Propoziţia XXIX.

Ideea ideii unei afecţiuni oarecare a corpului omenesc nu include cunoaşterea adecvată a sufletului omenesc.

DEMONSTRAŢIE: Ideea unei afecţiuni a corpului omenesc (dupăprop. XXVII de aici) nu include cunoaşterea adecvată a corpului însuşi, nu-l exprimă adecvat natura; adică (după prop. XHI de aici) ea nu concordă adecvat cu natura sufletului. De aceea (după ax. VI, P. I), ideea acestei idei nu exprimă adecvat natura sufletului omenesc sau nu include cunoaşterea lui adecvată. C.e.d.d.

COROLAR De aici urmează că, ori de câte ori sufletul omenesc percepe lucrurile în ordinea comună a naturii, nu are o cunoaştere adecvată nici despre sine, nici despre corpul său, nici despre lucrurile externe1, ci numai una confuză şi mutilată. Căci sufletul nu se cunoaşte pe sine decât în măsura în care percepe ideile afecţiunilor corpului (dupăprop. XXIII de aici), iar propriul corp (dupăprop. XIX de aici) nu-l percepe decât prin înseşi ideile afecţiunilor corpului şi tot numai prin ele percepe corpurile externe (dupăprop.

XXVI de aici). De aceea, cât timp are acele idei, el nu are nici despre sine însuşi (după prop. XXXI de aici), nici despre propriul său corp (dupăprop.

XXVII de aici), nici despre corpurile externe (dupăprop. XXV de aici) o cunoaştere adecvată, ci numai una mutilata şi confuză (dupăprop. XXXVUde aici şi nota sa). C.e.d.d.

NOTĂ Spun lămurit că sufletul nu are nici despre sine însuşi, nici despre corpul său, nici despre corpurile externe o cunoaştere adecvată, ci numai una confuză, ori de câte ori percepe lucrurile în ordinea comună a naturii, adică ori de câte ori este determinat din afară, prin contactul întâmplător cu lucrurile, de a considera un lucru sau altul şi nu ori de câte ori este determinat dinăuntru – adică prin aceea că el consideră mai multe lucruri deodată – să cunoască concordanţele, deosebirile şi opoziţiile lor. Căci ori de câte ori el este dispus interior într-un fel sau în altul, el consideră lucrurile clar şi distinct – cum voi arăta mai jos.