[Războiul țărănesc de sub conducerea lui Gh. Doja]

Anul 1514

Acesta este anul cel mai nefericit pentru românii care sunt sub Sântă Coroana Ungariei, pentru că în anul acesta au căzut sub jugul, sub care și astăzi gem mișeii. Pricina nenorocirei au fost, precum scrie Calvisie , că: „În anul 1514 solul papei Leon X au vestit în Ungaria indulgenții sau ertare de păcate acelora, care se vor oști împotriva turcilor. Prin vestirea aceasta mulți s-au adunat laolaltă, care neavând cele de lipsă spre hrana vieței, și-au ales sie povățuitoriu pe Gheorghe Secuiul sau Secheli și au jăfuit toată Ungaria, împrotivindu-se tuturor, în patru luni au omorât la șeptezeci de mii de oameni, între care au perit patru sute de nobili. Ioann Zapolia, voievodul Ardealului, pe aceștiea mai pe toți i-au prins și i-au flămânzit trei zile, apoi i-au slobozit asupra păvățuitoriului lor să-l sfârtice cu dinții și după ce l-au sfârticat, i-au tăiat capul.”

Annalii besericei din Brașău zic: „În anul 1514, răzmirița curuților din Ungaria, ce s-au fost stârnit prin povățuirea lui Gheorghe Doșa secuiul, s-au stins prin Ioann Zapolia, voievodul Ardealului. Gheorghe Doșa s-au prins lângă Timișoara și după ce s-au încununat cu coroană de fier arsă, s-au sfârticat cu dinții de ai săi .”

Mai groaznic scriu despre tragedia aceasta Paul Iovie , Tuberon , Sigler , Sambuc , Iștvanfi și Han , pe care îi poți ceti. Iară Sommer scrie despre pedeapsa curuților acestora, precum urmează: „Quidquid inhumana potuit furor asper ab arte., Protulit în sontes carnificina viros”, adică: „Ori câte au putut mânia cea aspră împrumuta de la meșteșugul cel tyrănesc, toate le-au plinit în chinuirea bărbaților celor vinovați”.

Haner scrie că sub povățuirea lui Gheorghe Doșa secuiul s-au fost adunat ca la 40.000 de proști din toate neamurile, care toți ș-au fost cusut cruci roșii pe veșmintele sale, ca cei ce ar fi mers asupra turcilor, de nu le-ar fi lipsit hrana și că de la crucile acelea, s-au numit curuți, care nume nemții, după aceea, l-au luat întraltă parte și însemnare.

