[Moartea lui Ștefan cel Mare și Sfânt]

Anul 1504

Ștefan al cincilea, domnul Moldovei, coroana vitejilor, în anul trecut luase Pocuția de la poloni, ci bătrân și bolnav fiind și apropiindu-se de moarte, iarăși o au dat îndărăpt, în anul de-acum, căci scrie Cromer : „În vremea aceea Moldova s-au prigonit și năcăjit de polonii noștri, așa, cât Ștefan au trebuit se-și scoată oastea din tărimile Pocuției, mai vârtos că el avea prea mare durere de picioare, din care mai pe urmă, nu mult timp după aceea, au și murit. Fost-au bărbat ca acela, care pentru inima cea mare, înțelepciunea militărească, știința lucrurilor de război și faptele cele norocoase asupra turcilor, ungurilor, polonilor și a tătarilor, în veci trebuie să se pomenească. Căruia i-au urmat în domnie fiiul său Bogdan (al treilea) Luscul (adică ponihosul, nu orbul de un ochiu). La ai noștri destul le-au fost că au câștigat înapoi Pocuția.” Așișderea scrie Mihovie .

Ioachim Cureu scrie: „În anul 1504 au murit și Ștefan românul, ostașul cel vrednic de vecinică pomenire, care cu mărimea și tărimea sufletului și cu norocul cel bun au sprijinit toate năvălirile turcilor, ale tătarilor, ale ungurilor și ale polonilor, pe care toți, i-au învins cu mari bătăi.” Așișderea scriu Iștvanfi , Brietie și Spondan , care vaeră pe Ștefan V că n-au fost unit cu beserica Romei.

Miron logofătul, care mai bine au știut lucrurile și obiceiurile Moldovei cele din lăuntru, decât streinii, așa scrie despre Ștefan al cincilea: „În anul 7012, nu mult timp dacă s-au întors Ștefan Vodă de la Pocuția la Suceava, fiind bătrân, bolnav și slab, ca un om, care au fost întru atâtea războae și ostenele și neodihne, în 47 de ani și mai bine, în toate părțile de se bătea cu toți, și după multe războae cu noroc ce au făcut cu mare laudă, au reposat marți, iulie 2. Fost-au acest Ștefan Vodă, om nu mare la stat, mânios și grabnic a vărsa sânge nevinovat; de multe ori la ospețe omorea fără de judecată; iară de alta, era om întreg la fire, nu leneș și lucrul său îl știa apăra foarte bine și unde nu gândeai, acolo îl aflai. La lucrurile de război era meșter și unde era greu, se nevoia de însuș se vârea, ca văzându-l ai săi, se nu se îndărăpniceze și pentru aceea rar război era de nu învingea și unde îl învingea alții, nu perdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, se rădica de-asupra biruitoriului... Iară pe Ștefan Vodă l-au îngropat țeara cu multă jele și plângere, la mânăstirea Putnei, care este de dânsul făcută... După moartea lui până astăzi îi zic Sântul Ștefan cel Bun, nu pentru suflet, că este în mâna lui Dumnezeu, căci el încă au fost om păcătos, ci pentru lucrurile vitejiei lui, ca nimene din domnii, nici cei mai nainte de el, nici după el au făcut, nici pe el l-au ajuns... Domnit-au acest Ștefan Vodă patruzeci și șepte de ani și doao luni și trei septemâni. Apoi au stătut la domnie fiiul său, Bogdan (al treilea) Vodă, căruia îi zic Orb și Grozav. Ștefan Vodă aproape de moartea sa au chemat vlădicii și toți sfetnicii săi, boierii cei mari și pe alții, câți s-au tâmplat aproape și le-au arătat că nu vor putea ei se țină țeara, cum o au ținut el, ci socotind din toți mai puternic pe turc, au dat învățătură să se închine turcilor.

Dimitrie Cantemir Vodă , despre același Ștefan V, scrie precum urmează:

