Propoziţia XLV.

Fiecare idee a unui corp oarecare sau a unui lucru particular care există în act include cu necesitate esenţa eternă şi infinită a lui Dumnezeu.

DEMONSTRAŢIE: Ideea unui lucru particular care există în act include cu necesitate atât esenţa, cât şi existenţa lucrului însuşi (după cor. prop. VIII de aici). Iar lucrurile particulare nu pot fi concepute fără Dumnezeu (dupăprop. XV, P. I); dar, fiindcă (dupăprop. Vide aici) ele îl au pe Dumnezeu drept cauză, întrucât este considerat sub atributul ale cănii moduri sunt lucrurile însele, ideile lor trebuie cu necesitate (după ax. IV, P. I) să includă conceptul acestui atribut, adică (după def. VI, P. I) esenţa eternă şi infinită a lui Dumnezeu. C.e.d.d.

NOTĂ: Prin existenţă nu înţeleg aici durata, adică existenţa întrucât este concepută abstract şi ca un anumit fel de cantitate, ci însăşi natura existenţei care este atribuită lucrurilor particulare, fiindcă o infinitate de lucruri rezultă într-o infinitate de moduri din necesitatea eternă a lui Dumnezeu (a se vedea prop. X P. I). Spun că vorbesc despre însăşi existenţa lucrurilor particulare întrucât sunt în Dumnezeu. Căci, deşi fiecare este determinat să existe într-un anumit fel de către un alt lucru particular, totuşi puterea prin care fiecare stăruie să existe rezultă din necesitatea eternă a naturii lui Dumnezeu. Asupra acestei chestiuni, a se vedea cor. prop. XXIV, P. I.