Ci oricum au fost cruzimea aceasta, românii și ungurii cei proști, de sub Sânta Coroană a Ungariei, o pot plânge pururea; pentru că aceștia mai nainte era oameni slobozi, adică se putea muta de pe un loc pe altul, când vrea, dacă plătea domnilor, pe ale cărora locuri ședea, ce li se cuvenea, și-și plătea detoriile, dară în toamna din anul acesta 1514 (când s-au priimit și Tripartitul sau Fundământul legilor ungurești și ardelenești, cel de Ștefan Verbeuți alcătuit, din care scriu acestea: s-au făcut iobagi deplini, adică așa s-au legat locurilor, pe care ședea, cât dintrânsele nu s-au putut după aceea mișca, sau, de s-au mișcat neștine, s-au dus înapoi cu sila. Tătuși slujba care era detori se o facă domnilor pământești, dintru început n-au fost fără de măsură grea, căci era datori se lucre numai o zi în septămâna, să dea în toată luna fieștecarele câte o găină, pe an doao gâște, una la Rusalii alta pe la zioa Sântului Martin, apoi iarăși pe an zece gazde dinpreună un porc gras, pe sama domnilor săi celor pământești, precum arată decretul VII al craiului Vladislav II . Iară după ce s-au milostivit atotputernicul Dumnezeu a cerca mândria Sântei Besericei Romei prin mădulările ei, adică prin protestanți ce (ce s-ar zice tudumănitori) sau luterani și calvini, care singuri au deschis mintea apusenilor (aceasta zic nu că doară că eu însumi m-aș abate de la acelea, care le-au descoperit Dumnezeu, le-au învățat Domnul nostru, Isus Hristos, le-au propoveduit ss. lui apostoli și ucenici și sântă beserica lui mi le dă se le cred, căci acestea toate le mărturisesc și, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt gata a le apăra și cu punerea vieței mele, ci pentru că știu năravurile popești, ca unul care am fost între dânșii și în cinul lor, cel mai de jos în sfințire, dară al doilea în deregătorie, ca un canonic în zece ani, de la anul 1774 când plinisem a vârstei mele 19 ani, până la anul 1784, neamul nostru cel românesc întreg, adică nu numai proștii, ci și nobilii din Ardeal și părțile Țerei Ungurești, pentru că n-am primit rătăcirile protestanților, precum nu primisem și obiceiurile Besericei Romei mai nainte, la atâta au ajuns, cât numai suferiți s-au ținut în Ardeal și părțile Țerei Ungurești, precum arată Aprobatele Ardealului ; ba proștii la atâta agiunsese pe vremea mea, de se vindea ca dobitoacele fără de loc, nu cu locul pe care lăcuia împreună; afară de slujbele, care le făcea domnilor pământești, începând de luni până sâmbătă seara, în toată septămâna, peste tot anul, dumineca, fiind ca alta nu se putea lucra, domnii cei pământești, pe iobagii șăi îi trimetea cu cărți pe la alți domni. Preoții românești trebuia se dea dăjdi domnilor pe an și se le crească și hrănească câni; pe feciorii lor îi răpea de la învățături și făcându-i curteni îi silea se-și mute legea și credința și altele mai multe făcea domnii cei pământești cu bieții români, mai vârtos domnii aceia, care se lepădase de neamul, legea și credința românilor din care era prăsiți, numai ca să-și poată tăgădui neamul, și să se arete a fi de neamul unguresc. Mulți domni de aceștea ți-aș putea numera aici, ci îi las pentru țensura, prin care va merge hronica aceasta mai nainte de a se typări, de se va typări sub S. Coroana Ungariei, precum mi-ar fi voia. Ție, cetitoriule bune! Fie-ți destul că ț-am arătat la anii trecuți și îți voi mai arăta și la cei viitori ani, care domni sunt de viță și porodiță diaoși români, măcar că ș-au strămutat legea și prin aceea și neamul.

Tyrănnia aceasta socotindu-o avgustă Casa Austriei și fiindu-i milă de bieții români, după ce au luat Ardealul de la turci, la sfârșitul veacului al șeptesprăzecelea, au adus unirea între românii din Ardeal, numai ca să poată ajuta nobililor și preoților celor românești, care unire n-au stat nici stă din alta, fără numai se nu clevetim pe cei ce se țin de Beserica Romei, pentru obiceiurile lor, iară noi românii se ținem obiceiurile Besericei Resăritului și latinii încă se nu ne clevetească pe noi, căci cele patru punturi, care sunt între uniți și neuniți (cu ertare se fie zis de mine), necum se le știe românii cei proști și nenvățați, dară dintre cărturarii românești încă mulți nu le înțeleg, ci numai pleve vorbesc, neînțelegând unul pe altul. Unirea aceasta, cum se va arăta la locul său, mai pe urmă numai popilor au folosit, că acestea au dobândit puțină scutință cam anevoe, dară nobilii au rămas și rămân cu buzele drâmboiate până astăzi, căci latinilor destul le este că înșălând pe români în partea lor, au putut învinge cu numerul pe calvini, care în sine era cei mai tari, în timpul acela. Românii cei proști au gemut sub tyrănnie până la anul 1785, când s-au milostivit avgustul împăratul, Iosif II, a strica iobăgia, precum se va arăta la anul acela. Barem de ar fi trăit împăratul Iosif până când ar fi ușurat și jugul bieților proști, care nu mult s-au ușurat prin stricarea iobăgiei.

Despre Moldova așa scrie Miron logofătul : „În anul 7022 au intrat fără de veste în țeară, cu oaste ungurească, un Trifăilă, ce se făcea fecior de domn, ci oblicind Bogdan Vodă, cu cine au putut pe vreme de iarnă, când toate oștile au prins a fi în odihnă pe la casele sale și au eșit la pod la Vasluiu și acolo dându-i război, au prins pe Trifăilă viu, în 27 februarie, pe care ducându-l la Bogdan Vodă, i-au tăiat capul.”