Propoziţia XIV.

În afaiii de Dumnezeu, nici nu poate să existe, nici nu poşte fi concepută o altă substanţă1.

DEMONSTRAŢIE: întrucât Dumnezeu este fiinţa absolut infinită, din ale cărei atribute care exprimă esenţa substanţei nu poate fi negat nici unul (după dei VI), ci există în mod necesar (după prop. XI), dacă ar exista vreo substanţă în afara de Dumnezeu, ea ar trebui să fie explicaţii prin vreun atribut al lui Dumnezeu; astfel ar exista două substanţe cu acelaşi atribut – ceea ce (după prop. V) este absurd; prin urmare, nu poate să existe nici o substanţă în afara lui Dumnezeu şi deci, de asemenea, nici nu poate să fie concepută. Căci, dacă ea ar putea să fie concepută, ar trebui cu necesitate să fie concepută ca existentă; dar aceasta (după prima parte a acestei dem.) este absurd. Deci, în afara lui Dumnezeu nu poate nici să existe, nici să fie concepută vreo substanţa. C.e.d.d.

COROLARUL I: De aici rezultă foarte clar: I) că Dumnezeu este unic, adică (după def. VI) în natură nu există decât o singură substanţă2 şi aceasta este absolut infinită, cum am arătat în nota la prop. X.

COROLARUL II: Mai rezultă: II) că materia şi sufletul3 sunt sau atribute ale lui Dumnezeu, sau (după ax. I) modificări ale atributelor lui.