Propoziţia XXIII.

Sufletul se cunoaşte pe sine numai întrucât percepe ideile afectiunibr corpului.

DEMONSTRAŢIE: Ideile sau cunoaşterea sufletului (dupăprop. XX de aici) rezultă în Dumnezeu în acelaşi fel şi se raportează la el în acelaşi fel, ca ideea sau cunoaşterea corpului. Şi fiindcă (după prop. XIX de aici) sufletul omenesc nu cunoaşte însuşi corpul omenesc, adică (după cor. prop. XI de aici) fiindcă cunoaşterea corpului nu se raportează la Dumnezeu întrucât el constituie natura sufletului omenesc, deci nici cunoaşterea sufletului nu se raportează la Dumnezeu întrucât el constituie esenţa sufletului omenesc şi de aceea (după acelaşi cor. al prop. XI de aici), în acest înţeles, sufletul omenesc nu se cunoaşte pe sine. Apoi, ideile afecţiunilor prin care este afectat corpul includ natura corpului omenesc însuşi (dupăprop. XIV de aici), adică (după prop. XHI de aici) ele sunt în acord cu natura sufletului; de aceea, cunoaşterea acestor idei cuprinde cu necesitate cunoaşterea sufletului; dar (dupăprop. Prec.) cunoaşterea acestor idei se află în însuşi sufletul omenesc. Prin uimare, numai în această măsură sufletul omenesc se cunoaşte pe sine. C.e.d.d.

1. Adică atunci când considerăm numai ideea, independent de obiectul la care se refera.