Propoziţia XVI.

Din necesitatea naturii divine trebuie să rezulte o insnitate de lucruri într-o insnitate de moduri (adică tot ce poate concepe un intelect Mnit).

DEMONSTRAŢIE: Propoziţia aceasta trebuie să fie evidentă pentru oricine, dacă observă numai atât că din definiţia dată unui lucru oarecare intelectul conchide mai multe proprietăţi care realmente rezultă cu necesitate dintr-însa (adică din însăşi esenţa lucrului) şi cu atât mai multe, cu cât definiţia exprimă mai multă realitate a lucrului definit, adică cu cât creşte esenţa lucrului definit cuprinde mai multă realitate. Întrucât însă natura divină are în chip absolut o infinitate de atribute (după def. VI), dintre care fiecare exprimă o esenţă infinită în genul ei, trebuie să rezulte din necesitatea sa infinite lucruri într-o infinitate de moduri (adică tot ce un intelect infinit poate concepe). C.e.d.d.

COROLARUL I: De aici rezultă: I) că Dumnezeu este cauza producătoare a tuturor lucrurilor pe care le poate concepe un intelect infinit.

COROLARUL II: De aici mai rezultă: II) că Dumnezeu este cauză prin sine, nu prin altceva.

COROLARUL UI: In sfârşit, mai rezultă: III) că Dumnezeu este absolut cauză primă1.

Share on Twitter Share on Facebook