„Ștefan, prințul Moldovei, au fost viteazul cel mai mare de pe vremea sa. El au învins pe Matiaș, craiul cel lăudat al Ungariei, și au luat de la dânsul munții Ardealului, care până astăzi sunt otarele Moldovei de către apus. El, după mai multe biruințe, au supus șie Pocuția și Podolia și mergând în rând de bătae, cum se cuvine, asupra polonilor, au bătut oastea leșească la Cotnar ș.c. (Precum am scris la anul 1497, după care, acolo aduse ale lui cuvinte, merge mai încolo și zice), toate cetățile dintre Leopoiu și Moldova le-au luat de la poloni. Cu Baiazet Ghilderim au ținut doao bătăi: în cea dintâi s-au învins, întru a doua l-au bătut și după bătae au făcut șepte movile mari din trupurile turcilor celor tăiați, care și Hesarfen, ce s-ar tâlcui: «O mie de viclenșuguri», istoricul cel nelingușitoriu al turcilor încă o mărturisește. El au supus șie Valahia până în București și au pus pe Vintilas ocârmuitoriu peste acest dărab de țeară. El au stăpânit Bessarabia, ce se numește acum Bugeac... Cu un cuvânt, el au prealățit otarăle Moldovei, precum voi arăta mai cu de-a-dinsul, de voi trăi se poci sfârși istoria despre Moldova cea veche și cea nouă. În statul acesta au lăsat lucrurile, când s-au chemat de pe lume, după ce au domnit patruzeci și șepte de ani și cinci luni. Fiiul lui, Bogdan (III), au supus Moldova turcilor. De-aici se numesc moldovenii... de turci bogdani.”

În cartea 3, capul 4, numerul 17, Despre împărăția turcească, în notele la cuvântul Bogdan, același Dimitrie Cantemir Vodă, din hronicile moldovenești, aduce cuvântarea lui Ștefan V către Bogdan III, fiul său, și către moldoveni, făcută mai nainte de moartea sa, cu care i-au îndemnat ca, din bună voia lor, să se supună turcilor, apoi scrie: „Ca se urmeză voiei cei mai de-apoi a tătâne-său, Bogdan întru al șeptelea an al domniei sale au trimis sol la Baiazet II (nu la Soliman II, cum se va arăta la anul 1511) și i-au supus Moldova.” Mai înainte scrisese același Cantemir , așa: „Nu se poate tăgădui că pe muntenii au supus turcii cu armele; pentru aceea au fost că mai de demult ocnele și vămile se cumpăra de la cămara împărătească până la Matheiu Vodă, când înălțindu-se tributul sau haraciul până la 50.000 de taleri, iarăși s-au dat îndărăpt țerei. Iară moldovenii, care din bunăvoința lor, s-au dat pe sine turcilor sub apărare, până la Petru (VI) Rareș, numai bairâm-pișchieși, adică cinste de Paști plătea împăratului turcesc 4.000 de galbeni, 20 de șoimi și 40 de cai moldovenești. Pe vremea acestuia au poftit turcii mai mare sumă de bani sub nume de haraci; ci Petru Rareș au respuns că el își poate da domnia, dară nu poate cinstea sau darul se-l mute în haraci, sau să adaoge la suma, care obicinuise a o trimite împăratului, că aceasta nu stă în puterea lui. Tătuși după ce i-au strâmtorit la cele mai de pe urmă și el au scăpat în Ardeal, turcii nu s-au lăsat de pofta sa și punând următoriu lui Petru Rareș, atâta au suit plata, cât nefericiții moldoveni, peste haraciul cel de 75.000 de taleri, s-au îndatorit a plăti și pentru cinstea de la Paști 50.000 de lei.”

Stricovschi îmblând el prin țările românilor, scrie că au auzit cântarea aceasta despre Ștefan V, domnul Moldovei: „Ștefan, Ștefan voievoda, biial turcov, bil tatarov, biial vugrov, rus i polacov”, adică: „Ștefan , Ștefan-Voevodul, bătu pe turci, bătu pe tătari, bătu pe unguri, pe ruși și pe poloni.”

După sfărmitura Annalilor rusești scrie preavestitul Enghel : „Ștefan au avut 4 feciori, pe Petru, Alexandru și doi Bogdani, după cum am văzut, din mai multe mueri. Dintre acestea au murit Petru, Alexandru, și un Bogdan.” Eu zic: dacă au avut Ștefan V doi Bogdani, pentru ce n-au putut avea și doi Petri? Precum au și avut, că în hrisovul confederației, care l-am adus la anul 1499, se vorbește de mai mulți feciori ai lui Ștefan V și la anul 1527 se va arăta că Petru VI Rareș, domnul Moldovei, au fost feciorul cel mai tiner al lui Ștefan V. Iarăș Enghel scrie: „Bogdan cel cu un ochiu, care se poreclește de istoricii leșești Luscus, feciorul lui Ștefan celui Mare, după însemnarea din Iași, au domnit ani 12, luni 9, adică de la 1504–1517.” Dară Luscus nu însemnează cu un ochiu, ci ponihos.

Mihail Chendeffi de Malomviz încă în anul acesta, 1504, în 19 noemvrie au căpătat slobozenie de la Vladislav al doilea, craiul Ungariei, ca se poată aduce din Țeara Muntenească doaosprăzece corturi de țigani și se le așeze în bunurile sale, cele din Ardeal, precum arată hrisovul de la Cornides .