Propoziţia VII.

Ordinea şi înlănţuirea ideilor sunt înseşi2 ordinea şi înlănţuirea lucrurilor.

DEMONSTRAŢIE: Aceasta se vede din axioma IV, partea I. Căci ideea oricărui lucru cauzat atârnă de cunoaşterea cauzei al cărei efect este.

COROLAR: De aici reiese că puterea de a gândi a lui Dumnezeu este egală cu puterea lui actuală de a acţiona. Adică tot ce rezultă formal din natura infinită a lui Dumnezeu rezultă în Dumnezeu şi obiectiv, din ideea lui, în aceeaşi ordine şi în aceeaşi înlănţuire.

NOTA: înainte de a păşi mai departe, trebuie să ne reamintim aici ceea ce am arătat mai sus, anume că tot ce poate fi perceput de către intelectul infinit ca ceva ce constituie esenţa substanţei aparţine numai substanţei unice şi deci că substanţă cugetătoare şi substanţă întinsă sunt una şi aceeaşi substanţă, care este înţeleasa când sub aspectul unui atribut, când sub aspectul altui atribut Tot astfel, un mod al întinderii şi ideea acelui mod sunt unul şi acelaşi lucru, însă exprimat în două feluri; ceea ce unii evrei

1. Citeşte: existenţa reală a lucrurilor.

2. Idem, tot una cu, aceeaşi realitate; adică „un mod al întinderii şi ideea acelui mod sunt unul şi acelaşi lucru” (vezi lămurirea în nota imediat următoare).

Par a fi întrevăzut ca prin ceaţă, anume acei care admit că Dumnezeu, intelectul lui şi lucrurile cunoscute de el sunt unul şi acelaşi lucru. Bunăoară, un cerc care există în natură şi ideea cercului existent, idee care de asemenea este în Dumnezeu, sunt unul şi acelaşi lucru exprimat sub aspectul unor atribute diferite. Astfel, fie că vom concepe natura sub aspectul atributului întinderii, fie că o vom concepe sub aspectul atributului cugetării, fie sub aspectul oricărui alt atribut, vom găsi totdeauna una şi aceeaşi ordine sau una şi aceeaşi înlănţuire cauzală, adică aceleaşi lucruri decurgând unele din altele. Iar dacă am spus că Dumnezeu este cauza unei idei, bunăoară a aceleia de cerc, întrucât Dumnezeu nu este decât lucru cugetător şi a cercului numai întrucât Dumnezeu nu este decât lucru întins, singurul meu motiv dea vorbi astfel a fost că nu se poate concepe fiinţa formală a ideii cercului decât cu ajutorul unui alt mod de a gândi, care este cauza lui cea mai apropiată şi aceasta din nou cu ajutorul altuia şi astfel la infinit. Aşa încât, atâta timp cât lucrurile sunt considerate ca moduri ale cugetării, trebuie să explicăm ordinea întregii naturi sau înlănţuirea cauzelor numai în atributul cugetării. Iar întrucât ele sunt considerate ca moduri ale întinderii, de asemenea, ordinea întregii naturi, adică înlănţuirea cauzelor, trebuie să fie explicată numai în atributul întinderii. Şi înţeleg la fel pentru celelalte atribute. Iată de ce Dumnezeu, întrucât este constituit dintr-o infinitate de atribute, este în realitate cauza lucrurilor aşa cum sunt în sine. Deocamdată, nu pot explica aceasta mai clar.