Propoziţia XIII.

Substanţa absolut infinită este indivizibilă.

DEMONSTRAŢIE: De fapt, dacă substanţa ar fi divizibilă, părţile divizate sau şi-ar păstra natura de substanţă absolut infinită, sau nu. În primul caz, am avea mai multe substanţe de aceeaşi natură – ceea ce (dupăprop. V) este absurd. În al doilea (cum am văzut mai sus), substanţa absolut infinită ar putea să înceteze să mai existe – ceea ce (după prop. XI) este, de asemenea, absurd.

COROLAR De aici rezultă că nici o substanţă şi deci nici o substanţă corporală, întrucât este substanţă, nu este divizibilă.

NOTA: Că substanţa este indivizibilă, se înţelege şi mai uşor din aceea că natura substanţei nu poate să fie concepută decât ca infinită şi că prin parte a substanţei nu se poate înţelege nimic altceva decât o substanţă finită – ceea ce (dupăprop. VIII)2implică o contradicţie evidentă.

1. Adaosul „şi părţi inegale” din unele traduceri (de pildă, ed. Lantzenberg, Cu-villier) înlătură confuzia acestui pasaj, datorată, după cât se pare, unei greşeli a celui care a copiat manuscrisul lui Spinoza (se ştie că Etica a apărut după moartea autorului). Această corectare se bazează şi pe textul cuprins în scrisoarea 35 a lui Spinoza, în care el reia aceeaşi demonstraţie şi unde se vorbeşte de părţi în general, adică egale sau inegale.

2. In acea propoziţie se demonstrează că nu poate exista decât o singură substanţă, cu necesitate infinită.