Propoziţia XLVII.

Sufletul omenesc are o cunoaştere adecvată a esenţei eterne şi infinite a lui Dumnezeu.

DEMONSTRAŢIE: Sufletul omenesc are idei (după prop. XXII de aici) Prin care se percepe pe sine (după prop. XXIII de aici) şi corpul său (după prop. XIX de aici), ca şi (după cor. I al prop. XVI şi prop. XVII de aici) corpurile externe care există în act. De aceea (după prop. XLV şi XLVI de aici), el are o cunoaştere adecvata a esenţei eterne şi infinite a lui Dumnezeu. NOTĂ; De aici vedem că esenţa infinită a lui Dumnezeu, ca şi eternitatea lui, sunt cunoscute tuturor. Insă, pentru că toate există în Dumnezeu şi sunt concepute printr-însul, rezultă că putem deduce foarte multe din această cunoaştere, pe care le vom cunoaşte adecvat şi astfel să ne formăm acel al treilea gen de cunoaştere, despre care am vorbit în nota II a prop. XL de aici şi despre superioritatea şi folosul căruia vom avea prilejul sa vorbim în paitea a cincea Iar dacă oamenii nu au despre Dumnezeu o cunoştinţă la fel de clară cu a noţiunilor comune, aceasta rezultă din faptul că ei nu şi-l pot imagina pe Dumnezeu aşa cum îşi imaginează corpurile şi pentru că au legat numele de Dumnezeu de imaginile corpurilor pe care ei sunt obişnuiţi să le vadă; şi oamenii pot înlătura cu greu aceasta, fiindcă sunt afectaţi în permanenţă de corpurile externe. Şi de bună seamă că cele mai mute erori constau numai în aceea că nu denumim corect lucrurile. Căci, atunci când cineva spune că liniile duse de la centrul cercului la circumferinţă sunt inegale, desigur că el înţelege prin cerc altceva decât matematicienii. De asemenea, când oamenii greşesc un calcul, ei au în minte alte numere decât pe acele de pe hârtie. Iată de ce, dacă ai în vedere mintea lor, ei nu greşesc nicidecum; ei par totuşi că greşesc pentru că noi credem că ei au în minte numerele care sunt pe hârtie. Dacă n-ar fi astfel, noi n-am crede că ei greşesc în vreun fel, după cum, auzind de curând pe cineva strigând că locuinţa lui a zburat pe găina vecinului, nu am crezut că greşeşte în vreun fel, pentru că gândul lui îmi părea destul de clar. Şi de aici se nasc cele mai multe controverse, anume din aceea că oamenii nu-şi exprimă corect gândul, sau fiindcă interpretează greşit gândul altuia. Căci, în realitate, când se contrazic mai mult, ei se gândesc sau la acelaşi lucru, sau la lucruri diferite, aşa încât erorile şi absurdităţile, pe care ei le cred că există în alţii, nu există în realitate.