13) O CONCEPŢIE NOUĂ ASUPRA PEDEPSEI.

În domeniul educaţiei, Corneliu Codreanu nu era un teoretician abstract sau steril. El nu arăta doar binele, îl recomanda altora. Era un pedagog. Principiile stabilite erau de îndată aplicate în cadrul organizaţiei pe care o conducea.

Îndeosebi preocuparea educativă lua la el o cale inversă: de la acţiune la principii, de la acte înfăptuite la concepţia de viaţă legionară. Ca şef aş Mişcării, era informat de o serie de fapte din lumea legionară, bune sau rele. Nu pierdea niciodată ocazia de a pune în evidenţă valoarea lor educativă. Cea mai mare parte a acestor observaţii, fiind verbale, s-au pierdut. Unele dintre ele, totuşi se găsesc consemnate în Circulările sale.

Observaţiile cu caracter educativ ale lui Corneliu Codreanu se reduc de obicei la câteva linii; însă concizia nu diminuează cu nimic importanţa lor. În ele se reflectă întreaga gândire a Căpitanului, aşa cum cerul se oglindeşte într-o picătură de rouă.

Refuzul unui legionar de a executa pedeapsa ce i s-a dat de către Consiliul legionar de judecată, oferă lui Corneliu Codreanu prilejul să precizeze sensul acţiunii în doctrina legionară. Aducea idei noi, care înnobilau concepţia asupra pedepsei. Toţi oamenii, explică el, fug de pedeapsă, o consideră infamantă, ca un lucru care-i micşorează personalitatea. În contradicţie cu această mentalitate, Corneliu Codreanu descoperă latura constructivă a sancţiunii, înţelesul ei creator, atât pentru individ, cât şi pentru societate. El transformă pedeapsa într-un factor de realizare a „omului nou”.

„Vreau să vă fac cunoscut tuturor legionarilor, prin această Circulară că atunci când ei comit o greşeală sau se abat de la drumul legionar, trebuie să-şi recunoască greşeala şi să o plătească prin pedeapsă. Legionarul va trebui să zică: -Am greşit, dar am plătit. Nu sunt deci dator nimănui.

În al doilea rând, aş vrea să dispară din mentalitatea legionară concepţia că a plăti prin sancţiune un rău comis este ceva ruşinos. Nu! E un lucru sfânt, pentru că acela poartă remediul unei nedreptăţi comise, şi restabileşte un echilibru care a fost suprimat.

Nimeni nu-i pierdut pentru că primeşte o pedeapsă; suntem cu toţii pierduţi atunci când închidem ochii în faţa greşelilor legionarilor, atunci când rupem linia noastră de viaţă, propriile legi, în virtutea cărora trăim ca legionari pe această lume”.

(Circulară asupra pedepsei legionare).

În concepţia lui Corneliu Codreanu, deci, pedeapsa constituie un instrument pedagogic de o înaltă valoare educativă, care trebuie utilizat la maxim de şef. Efectele educative ale educaţiei ale sancţiunii sunt următoarele:

— Eliberează pe individ de o povară spirituală. Simţindu-se vinovat faţă de Mişcare, el nu mai poate acţiona cu curăţenia de odinioară. Odată pedeapsa făcută, el revine în starea de puritate faţă de organizaţie.

— Nu frustrează conştiinţa celorlalţi camarazi. O dată greşeala plătită, fostul vinovat nu mai datorează nimic nimănui. El revine în luptă, cu drepturi egale. Nimeni nu-i poate imputa nimic, căci şi-a plătit greşeala.

— În ordine morală, primirea unei sancţiuni echivalează cu repetarea unui rău comis.

— O organizaţie care acoperă greşelile membrilor ei este pierdută, fiindcă trăieşte în virtutea unor anumite legi. Dacă aceste legi sunt violate, azi de unul, mâine de altul, fără ca să reacţioneze conducerea, atunci organizaţia se pierde sau se transformă în altceva, într-o asociaţie de interese şi de interesaţi.

Pedeapsa salvează originalitatea politică şi spirituală a Mişcării, ca şi personalitatea legionarului căruia i-a fost aplicată.