3) POLITICA EXTERNĂ A NOULUI PARTID.

Astfel, dacă în structura sa internă, noul partid „Totul pentru Ţară”, nu se deosebea decât nominal de vechile organizaţii legionare, existente până în 1933, în proiecţia externă el nu se îndepărta cu un deget de orientarea fixată în anii precedenţi de Corneliu Codreanu.

Căpitanul şi-a manifestat devreme, de pe când era student, simpatia pentru mişcările naţionaliste din Europa şi pentru statele născute din eforturile acestor mişcări, cunoscute mai târziu sub denumirea de „Puterile Axei”.

„Există, spunea el, o legătură de simpatie între toţi acei care în diferite părţi ale pământului îşi servesc neamul, după cum există o legătură de simpatie între toţi acei care lucrează la nimicirea neamurilor” (44).

Inima lui, şi aceea a tuturor naţionaliştilor români, datorită afinităţii ideologice şi spirituale, bătea alături de toţi naţionaliştii din Europa. Orice succes al forţelor patriotice şi creştine din alte ţări era privită, de tineretul român, ca o victorie personală şi ca o confirmare a propriei sale lupte. Se simţeau pe calea adevărului, căci, în alte ţări, aceleaşi idei, pe care ei înşişi le recunoşteau, se impuneau în viaţa publică!

„Marşul asupra Romei” al lui Mussolini, din Octombrie 1922, îl surprinsese pe Corneliu Codreanu la Berlin, unde-şi făcea studiile. Iată propriile sale vorbe, la aflarea biruinţei mişcării fasciste din Italia:„…Tot acolo la Berlin şi cam în acelaşi timp, am auzit vestea uriaşei izbucniri fasciste: marşul asupra Romei şi victoria lui Mussolini. M-am bucurat ca de victoria tării mele…

Mussolini, viteazul care călca balaurul în picioare, era din lumea noatră, de aceea toate capetele de balaur se năpusteau asupra lui jurându-i moarte. Pentru noi ceilalţi, el va fi un luceafăr luminos care ne va da speranţe; ne va fi dovada vie că hidra poate fi învinsă. O dovadă a posibilităţilor noastre de biruinţă” (45).

Reiese net, din gândirea lui, că toţi acei care profesează o doctrină naţionalistă simt o înclinaţie naturală în a se căuta şi a forma un front comun împotriva acelora care lută pentru distrugerea naţiunilor.

Când Mişcarea Legionară s-a constituit în organizaţie puternică devenind o realitate incontestabilă în viaţa politică din ţara noastră, Corneliu Codreanu a depăşit „faza simpatiei naturale”, caracteristică anilor tinereţii sale. A căutat să examineze cu ochi critici interesele României în ansamblul vieţii internaţionale. De astă dată, nu mai era de stat conştient de răspunderile lui în faţa naţiunii. Căci el putea să ajungă foarte bine la concluzia că apropierea ţării noastre de un stat ieşit de pe urma unei revoluţii naţionale nu convine deloc intereselor fundamentale, cum istoria ne-a arătat-o într-atâtea exemple.

Corneliu Codreanu a avut bucuria să constate că n-avea nimic de modificat din primele sale instituţii asupra fenomenului naţionalist din Europa, şi că interesele vitale din România din jurul anilor 1930-1933 se armonizau perfect cu tendinţele mişcărilor de dreapta. Aceste mişcări se opuneau cu înverşunare bolşevismului; şi ţara noastră era ameninţată pe Nistru de un stat bolşevic ce propaga ideea revoluţiei mondiale şi distrugerea ordinei naţionale şi creştine a lumii.

Cea dintâi declaraţie solemnă a lui Corneliu Codreanu de politică externă, în dubla sa calitate de şef al unui tânăr grup naţionalist şi de deputat, a avut loc la 3 Decembrie 1931, cu ocazia „Discuţiei la Mesaj”: „Domnilor deputaţi, priviţi Europa. Există două extreme puternice: extrema dreaptă şi extremă stângă care se consolidează. La un anumit moment, una din aceste extreme va învinge. Ei bine, eu vă întreb, mai ales pe dumneavoastră, care aţi fost supuşi mereu Europei şi aţi tremurat la cea mai mică suflare de vânt: într-o Europă în care va birui una din extreme, aţi putea rezista curentului din această Europă?

În ceea ce priveşte orientarea noastră dacă este de ales între aceste două extreme, noi suntem dintre aceia care cred că soarele răsare la Roma şi nu la Moscova”.

Roma reprezintă polul naţionalismului european, în timp ce moscova pe acela al hidrei bolşevice care-şi întindea tentaculele şi asupra ţării noastre.

Căpitanul a ales Roma nu doar din simpatie pentru alte mişcări naţionaliste; nu numai pentru că Roma a zămislit fiinţa noastră etnică acuma două mii de ani; ci şi întrucât constantele politicii externe româneşti reclamau o apropiere către Italia. Pentru România, duşmanul nr. 1 era Rusia sovietică, şi toţi aceia care puteau să ajute, pentru a îndigui invadarea ţării de către armatele roşii, deveneau aliatul nostru firesc. Vechiul sistem de alianţe, garantat de forţa franceză pe continent, intrase în criză sub presiunea celor două extreme; România era obligată să-şi caute o nouă orientare, alăturându-se uneia dintre ele.

În momentul întemeierii partidului „Totul pentru Ţară”, în Martie 1935, raţiunile care-l determinaseră pe Căpitan să facă declaraţia din 1931 deveniseră evidente pentru toată lumea. Nimeni nu mai putea contesta că lumea se îndreaptă vertiginos spre aceste extreme şi că România trebuia să aleagă Roma în interesul propriei sale securităţi. În Ianuarie 1933, Hitler devenise Cancelarul Germaniei şi, de atunci, mergea din victorie în victorie. Naţionalismul european devenise, prin victoria naţional-socialismului din Germania, forţa politică şi militară dominantă pe continent.

O lună după constituirea partidului „Totul pentru Ţară”, generalul Cantacuzino fixează şi linia politică externă a noului partid. Într-un manifest difuzat în Aprilie 1935, el preconizează ideea unei „LIGI EUROPENE ANTICOMUNISTE”, având drept nucleu Franţa, Germania, şi Italia, la care trebuia să adere, ca a patra forţă, România. Într-un anume sens, era reluarea proiectului „Pactului celor Patru” din 1933, care, se ştie, a eşuat din cauza neratificării lui de către Parlamentul francez.

Generalul Cantacuzino nu considera oportună intrarea Angliei în această alianţă anticomunistă, interesele britanice neputându-se armoniza cu acelea ale Europei. Numai prin constituirea acestei coaliţii, zicea Generalul, se va putea evita subjugarea Europei de către Moscova şi asigurarea păcii pe continent.