incorect legionarul care se ducea la biserică şi se prosterna spre a urma, din punct de vedere exterior, spiritualitatea creştină a Mişcării, dar care, în forul lui interior, era ateu. În materie de gestiune a banului public, nu era suficient ca legionarul să-şi însuşească aceşti bani prin mijloace frauduloase; trebuia ca legionarul să vegheze pentru ca acest ban să nu fie prădat de alţii, sau rău folosit. Neglijenţa în materie de bani publici era socotită o incorectitudine.

Iată cum descria Corneliu Codreanu pe „omul nou”: „Am creat până acum: omul de credinţă, omul viteaz, omul de jertfă.acum ne trebuieşte: omul corect.

Corect din toate punctele de vedere: în raport cu el, în raport cu lumea din afară (ţinută, atitudine, bună credinţă, respect etc.), în raport cu organizaţia, în raport cu camarazii, în raport cu şefii, în raport cu ţara, în raport cu Dumnezeu.

Există în lume: om şiret, om pezevenchiu, om secătură, om şmecher, om canalie. Ardeţi în focul cel mai mistuitor amintirea acestor oameni.

Un legionar nu poate fi aşa. El trebuiesă poarte pecetea: om corect.

În aşa fel să se poarte legionarii, încât să apară o formulă publică: ESTE CORECT CA UN LEGIONAR”.

(Circulară destinată legionarilor din „Tabăra Arnota”, 20 Iulie 1935).

Şi preciza, în altă parte: „Incorect nu înseamnă numaidecât hoţ. Înseamnă şi insuficientă grijă, ordine, scrupulozitate, în materie de bani care nu-i aparţin.

Nici un drept nu putem avea, nici o pretenţie de guvernare, nici o critică sau înfierare a politicianismului incorect nu putem face, dacă noi înşine nu suntem corecţi”.

(Circulară la schimbarea cadrelor, 12 Noiembrie 1936).

În toate circulările publice,Căpitanul punea accentul pe „omul corect”…El simţea că, fără crearea acestui „om corect”, nu se putea realiza marea revoluţie spirituală. Multe nenorociri în viaţa naţiunilor se datorează faptului că oamenii tind să pară mai buni şi mai mari decât în realitate. Ei îşi asumă obligaţii care le depăşesc puterile, mânaţi de ambiţii frivole. Căpitanul cerea legionarilor să nu-şi asume false aparenţe, să nu-şi ia „poze legionare”, să nu se arate mai mari decât sunt. Să rămâi „tu însuţi” cu defectele tale, cu limitele şi posibilităţile tale. El cerea, în alţi termeni, „să aibă caracter”…Ca ei să-şi fixeze limitele sacrificiului; dar o dată luat un angajament, cu toată luciditatea de spirit, cuvântul trebuie ţinut. Prefera un sacrificiu modest, dar făcut conştiincios şi cu dragoste. Un măturător de stradă, care-şi execută munca lui în mod conştiincios este multamai demn de admiraţie decât un înalt funcţionar leneş,neglijent ori incapabil.