Propoziţia XII.

Nu poate S conceput cu adevărat nici un atribut al substanţei, din care să rezulte că substanţa ai putea să Ge divizată.

DEMONSTRAŢIE: De fapt, părţile în care ar fi divizată substanţa astfel concepută îşi vor păstra sau nu-şi vor păstra natura de substanţă. In primul caz (după prop. VEI), fiecare parte ar trebui să fie infinită, să fie cauza de sine (după prop. VI) şi să fie constituită dintr-un atribut deosebit (după prop. V); în felul acesta, dintr-o singură substanţă s-ar putea forma mai multe substanţe, ceea ce (dupăprop. VI) este absurd. Pe lângă aceasta, părţile nu ar avea nimic comun cu întregul lor (după prop. II), iar întregul (după def. IV şi prop. X) ar putea să existe şi să fie conceput fără părţile sale – ceea ce nimeni nu s-ar putea îndoi că este absurd. În cazul al doilea, cu alte cuvinte, dacă se presupune că părţile nu-şi păstrează natura de substanţă, atunci, dacă toată substanţa ar fi divizată în părţi egale1, ea ar pierde natura sa de substanţă şi ar înceta să mai existe – ceea ce (după prop. VH) este absurd.